Există, se ştie, o multitudinea de rugăciuni care mai de care mai frumoase pe care creştinii le cunosc pe de rost. Teologii, mai ales cei occidentali, s-au pus de acord însă asupra celei mai complete rugăciuni adresate Mântuitorului, care întruneşte toate criteriile, dincolo de cel estetic. Este profundă, directă, scurtă şi atotcuprinzătoare.
Inspirat de Duhul Sfânt, Ignaţiu de Loyola, un sfânt care a trăit în secolul al XVI-lea, a compus mica rugăciune devenită faimoasă în toată lumea creştină. Se recomnadă citirea ei, cu evlavia cuvenită, în faţa unei icoane a lui Iisus Hristos, atât înainte ca preoţii să rostească în biserici „Hristos a Înviat!”, cât şi pe tot parcursul minunatei nopţi.
Mulţi credincioşi obişnuiesc să o spună în toate cele trei zile ale Paştelui, iar alţii o murmură chiar zilnic. Dar iată textul prin care recunoaştem măreţia lui Iisus şi îi cerem totodată haruri şi mântuire:
„Sufletul lui Hristos, sfinţeşte-mă!
Trupul lui Hristos, mântuieşte-mă!
Sângele lui Hristos, aprinde-mă de dragoste!
Apa coastei lui Hristos, spală-mă!
Patima lui Hristos, întăreşte-mă!
O, bune Iisuse, ascultă-mă!
În rănile tale ascunde-mă!
Nu mă lăsa să mă despart de Tine.
De vrăjmaşul cel rău, apără-mă!
În ceasul morţii mele, cheamă-mă!
Şi porunceşte-mi să vin la Tine,
Ca să te laud cu sfinţii Tăi,
În vecii vecilor. Amin!”
2 Comentarii
Vronski
De ce trebuie să zic rugăciunea asta și nu Tatăl nostru? Nu înțeleg ce are în plus această rugăciune pentru care faceți voi reclamă. Dacă sunt catolic sau protestant, am voie să o zic, mă aude Cineva?
P. Istrati
E frumoasă rugăciunea dar nu am auzit-o spusă în biserică. Preoții de ce nu o zic, de ce nu-i învață pe credincioși cum și când să o rostească? De ce nu se cântă duminica la liturghie sau la alte mari sărbători?