Am intrat în posesia mai multor documente doveditoare, prin care nu mai puţini de 42 de salariaţi ai APM Argeş solicită punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti, definitive şi irevocabile, referitoare la alinierea salariilor la nivelul maxim din cadrul Ministerului Mediului.
Problema este că directoarea instituţiei, Cristiana Surdu, a ignorat complet termenul legal de 30 de zile, ba mai mult decât atât, susţin salariaţii, încearcă o serie de tergiversări pentru amânarea punerii în aplicare a sentinţei judecătoreşti, definitive şi irevocabile.
Urmează – plângere penală
Cei 42 de angajaţi, membri ai Sindicatului APM Argeş din cadrul Federaţiei Naţionale de Mediu Ecologistul, au făcut plângere penală pentru ca directoarea Surdu să fie cercetată pentru abuz în serviciu şi nepunerea în aplicare a Hotărârii Judecătoreşti.
„Am câştigat procesul la Curtea de Apel Bucureşti, în urma unei hotărâri definitive. Vom merge la executor pentru a ne obţine drepturile. Este vorba de stabilirea salariului cuvenit şi diferenţele salariale din ultimii doi ani.” – spun membrii sindicatului.
Procese similare au loc la mai multe agenţii APM din ţară, dar instituţia din Argeş este prima care a câştigat un proces prin hotărâre definitivă.
„Directoarea Cristina Surdu a dat şi dovadă de incompetenţă în funcţia pe care o ocupă, nu a făcut nimic în acest sens, a tras de timp, iar vinerea trecută s-a dus la Bucureşti, la APM şi a făcut acţiune în instanţă pentru reglare de dispozitiv. Uită oare că au trecut peste 60 de zile de la hotărârea judecătorilor şi ceea ce a făcut intră deja sub incindenţa unei anchete penale! În tot acest timp, a refuzat inclusiv dialogul.” – mai spun sindicaliştii.
Comunicare… ioc
Şi de faptul că dialogul nu există la APM Argeş ne-am convins la rândul nostru, în mai multe intervenţii pe care le-am făcut în ultimii doi ani. În primăvara lui 2017, de pildă, am dorit să aflăm punctul de vedere al şefei (aceeaşi Cristiana Surdu şi la acea vreme), cu privire la protestele unor angajaţi nemulţumiţi de salarii. A motivat că e în concediu şi a pasat sarcina subalternilor care, ghiciţi ce, au luat poziţia mutului.
Neoficial, salariaţii spun că motivul pentru care directoarea evită punerea în aplicare a măsurilor este faptul că nu a fost parte în proces, prin urmare nu ar avea niciun beneficiu în urma respectivei hotărâri.
3 Comentarii
Anonim
Partea cu penalul, lăsați-o mai moale că nu dă rezultate.
Anonim
Sindicatele din România ar trebui să facă ordine cu ele însele în primul rând.
Majoritatea directorilor de instituții din Argeș (și nu numai) sunt membrii de sindicat.
Despre ce vorbim noi aici?
Dacă tu Sindicat te pretezi și ești de acord ca directorul instituției să fie membru de sindicat, este normal că noțiunea de Sindicat a devenit ceva diluat.
Numai în România poate exista un astfel de sindicat unde Sindicatul apără Patronatul
Inclusiv, în educație unde 98% dintre directorii de școli sunt membrii de sindicat, situația este disperată ca să nu zicem catastrofală. În loc ca Sindicatul să apere membrii de sindicat- pălmașii de rând de abuzurile aparatului de conducere (directori, secretari și contabili), acesta lucrează contra cetățeanului de rând, inclusiv cheltuind resurse importante pentru creșteri salariale ale aparatului de represiune.
Anonim
Cu Yildyz Oarja,ce facem?Sunt seri când zici că ninge.Acum pământul este …umed…..Nu se fac activități agricole (asta pentru cei care zic că….)Fraților e mare diferenta intre praf pământ și Emiisiile produse din prelucrarea de la Yildyz Oarja Argeș.