Când am ales să îmi petrec în acest an concediul de vară în Turcia nu mă aşteptam să revin acasă cu o experienţă atât de interesantă. Pe alocuri, realitatea mi-a depăşit aşteptările, iar pe de altă parte am simţit din plin şi impactul cu o punte între lumi, cu un mixt de emoţii când înălţătoare, revelatoare chiar, când de coborâre în realitatea crudă a unui fost imperiu care şi-a pus atât de mult amprenta şi asupra noastră, a românilor.
Kusadasi
Prima parte a vacanţei a decurs firesc: am ales traseul Piteşti – Ruse – Canakkale – Izmir pentru a ajunge în staţiunea Kusadasi de la Marea Egee, acolo unde am avut parte de tot confortul pe care ştiu să îl ofere turcii care se pricep de minune să facă bani (şi) din turism. Recomandare: faceţi – dacă mergeţi pe această rută – o oprire de o noapte la Canakkale, primul contact cu Asia de cum treci marea (cu feribotul – 10 euro) de la Eceabat, ultima localitate europeană de pe rută. Nu am bătut atâtea sute de kilometri cu maşina degeaba: aveam de gând să rezerv două zile pentru vizite la Troia şi la Efes, două destinaţii de neratat pentru oricine ajunge pe coasta estică a peninsulei anatoliene. Pentru Troia, după ce te obişnuieşti cu forfota aparte din Canakkale, trebuie să mai mergi vreo treizeci şi ceva de kilometri spre Izmir pentru a ajunge la sit. Evident, şi în Canakkale, şi în zona sitului istoric dai peste două replici uriaşe ale calului troian, celebrul şiretlic al grecilor care a dus la căderea Troiei. Situl în sine este fabulos, bine conservat şi pus în valoare de turcii mândri foc de “Truva”, cum spun ei vechii cetăţi. Sunt momente unice când calci în locuri de legendă, locuri în care s-a schimbat istoria în mod profund şi ai căror eroi, fie că se numesc Ahile, Hector, Patrocle, Paris sau Elena, par să fie încă prezenţi… 47 de lire turceşti (un dolar e evaluat la circa 5,8 lire turceşti) costă turul Troiei. Cât despre Efes, vechiul oraş grecesc se află la vreo 15 km de Kusadasi. Impresionant este puţin spus: biserica Sfintei Maria, biblioteca lui Celsus care se odihneşte chiar sub edificiul uluitor pe care l-a creat cu averea sa personală, agora, drumul încadrat de coloane, amfiteatrul şi multe altele adună milioane de turişti din toată lumea aici. Intrarea costă 72 lire turceşti de persoană. La doi kilometri depărtare găseşti şi puţinul care a mai rămas din templul zeiţei Artemis, una din cele şapte minuni ale lumii antice. Influenţa grecească se simte puternic în această zonă, deşi turcii îşi arogă mare parte din “merite”, iar steagul roşu cu semilună şi stea flutură peste tot pentru a reaminti cine sunt stăpânii finali ai acestor locuri.
Revelaţii
De la Efes, pe un drum ce aminteşte de Transfăgărăşan, urci în munte spre un loc miraculos: casa Sfintei Fecioare Maria. După cum scrie la Scriptură, Iisus i-a încredinţat-o în grijă pe Maica Sa lui Ioan care ar fi luat-o cu el în Efes unde a ajuns ca apostol. Basilica Sf. Ioan de la Selciuk, în imediata apropiere, este o altă mărturie a paşilor Apostolului pe aceste meleaguri. Casa Sfintei Maria este simplă, dar îngrijită şi întreţinută cu sfinţenie. Este singurul loc din lume în care au loc în acelaşi timp şi în deplină armonie slujbe religioase catolice, ortodoxe şi musulmane pe 15 august închinate Adormirii Maicii Domnului. Din cărţi aflasem de respectul pe care musulmanii îl poartă Mariei, dar la faţa locului îţi dai seama că Sfânta Fecioară Maria este de-a dreptul venerată, aşa cum Iisus este recunoscut ca mare profet.
