Nu-ţi calcă pragul redacţiei în fiecare zi scriitorul Stelian Tănase. Drept care, ne-am învrednicit, colega mea Mirela Neagoe şi cu mine, să-l luăm la întrebări. Dar dincolo de întrebări, potrivite sau nu, şi de răspunsurile la ele, mai mult sau mai puţin elaborate, dar sigur sincere, am crezut de cuviinţă să-l „descifrez” şi-n limbajul non verbal, unde sinceritatea este spontană şi are farmecul ei. Mărturisesc că dialogul, cum era de aşteptat, a fost amical – cum, de altfel, o spune şi domnia sa în dedicaţia pe cartea oferită – de parcă discuţia se purta de la egal la egal, nu de la înălţimea unei personalităţi a culturii noastre contemporane la cea a unui amărât de jurnalist de provincie. Treaba asta am băgat-o de seamă prima dată la profesorul meu de literatură, acad. Şerban Cioculescu, ori de câte ori discuta cu noi, studenţii, la seminar ori ocazional. Nu te trata deloc de sus, ci prieteneşte, ca să nu ai nicio inhibiţie.
Revenind la Stelian Tănase, scriitorul, care venise la Piteşti să-şi lanseze o carte („Convorbiri cu regele Mihai”), din capul locului mi s-a părut a fi nonconformist şi nonşalant. Ce condiţii ar trebui să îndeplinească interviul nostru ca să merite să fie realizat? Păi, interlocutorul să fie omul potrivit şi cu autoritate în materie. Şi este, fără urmă de îndoială. Apoi, să fie în locul potrivit şi la momentul potrivit. Şi să discuţi într-o redacţie care susţine cultura despre o carte este potrivit. În fine, şi întrebările să fie potrivite, ceea ce rămâne de văzut şi de apreciat au ba de către interlocutor. Care, până la urmă, se lasă sedus de unele dintre ele, descumpănit de altele, pe care le lasă în suspans, în fine, mirat de-a dreptul de altele care vizează zona politicului. Politic, unde, întrebat fiind, pe mâna cui suntem azi, s-a pronunţat deschis: a unor incompetenţi şi a unor impostori. Am adăuga „şi neisprăviţi”, cum se spunea despre cei care n-au făcut armata, dar se aflau la comandă. Şi regele Mihai a fost trecut direct la comanda unui pluton, dar s-a pregătit serios pentru asta, vine cu o necesară şi de luat aminte precizare interlocutorul nostru. Care ne face un compliment – sau nu – ţinând să precizeze şi că a pune întrebări, uneori, este o meserie mai grea decât a da răspunsuri.
Nu-mi răspunde însă, apropo de titlul unei cărţi sau emisiuni de a lui, nu-mi mai amintesc, dacă i-ar băga „în maşina de tocat” pe impostori. Nu i-ar băga nici pe cei din piaţă care merg la proteste, unde se duce şi el de fiecare dată, curios să-i „citească”, să le afle opiniile, deşi nu este neapărat de acord cu ele, cum nu este nici cu Trump ori cu Putin. În America, unde a fost de mai multe ori, este de părere că „politically correct” nu-i doar o „bazaconie”, ca să-l cităm pe Pleşu, ci motivul care l-a scos în faţă pe noul preşedinte al SUA. Se săturase lumea de cei care mergeau în virtutea inerţiei, nu voiau să mai schimbe nimic. Se va termina odată şi odată cu ura asta ce dezbină naţia română? Da, dar nu prea repede, fiindcă începe să se fixeze în mentalul colectiv. Ceea ce nu-i bine deloc!
A fost şi rămâne un atent observator, ba chiar şi actor al societăţii civile. Se declanşează ea când se dereglează mecanismul social?
Aici lucrurile sunt ceva mai complicate, cum complicate sunt şi cu elitele de care facem abstracţie. Nu poate să spună că e total mulţumit de ce s-a întâmplat cu dialogul social, cu alianţa civică, cu societatea civilă. Cum e să demisionezi? Simplu şi abrupt, atunci când nu eşti mulţumit de ceea ce faci, ori eşti pus să faci. Cu scrisul, la care apelează atât de des şi avizat, se poate doar judeca lumea ori şi mântui? Este de încercat, dacă crezi că ai chemare. Dacă nu stai acasă şi faci altceva mai util. Dar de sfatul ăsta nu prea mai ţine nimeni seama. Nici măcar cei care iau sau dau interviuri – mai ales „fătucele”, ca să-l cităm pe Cristoiu. Unii sunt harnici, dar fără imaginaţie, alţii superficiali şi tupeişti, neinformaţi – cum să faci un interviu despre o carte, dacă n-ai citit-o?! – alţii politicoşi şi „acasă” în meserie, în fine, există şi manipulatori ori ţinând să se afirme doar pe ei. Deşi nu-s deloc stăpâni pe arta interviului – o confesiune camuflată – nici pe logică, nici pe gramatică. De bun simţ ce să mai vorbim!
La finalul convorbirii noastre mă întreabă dacă sunt rudă cu Goleştii. Mă eschivez şi-i răspund că sunt ruda săracă şi obscură. Insistă totuşi, fiindcă, îmi spune, cunoaşte bine istoria Goleştilor. Păi, dacă stau lucrurile aşa, zic eu, mai bine să discutăm în trei, că există o stimată doamnă Filofteia Pally, fost custode la conacul boierilor Goleşti, care-i mai acasă decât mine aici. Convenim s-o facem în toamnă, când revine la Piteşti să lanseze o nouă carte, încurajat şi de faptul că librarii spun că „asta cu regele Mihai” este cea mai citită carte din România. Ne despărţim cu adevărat amical, eu neuitând să-i mulţumesc d-nei Mădălina, specialist în marketing, care l-a adus pe dl Tănase la redacţia ziarului nostru, la recomandarea poetei Denisa Popescu, căreia, de asemenea – cum mă repet eu adesea – îi mulţumesc cu asupra de măsură.
N.r. Prima parte a interviului va fi publicată mâine în paginile „Săgetătorului”.
