Titlul acesta nu-mi aparţine, dar se potriveşte de minune cu starea mea de spirit, drept care-i cer permisiunea excelentului gazetar Radu Cosaşu să-l iau cu împrumut. Că tot se „împrumută” – ca să nu spun se fură – azi ce vrei şi ce nu vrei, inclusiv lucrări de doctorat, foste fabrici socialiste, pământuri expropriate, soţii, banii statului, titluri de onoare… Ce-i drept, cu mai puţină onoare!
Da, ca unul născut la ţară, aici nu anecdota primează, cum era la „Junimea”, nici furtul, cu atât mai mult crima. Cum se întâmplă acum în ţară, nu la ţară. Avea prioritate frica de Dumnezeu, bunul simţ şi buna credinţă, dreapta judecată, cumpătarea, prietenia, respectul, modestia şi… hazul de necaz. Că de, chiar la ţară fiind, tot la porţile Orientului eram, unde „totul este luat cu lejeritate”, dacă e să ne… luăm după franţuzul ăla diplomat. După ce am păscut eu oile şi vacile, mă paşte şi pe mine „delictul” de exemplaritate. Total aiurea azi! De pildă, dau să traversez strada şi tatonez pe trecerea de pietoni, păzită de lumină intermitentă, dar un bucureştean îmi ia faţa cu „aruncă-te, bă, neamule!” Sigur că mă retrag ca fript, fiindcă ştiu că-n Capitală se circulă agresiv, nu neapărat respectând regulile. Fie măcar de circulaţie, dacă nu şi de bună educaţie.
Sunt, de regulă, şi eu posesorul unei bune dispoziţii. Dar cum să mi-o întreţin când văd pe mâna cui suntem? A unor impostori, neisprăviţi, incompetenţi! Gogomani! Şi ce! Dacă nu-mi convine, să scriu acasă, sau la guvern, că la ziar degeaba o fac. Cine mai are timp să citească? Acum e vremea uitatului la televizor – n-am zis tembelizor! – pe telefon, pe facebook. Aş încerca şi eu bucuria juvenilă a colegilor mai tineri, dar n-am aprehensiuni apocaliptice menite să declanşeze o melancolie dârză. Ca jurnalist, n-am mereu certitudini, încerc, caut, selectiv, de la evenimente mărunte până la marele eveniment. Dar adevărat, nu inventat. Mama ei de meserie! Făcută de mântuială şi din brodeală. Fără orgoliu profesional. Cu ce s-o mai fi mâncând şi ăsta? Apropo, dricarul o fi având orgoliu profesional? Că tot ne ocupăm cu osârdie de morţi, pe prima pagină, noi, făcătorii de ziare, iar cei întreprinzători asigură la greu servicii funerare lucrative. Nu mai departe de ieri, la Curtea de Argeş, am numărat de la „Electro” şi până-n centrul oraşului nu mai puţin de patru firme de pompe funebre. Moartea citeşte ziarul, vorba lui Dinescu, cu moartea faci bani, nu?!
Mă întorc la Radu Cosaşu, că mă simt mai bine cu el, mai precis cu a sa carte „O vieţuire cu Stan şi Bran”. Ce jurnalist! Mereu binedispus, gata să te judece după ce şi cât citeşti. Şi mereu gata să spună lucruri trăsnite şi la peste 80 de ani, fiindcă „Uite că se poate!” şi la vârsta asta. Îl admir că are o relaţie strict politicoasă nu doar cu colegii, cu pietonii, cu românii, dar inclusiv cu absolutul şi cu Dumnezeu. Cum se lăuda, de pildă, şi Voltaire. Are multe simpatii şi aproape deloc antipatii. Cum se poate? Uite, îl invidiez eu bântuit de „demonul amiezii”, că se poate! Important este să încerci, cum ne sfătuiesc deloc credibilii interpreţi de reclame făcute la medicamentele care-ţi iau boala cu mâna. Ţi-o iau, de pildă, de la inimă şi o mută la cap! Iar de aici, pe tine, la… morgă.
Ascult, mă uit, citesc, particip activ, ca să-mi exersez neuronii, şi mă apucă o melancolie dârză. Parcă aud cum îmi explodează în creier o idee: moarte gogomanilor! Că aşa „se întâmplă cu creierul dacă înveţi cuvinte noi în timp ce faci sex”. Da, chiar aşa se subintitulează opul lui Radu Paraschivescu: „Cartea râsului şi a cercetării”. Are dreptate „miştocarul” ăsta de Radu. Mai bine să râdem şi să facem sex. Nu ca oamenii de ştiinţă din Ţara Galilor care vor să conecteze oile la Internet. Bine că nu era Internet şi pe vremea când păzeam eu oile, că dacă-mi trăsnea mie ideea asta prin creier? Dar, vorba lui Sartre, să fim realişti, să cerem şi imposibilul. Că aşa se răstoarnă ordinea. Din ţară, nu neapărat de la ţară, de unde mă revendic eu. La prima generaţie în bocanci.
Dar cine mai este azi adeptul ordinii? În niciun caz autorităţile de la Caracal ori de la STS.
2 Comentarii
Anonim
Oscar Rohrlich – alias Radu Cosaşu (Bacău, 1930) – a scris atâtea „bazaconii” la viața lui, prin ziare, încât îi vine şi lui greu să le citească (mereu s-a căutat de „slăbiciune”…cardiacă), ajungând să îngroape o Operă literară , posibil mare…înaintea lui , sub un …munte de articolaşe…cam „nedepilate” !
Anonim
„Un biet bătrân cerşind adăpost munților, o podoabă închipuită de om în care sălăşluia un suflet tare”. (B. Şt. Delavrancea)