Drumuri şi marcaje
Nu o să vă fac poftă acum de plajă şi răcorire în apa cristalină a Mării Egee şi nici măcar cu meniul all-inclusive care, clar, nu este indicat cuiva care are de gând să urmeze vreo dietă. Nu vă spun prea multe nici despre peştii aproape domesticiţi care se adună buluc la mal când turiştii le aruncă de mâncare, aşa cum ies urşii pe Transfăgărăşan ameţiţi de mirosul grătarelor. În schimb, aproape că nu mi-a scăpat vreun politician de-al nostru “neblagoslovit” când am văzut ce infrastructură rutieră au turcii (şi continuă să o dezvolte într-un ritm ameţitor): autostrăzi pe câte trei benzi care te duc de la Kusadasi la Istanbul cât ai zice… Cuc; drumuri exprese acolo unde nu sunt autostrăzi; tuneluri săpate prin munţi şi pe sub apă cum nici în SUA nu am văzut (cele mai lungi prin care am trecut – 3,5 km prin munte şi 5 km tunelul Eurasia, care leagă cele două părţi ale fostului oraş imperial Constantinopole, ca să nu mai vorbim despre poduri peste mare care îţi taie respiraţia); autostrăzi urbane precum cea care taie Izmirul, oraş de 3,5 milioane locuitori, fix pe la etajele superioare ale multor blocuri (la Piteşti nu s-a putut face un pasaj rutier amărât pe Calea Bucureşti la intersecţia cu bulevardul I.C. Brătianu pe motiv că trecea pe la etajul I sau II al blocurilor din zonă). Pur şi simplu îţi vine să plângi când vezi o asemenea reţea de drumuri, iar la noi nu se mişcă nimic, ba chiar de ani la rând s-a ajuns ca drumul de la Bucureşti la Predeal să dureze mai mult, probabil, decât mi-a luat mie să parcurg distanţa de la Izmir la “Stanbul”! În plus, pe versanţii bine consolidaţi ai autostrăzilor sunt irigate la turci diverse culturi agricole, în vreme ce fertilul sol din lungul peticului de autostradă Bucureşti – Piteşti e lăsat în paragină!
Un oraş cât o lume
La întoarcere am preferat traseul prin Istanbul, un megapolis de peste 15 milioane de locuitori care se întinde pe două continente. Depinde din ce parte priveşti: e poarta de intrare în Europa sau în Asia, un loc în care se întrepătrund culturi şi etnii diferite şi care are un ritm ameţitor de dezvoltare: autostrăzi urbane, tuneluri submarine, poduri grandioase, clădiri îngrijite, zgârie nori, dar mai ales oraşul vechi, acolo unde se simt cel mai bine influenţele “lumilor” care converg aici. Ne-am cazat la un hotel din apropiere de Grand Bazaar, cel mai mare de acest gen din lume: peste 4.000 de magazine pe circa 60 de străzi adăpostite de o clădire care respiră prin toţi porii Bizanţ, Fanar, valoare şi fals, mărire şi decădere. Este cel mai vizitat obiectiv turistic şi comercial din lume, un loc în care comercianţii sunt maeştrii tocmelii şi ştiinţei de a-ţi vinde orice, deşi poate nu intri acolo cu gândul de a lua ceva. Nicăieri nu am văzut atât aur şi argint la un loc (“toptanul” e un cuvânt turcesc, în fond); niciunde nu îţi sunt date simţurile olfactive peste cap de mirodenii, ceaiuri şi dulciuri care mai de care mai apetisante; în nicio altă parte a lumii nu vei putea vedea atâta revărsare de culoare şi artă ca în covoarele făcute manual care mai că nu zboară; găseşti aici tot ce vrei şi ce nu vrei – la propriu! De la geci de piele lucrate manual la fake-uri de doi bani, de la tinichele vândute pe post de comori la aur de 24 de karate şi diamante; de la banalul kebab la delicii culinare care îţi fac simţurile să o ia razna. Toate sunt aici, într-un singur loc în care, însă, se intră doar în urma unui control anti-armă, aşa cum se întâmplă şi în mall-uri unde filtrele de la intrare sunt precum cele de la aeroport. Nici nu este de mirare, având în vedere că sunt destui exaltaţi gata să moară şi să ia cu ei şi mulţi alţi oameni nevinovaţi în numele unui război care numai sfânt nu e! Aşa că nu vă speriaţi când veţi vedea forţe de ordine cu arme mitralieră la gât: sunt acolo pentru liniştea celor mulţi ajunşi în capitala fostului Imperiu Otoman cu gândul să se simtă bine!
