# Strung de lemn construit de un învăţător şi broderii pentru bucătărie
În comuna Bughea de Jos, sediul Primăriei şi al Consiliului Local este perete în perete cu un muzeu al satului, care funcţionează ca un Centru Local de Tradiţie şi Cultură. Primarul Ion Dorel Tănăsescu stă la dispoziţia oricui doreşte să calce pragul obiectivului turistic, recent inaugurat. Muzeul satului a fost amenajat într-o clădire veche de aproape un secol, unde a funcţionat, pe vremuri, Primăria Bughea de Jos. Piesele ce fac obiectul expoziţiei au fost donate de localnici, în frunte cu edilul-şef al comunei.
Pe o placă comemorativă montată în interiorul micului muzeu a fost cioplit în piatră, în urmă cu mai bine de opt decenii, următorul mesaj: „În al VII-lea an de domnie a M.S. Regelui, prin nemărginita bunăvoinţă a d-lui D. Alimănişteanu, subsecretar de stat la Finanţe, cu concursul lui C.I. Baştea, prefect de Muscel, D. Nicu N. Buceanu, şi cu stăruinţa Organizaţiei Naţional Liberale din această comună, s-a construit acest local de primărie, primar fiind d-nul I.D. Vlaicu, 1936.”
Obiectele expuse provin din gospodăriile bughenilor. Piesele din inventarul micului muzeu al satului reflectă ocupaţiile locuitorilor care practicau ţesutul, cusutul, apicultura, creşterea vitelor, lucrul la pădure etc.
Într-una dintre odăi tronează un război de ţesut cu macate ţărăneşti tradiţionale, înflorate cu fire colorate. O altă încăpere este decorată cu aşternuturi şi scoarţe, perne, păretare şi perdele – toate lucrate manual cu motive artistice specifice locului. „Nu-i mâncare mai gustoasă decât ce găteşti acasă„, este doar unul dintre zecile de mesaje cusute pe ştergarele de odinioară. Monocolore, broderiile cu inscripţii pentru bucătărie sunt sub forma unor benzi desenate: o gospodină echipată cu un şorţ mestecă într-o oală aburindă aşezată pe plită în decorul cu linguri, site, cuţite, cratiţe şi flori.
Istoria satului muscelean este redată şi de alte obiecte etalate, cum ar fi: o ladă de zestre * piese vechi de mobilier pictate şi sculptate * tablouri cu localnici care, acum, sunt oale şi ulcele (de exemplu, portretul pictat al lui Ion Marin Iovescu – scriitor născut la 6 august 1912 şi decedat la 8 august 1977), unelte de fierar şi de dulgher, un strung din lemn construit de un învăţător cu mâini de aur, costume populare autentice (unele straie au fost purtate de părinţii şi bunicii primarului, fiind moştenire de familie), felinare, ţesale, ustensile de apicultor, putineie pentru unt, covate, vase din lut, o unitate de măsură arhaică a lungimii, un suport de vioară, o sită de mălai, coşuri din nuiele, doniţe şi căuşe din lemn, căldări din aramă, fiare de călcat cu cărbuni etc.
Centru Local de Cultură şi Tradiţie la Bughea de Jos promovează cultura tradiţională şi istoria meşteşugurilor. Scenograful Bob Nicolescu (fiul adoptiv al comunei – a cumpărat o casă în zonă) a sprijinit acest proiect de suflet, printre lucrurile donate de maestru numărându-se o piesă de mobilier cu cinci sertare vopsite în albastru, roşu, galben, verde şi negru.