După cele două transfuzii făcute greşit la două spitale din Bucureşti, când din neatenţia unor cadre medicale pacienţilor le-a fost administrat sânge de la alte grupe, Ministerul Sănătăţii a cerut situaţiile de la direcţiile de sănătate publică din toate judeţele, inclusiv din Argeş.
De asemenea, a comparat aceste rezultate cu unităţile ce primesc sânge şi produse sanguine de la Institutul Naţional de Hematologie şi Centre de Transfuzii. Din situaţiile primite reiese că 108 unităţi publice şi 34 din sistemul de sănătate privat funcţionează fără unităţi de transfuzii autorizate de Direcţiile de Sănătate Publică judeţene. Pe lista făcută public de minister apar şi două unităţi din Argeş, mai exact Spitalul „Carol I” Costeşti şi Muntenia Hospital Piteşti. Imediat, dr Sorina Honţaru, directorul executiv al DSP Argeş, a reacţionat, afirmând că din cauza unei erori au fost trecute pe lista cu pricina şi cele două unităţi sanitare din judeţ, fiindcă în Argeş nu există asemenea probleme. Şefa sănătăţii argeşene a notificat ministerul şi a fost asigurată că eroarea va fi rectificată.
Val. NICOLAU