Violenţa la volan – Ziarul Argeşul

Unu, doi, trei, patru… Şi, tot aşa, până la zece, ba chiar până la 20 ar trebui să numere, dacă nu se linişteşte. Cine? Păi, şoferul care simte nevoia să-l trosnească pe colegul de trafic. Pe care i s-a pus pata. Fiindcă nu i-a dat prioritate, fiindcă etc. etc. Că lui aşa i s-a părut şi, brusc, a simţit nevoia să îmbrace uniforma omului de ordine, ca să facă el… ordine.

Nu cred să fie cineva care să se aventureze în trafic şi să nu fi trăit o experienţă traumatizantă, fie din postura şoferului agresat, fie a celui deranjat de „fiţele” la volan ale unor şmecheraşi, zurbagii, scandalagii din fire, care pretind mereu să treacă ei întâi, să li se facă pârtie, de parcă ar fi cu sania, nu cu maşina. Pe care se încăpăţânează s-o transforme în bâtă. Deunăzi, pe bulevardul nord-sud al municipiului nostru, mă trezesc cu un ins care, venind dinspre Universitatea „Brâncoveanu”, după ce s-a încris corect pe prima bandă, insistă să intre în faţa mea şi pe a doua. Fără să ceară voie, fără un minim gest de a solicita permisiunea, doar fiindcă aşa vor muşchii lui. Evident, nu i-am permis. Mi-a arătat pumnul, a reuşit totuşi să treacă în faţa mea, a frânat brusc, s-a dat jos şi a venit să-mi ceară socoteală. N-avea prioritate, n-avea dreptate şi, în consecinţă, nu i-am dat satisfacţie; prudent, am blocat uşile maşinii. Furios, a zgâlţâit de portiera din dreapta, după care a încercat să molesteze oglinda. L-am privit zâmbind, mi-a arătat din nou pumnul şi s-a lăsat păgubaş. Am trecut scena cu vederea. Şi mărturisesc că rău am făcut. Ar fi trebuit să-i iau numărul şi să-l reclam la Poliţie pentru comportament agresiv în circulaţie. N-am făcut asta probabil şi din comoditate, dar şi pentru că la maşină nu-mi produsese nicio stricăciune.

Nu la fel a procedat săptămâna trecută un coleg al meu. Un alt amator de scandal în circulaţie l-a ameninţat cu cuţitul, după ce a încercat să-l împingă cu maşina în peisaj, deranjat şi el că n-a fost lăsat să circule cum vor muşchii lui, fiindcă el e cel mai tare din parcare. Şi de pe şosea. Mai gazetar decât mine, colegul i-a făcut câteva fotografii vizând manevrele periculoase şi cuţitul ameninţător, le-a predat poliţiei, după care „viteazul” n-a ştiut cum să-şi ceară scuze, să caute împăcarea, fiindcă are copii, îşi pierde serviciul, pentru că şi-a… pierdut cumpătul, bla, bla, bla. Acum, când scriu, nu ştiu, dacă l-a iertat sau nu colegul meu, dar ştiu că dacă n-a făcut-o, băiatul ăsta de băiat ajunge la procuratură şi de aici la judecător. Şi nu-i va fi bine.

Să vă mai relatez o scenă, mai gravă, din trafic. Provocată de inşi care fie sunt cu adevărat bolnavi psihic, fie grăbiţi, nervoşi, nerăbdători, fie au poftă de scandal? Inutil. Sunt sigur că la unele aţi fost martor, poate, la altele, chiar victimă ori le-aţi văzut la televizor. Fiindcă aşa încep de la o vreme, la noi, ştirile. Cu violenţă şi morţi în trafic. Cu un bombardament informaţional traumatizant. Uneori chiar mai traumatizant decât realitatea în sine. De cum deschizi televizorul, îţi taie calea sângele scurs pe şosea şi moartea aducătoare de rating. Dar asta-i deja altă hibă a mass-media şi implicit a societăţii noastre postdecembriste.(

Ce-i de făcut cu violenţa la volan? Păi, multe! Pe care nu le-am făcut şi le-am lăsat să le facă alţii şi nu le-au făcut. Întâi de toate, cred că ar trebui să le facem educaţia celor care urmează cursurile de şoferi. Care ar trebui să urmeze şi un curs de politeţe la volan. Nu va primi carnetul, dacă nu cunoaşte regulile de politeţe. Ca-n Vest! Dacă acolo se poate, de ce nu şi la noi? Odată şi odată, tot trebuie să le învăţăm, nu? Apoi am văzut că este pus în discuţie pentru Parlament un proiect potrivit căruia şoferii care prezintă un posibil risc public (psihic) la volan vor fi denunţaţi poliţiei chiar de medicul de familie ori de oricare alt medic care sesizează incompatibilitatea. Vor fi obligaţi să se trateze, după care vor da din nou examen auto.

Trebuie să recunoaştem, trăim într-un oraş asasinat de maşini. La nivel mondial, statisticile avertizează că avem mai mulţi morţi pe şosele decât de cancer ori de război. Dintr-o plăcere, şofatul a devenit tot mai mult o deprindere cu un risc tot mai mare. De ce? Pentru că nu se respectă regulile. În numele libertăţii, am făcut greşeala să dăm de pământ cu toate – nu numai cu regulile de circulaţie, dar şi cu cele sociale, administrative, economice, juridice etc. – iar acum nu ne mai descurcăm în haosul care a fost astfel creat. După aproape 30 de ani de libertate, bine înţeleasă de unii, prost de alţii, va trebui să începem să punem ordine în toate domeniile. Altminteri, dezordinea, haosul ne vin de hac, devin letale. Cine să pună ordine? Normal că aceia pe care i-am ales să răspundă de treburile comunităţilor locale, de cele ale judeţului, ale ţării. Şi dacă n-au făcut-o până acum? Să nu-i mai alegem! Că atâta putem noi, cetăţenii. Alte drepturi sunt doar pe hârtie şi-n … „drepturile omului” de care se ţine cont doar dacă eşti dintr-o ţară mai acătării. Dacă nu, Dumnezeu cu mila, cum bine vedem. Îşi face fiecare dreptate după cum îl duce capul. Sigur, exagerez şi eu puţin, doar ca să atrag atenţia asupra instaurării ordinii, nu a bunului plac.