Fotbalul nostru încă îşi caută identitatea. Epoca post-decembristă a fost şi este un şir de încercări pentru mişcarea fotbalistică. Unora le-a făcut faţă, altora – nu. FC Argeş a intrat în „timpul nou”, după 1989, destul de titrată – de două ori campioană a ţării în ediţiile 1971-1972 şi 1978-1979.

Sintetic privind realitatea de atunci, putem spune că este vârful carierei lui Dobrin şi al antrenorului Florian Halagian. Nu mulţi ştiu însă cum s-a născut „noul FC Argeş”. La sfârşitul ediţiei 1991-1992, FC Argeş cădea, pentru a doua oară, în divizia secundă. A fost un moment delicat. Îmi amintesc că revirimentul s-a datorat implicării a doi oameni care au înţeles că o comunitate ca Piteştiul, obişnuită cu aerul tare al performanţelor – inclusiv în plan internaţional – nu putea fi lăsată fără fotbal.

Am participat la acea întâlnire: totul părea pierdut! Resursele financiare – sub semnul întrebării, clubul, trăind înfrângerea, părea resemnat, lotul – golit de tot – conta doar pe un singur jucător! Modul în care s-a procedat – un plan pe termen lung privind fondul de jucători, stafful tehnic şi susţinerea materială – a avut succes: nu s-a promovat imediat, ci în ediţia 1993-1994.

Atunci, FC Argeş Dacia, cu aportul decisiv al lui Constantin Stroe – ŞI OM DE FOTBAL – a promovat cu 18 puncte avans faţă de Politehnica Iaşi, ocupând, 29 de etape, locul întâi în competiţie!

Am reamintit toate acestea, pentru că acest club se află din nou în Liga a II-a şi se luptă pentru a promova pe prima scenă. Experienţa de atunci poate fi de folos. Atunci, campania a fost condusă cu mână forte. Un atu decisiv a fost stabilitatea pe toate palierele – managerial, sportiv, economic. Şi a mai fost ceva: răbdarea. Nu a fost considerat o tragedie faptul că s-a ratat repromovarea „din prima”. Lotul era echilibrat – ca vârstă, valoare; achiziţiile au răspuns cerinţelor posturilor. Raportul dintre jucători-promisiune şi jucători cu experienţă, stâlpi ai promovării, a fost unul echilibrat.

Nu vreau să fac o evaluare a lotului actual. În sport, criteriul valorii este fundamental. Ca manager, trebuie să-i oferi antrenorului fondul de jucători valabil pentru un astfel de target: promovarea.

Ca antrenor, trebuie să acoperi fişa postului: competenţă în domeniu, „ochi” în competiţie, ştiinţa de a răspunde, prin rezultate, obiectivului asumat prin contract şi privirea în viitor. Promovarea devine astfel nu un scop în sine, ci o prezenţă, cu o oarecare forţă, în competiţia superioară – Liga I.

Observaţi că am trecut uşor, prea uşor, peste resursele financiare. Din păcate, la acest capitol n-am detalii. Oricum, nu mai este vremea „banilor negri” de odinioară! Astăzi, sunt puţini cei care vor să investească în fotbal.

Banii au polarizat fotbalul: el supravieţuieşte acolo unde patronul investeşte. Oraşe mari n-au fotbal de Liga I. În schimb, există Voluntari, Clinceni, iar în Liga a II-a sunt unele grupări reprezentând mai degrabă „jucăriile” unor patroni.

Distribuie pe Facebook

Traian Ulmeanu

See Full Bio