Unei femei învecinate cu un loc de joacă din Piteşti îi vine să-şi ia… câmpii din cauza unor puşti care bat mingea printre leagăne şi tobogane, tulburând liniştea publică. Casa Constantinei Burcea se află gard în gard cu spaţiul de agrement aflat la intrarea în cartierul Trivale, foarte aproape de scările care coboară în parc. Piteşteanca susţine că, de un an şi jumătate, tihna i-a fost distrusă de nişte băieţi de 14-20 de ani, care, aproape zi de zi, încing în preajma porţii sale miuţe zgomotoase, agrementate cu un limbaj porcos.
Vacarmul de la „leagăne”
Tanti Constantina a fost contabilă. Acum este pensionară. Are copii şi nepoţi. Suferă de diabet. Odată cu vârsta, a căpătat şi alte suferinţe. Pensionara ni s-a plâns, deunăzi, că vacarmul de la „leagăne” îi macină nervii şi că o bagă „mai devreme în mormânt”.
Sătulă să-i tot apostrofeze pe huligani de dimineaţa până la lăsarea întunericului, bunica a depus reclamaţii la Poliţie şi la Administraţia Domeniului Public. Dar, într-un an şi jumătate de când ea a luat drumul autorităţilor, n-a fost dată nici până acum… milităria jos din pod, în sensul că spaţiul de joacă este, în continuare, acaparat de copii şi tineri certaţi cu bunul simţ. Înjurăturile ca uşa cortului şi mingea folosită drept ghiluea fac, în continuare, parte din ambientul „leagănelor”. În acest răstimp, schimbări s-au petrecut doar în privinţa locului de joacă de la intrarea în cartier. Este din ce în ce mai deplorabil.
Nu e teren de fotbal!
„Antice şi de demult”, aparatele de joacă sunt… vai de mama lor. Unele dispozitive au fost smulse cu totul şi înlăturate. Pe suporţii cu leagăne lipsă sunt puse la uscat… mochetele şi covoarele locatarilor.
„Spaţiul de joacă nu este prevăzut cu un teren de fotbal. Nu mai pot să suport mizeria şi gălăgia huliganilor. Mi-au tocat nervii. Îmi lovesc cu mingea geamul, uşa casei şi maşina… Nu-i mai suport! Liniştea mea e distrusă de un an şi jumătate de nişte copii needucaţi, iar autorităţile nu fac nimic să îndrepte lucrurile, deşi eu le-am atras atenţia şi le-am solicitat ajutorul. La sesisările mele repetate, poliţiştii au cercetat şi mi-au dat dreptate. Dar eu mor cu dreptatea în mână, fiindcă nu s-a stârpit cuibul de „viespi”. ADP-ului i-am sugerat să împrejmuiască locul de joacă, să pună ceva pe terenul de fotbal improvizat. Să pună acolo trei leagăne sau trei băncuţe sau trei pomi, să-i împiedice pe puşti să mai bată acolo mingea, să se încheie odată cu tot balamucul! Eu am zis, eu am auzit… Nepăsare totală! Eu nu am nimic cu spaţiul de agrement. Eu nu am nimic împotrivă ca leagănele şi toboganele să fie folosite de copiii care nu distrug, nu fac gălăgie, nu fac mizerie, nu scuipă, nu vorbesc cu «Băga-mi-aş!», nu aruncă cu bolovani”, a spus tanti Constantina.
Femeia a ţinut să precizeze că mulţi dintre locatarii blocurilor 19, 20, 22 şi 23 ar spune „Bogdaproste!” dacă s-ar face ordine în locul de joacă, dacă s-ar moderniza şi el, mai ales că în spaţiul respectiv şi-au făcut aparţia şi aurolacii.
Mirela NEAGOE
Un Comentariu
George Sebastian
Bună ziua!
Este lăudabilă inițiativa publicației dumneavoastră de a scoate la lumină problemele orașului nostru. Trebui precizat, mai întâi de toate, că acest loc de joacă este singurul din cartierul Trivale. Zilnic în acest loc vin peste 200 copii, cu vârste cuprinse între 1 – 20 ani , singuri sau împreună cu aparținătorii. Condițiile sunt mizerabile, acest spațiu ar merita mai mult.
Despre problema doamnei Constantina Burcea, lucrurile nu stau chiar așa. În articol este prezentat doar punctul de vedere al dânsei. Poate ar trebui să țineți cont și de părerea noastră a părinților. Primul aspect este acela că este un loc public de zeci de ani, cu destinația loc de joacă. Casa dânsei este construită relativ recent în vecinătatea parcului. Ceea ce este interesant, este că nu v-ați întrebat cum a obținut doamna autorizație de construire pe un teren cu deschidere la stradă de doar 6 metri? Poate merită să investigați, nu?
Despre gălăgia copiilor! Ce să facem? Cred că singura soluție ar fi să le punem lipici pe buze! Glumesc, nu ai cum să le interzici copiilor să vorbească. Cred că soluția ar fi respectarea programului de liniște de către utilizatorii parcului, conform legii 61 din 1991, republicată în M.O. partea întâi, nr. 96 din 07.02.2016, care este între orele 22,00 – 8,00 şi 13,00 – 14,00. Deasemenea și doamna trebuie să înțeleagă acest lucru, deoarece a fost pe deplin conștientă că terenul pe care l-a cumpărat este în vecinătatea unui spațiu frecventat de copii, iar tentativa de interzicere a libertăților unei anumite categorii sociale pentru motivul că este gălăgie nu mi se pare a fi unul suficient.
Doamna Constantina Burcea în repetate rânduri a chemat Poliția Locală. În urma verificărilor efectuate de aceștia, prin discuții cu părțile implicate, părinți, locatari nu au fost constatate încălcări ale legilor din România, ba chiar la ultimul apel efectuat, doamna și-a luat amendă. Din acest motiv doamna este foarte mânioasă. Comportamentul și limbajul doamnei este întotdeauna trivial și rasist. Nu este zi în care să nu jignească pe cineva și să agreseze verbal copiii. Toți pentru dânsa sunt de etnie romă, de parcă a fi rom este ceva rău. Toți părinții care ies cu copiii în parc sunt șomeri și amărâti. Ce să vă mai spun… Soțul doamnei în câteva rânduri a scos câinele din curte și l-a azmuțit pe copii, noroc că i-am scăpat noi, părinții.
Doamna în fiecare week-end face grătar pe domeniul public, acest fapt fiind interzis prin lege.
Despre covoarele din fotografie, să știți că sunt ale locatarilor de la case, pe acea bară chiar doamna le curăță, iar gunoaiele de pe marginea străzii îi aparțin, în parte, chiar doamnei Constantina Burcea.
Cei de la ADP au ținut cont de doleanțele nemulțumitei și au montat leagănele, cred că acum este mai liniștită.
Despre faptul că se joacă copii de 7-11 ani cu mingea, nu cred că este interzis în România, iar limbajul folosit de aceștia nu este acela precizat în articol.
Consider just ca acest punct de vedere să fie publicat ca drept la replică din partea părinților ce vin în acel parc. Întotdeauna într-un conflict ambele părți trebuie ascultate.