Acum doi ani, când Valentin Porcişteanu a revenit în Campionatul Naţional de Raliuri, acesta nu a făcut niciun secret din faptul că vizează titlul la general. Dar, realist cum îl ştim, nu s-a hazardat să promită că îl va ataca din primul an. Fiindcă nu e suficient doar talentul, cu care e dotat din abundenţă, ci şi un autoturism care să-i permită să şi-l pună în evidenţă.
Treptele ascensiunii
În 2017, primul an al revenirii, acesta a fost un model Mitsubishi Evo IX, încadrat în clasa 3. Cu care nu putea aspira nici măcar la podiumul final general, fiindcă maşinile de clasa 2 erau net superioare, şi pilotate de nume rezonante. Cu toate acestea, Porcişteanu, după un parcurs entuziasmant, dar şi cu largul concurs al împrejurărilor, a prins ultima treaptă a acestuia! În plus, şi-a dominat hegemonic clasa. Ascensiunea spre vârf începuse.
Sezonul următor a însemnat un imens progres calitativ. Tehnic. A intrat în posesia unui model Skoda Fabia R5, din categoria celor cu care puteai spera să te implici în lupta pentru titlu. Deşi aflat la primul contact cu o astfel de maşină, spre deosebire de alţi competitori direcţi, care erau obişnuiţi de ani buni cu asemenea autoturisme, Vali a mai urcat o treaptă, devenind vicecampion absolut. Impunându-se şi într-o etapă a C.N.R. Dar cel mai convingător indiciu că se află în trendul dorit constă în faptul că, de la o întrecere la alta, ecartul de timp pe un kilometru de probă specială, dintre el şi cel care a devenit campion în acel an, Simone Tempestini, se reducea vizibil.
Skoda Fabia R5 era bună, dar nu cea mai bună soluţie. Nu era totuşi ceea ce se cheamă o „armă letală”. Aşa încât, pentru campionatul ce va începe chiar aici, în Argeş, cuplul Porcişteanu-Dobre va beneficia de un autoturism al unui constructor aureolat de numeroase titluri în campionatul mondial al specialităţii. Un Citroen C3, de clasă R5. Cea din care se selectează campionul.
Obiectiv asumat şi afirmat
Ce diferenţiază toate aceste Skode, Ford-uri sau Citroen-uri? Ne-o spune chiar Porcişteanu: „Specificatiile pentru modelele R5 sunt aceleaşi. Aceeaşi cilindree, număr de trepte ale cutiei de viteze, greutate etc. Toate se situează între 270-285CP, în funcţie de tipul de benzină utilizat”. Aşa încât obţinerea unei performanţe cât mai bune e datorată exclusiv celui de la volan. Vali dixit: „În principiu, cele care fac diferenţa sunt modul de pilotaj, cum se împacă fiecare pilot cu maşina respectivă şi cât de capabil este să o seteze cât mai aproape de ce simte ce are pe mâna lui! Acolo începe nebunia, cu foarte multe variante ale barelor de torsiune, modele de arcuri, balansul maşinii, reglajele amortizoarelor şi evident unghiurile direcţiei”.
La toate aceste setări laborioase s-a lucrat intens, după ce s-a intrat în posesia maşinii. Maestrul de ceremonii a fost talentalul inginer braşovean Constantin „Puiu” Rusu, fost şi el mare campion la vremea sa.
Rezultatul s-a văzut imediat, fiindcă după primii kilometri parcurşi cu reglaje optime am avut şi reacţia aşteptată din partea pilotului: „Ne-am împrietenit destul de repede cu maşina. Sper, şi-mi doresc să fiu cât se poate de rapid cu ea. Deja îmi dă încredere, ceea ce m-a surprins! Nu mă aşteptam să vină aşa repede!”
Iar în prima probă de foc la care a supus Citroen-ul C3 R5, recenta etapă de viteză în coastă de la Râşnov, Vali a fost tot timpul în fruntea tuturor!
Înainte de această realizare încurajatoare, într-o discuţie avută cu Porcişteanu, i-am destăinuit că flerul îmi spune că în acest an el şi DTO Rally Team, echipa sa, vor fi campioni. „Exact! Ăsta e obiectivul principal!!!!”. Nu vă mai spun cine a afirmat, că este mult prea evident.
Talentul este în exces, acum există şi maşina cu care să fie pus în evidenţă la întreaga sa valoare. Dar la fel de importantă este şi dorinţa de-a cuceri titlul, cu care acesta s-a întâlnit în 2011. Şi ea există. O consfinţeşte o declaraţie tranşantă a pilotului, ce înlătură orice echivoc: „Mai sus de locul 2 este doar locul 1”. O provocare de urmărit.
Nicolae COSMESCU
Un Comentariu
Anonim
Multă bafta Valu!