Creştinism şi islamism
Nu poţi merge la Istanbul şi să nu vizitezi Hagia Sofia, măreaţa construcţie ridicată de împăraţii Imperiului Roman de Răsărit cu gândul de a da o replică pe măsură actualei catedrale San Pietro din Roma. Aproape 1.000 de ani, aici s-au ţinut slujbe creştine; după căderea Constantinopolului, pentru alţi aproape 500 de ani, Hagia Sofia a fost folosită pe post de moschee de către musulmani; acum locaşul este un muzeu uriaş, vizitat de milioane de oameni anual. Nu departe de Hagia Sofia, musulmanii au ridicat o altă splendoare arhitecturală: Moscheea Albastră cu ale sale 6 turnuri – minarete – singura de acest gen din lume. În imediata apropiere este şi un mausoleu al unor sultani, iar pe lângă mormintele adulţilor pot fi văzute şi multe morminte ale copiilor acestora care nu au mai ajuns la maturitate… În Istanbul poţi face şi croaziere pe mare, trebuie să vizitezi şi Palatul Topkapî, e musai să te laşi purtat de instinct şi privelişti pe străduţele din vechiul oraş şi, desigur, să admiri străvechile ziduri de apărare ale măreţei capitale a Bizanţului, dar având mereu în minte că zidurile astea, deşi grandioase, au căzut la un moment dat şi, odată cu ele, a dispărut o lume şi a apărut o alta…
Mai păţim şi câte un pocinog…
Voi fi planificând eu totul minuţios, dar mi-a scăpat un lucru: poţi parca maşina pe străzi în Istanbul doar unde sunt indicatoare în acest sens. În a doua zi petrecută în marele oraş, am avut şocul ca, revenind după o zi de umblat prin metropolă, să constat că maşina nu mai era la locul ei. Primul gând a fost că vehiculul a fost furat; de la recepţia hotelului am aflat însă că maşinile se ridică şi se duc în locuri speciale. Nu o mai lungesc: după vreo două ore de gonit cu taxiul de la o parcare la alta, am ajuns la maşină: 102 lire a costat nesăbuinţa de a nu mă încrede în parcagiul la care mersesem cu o zi înainte şi care, după ce mi-a spus că mă costă 5 euro ziua de parcare, mi-a cerut şi cheia de la maşină. Atunci s-a produs în mintea mea un declic, convins fiind că riscam să cad victimă a unui complot prin care maşinuţa mea să se evapore pe drumurile Levantului! Probabil încă eram marcat de spusele unui tânăr care, dorind să îmi vândă nişte parfumuri originale, desigur, m-a întrebat de unde sunt. “Din România? Aah, românii şmecheri şi mafioţi estem!”, mi-a dat tânărul replica a la Jean Constantin când am declinat originea mea mioritică!
Cât despre viaţa de noapte, Istanbulul nu doarme. Unele magazine se închid pe la 3 dimineaţa şi la 5.30 îi vezi pe lucrători pregătiţi să ia din nou viaţa în piept. Doar pisicile, maidanezii şi vagabonzii care sunt cu duiumul pe străzile vulcanicei citadele par să doarmă fără griji… Doar par…
