Marius Dumitru
Pugilistul Marius Dumitru a fost desemnat sportivul anului 2018 la clubul din Mioveni. Acesta provine dintr-o secţie cu 15 sportivi legitimaţi, juniori şi seniori, antrenaţi de Daniel Preda. În 2018, Marius Dumitru a obţinut medalia de argint, la categoria 75 kg, la Campionatul Naţional de seniori, care a avut loc la Iaşi. Însă sportivul în vârstă de 22 de ani are în palmares foarte multe medalii obţinute de la începutul carierei.
Când începe să vorbească despre drumul pe care l-a ales în viaţă, lui Marius îi strălucesc ochii. Crede că este făcut pentru ring, iar eşecurile nu l-au doborât, dimpotrivă, l-au întărit, l-au făcut mai puternic. Mai multe despre pugilistul campion de la CS Mioveni veţi afla din rândurile de mai jos.
„Tata era mândru de mine”
* Marius, cum ai ajuns la box?
** Aveam 11 ani şi eram elev în clasa a cincea la Şcoala „Liviu Rebreanu” din Mioveni. Într-una din zile a venit la şcoală Daniel Câmpeanu, antrenorul secţiei de box de la CS Mioveni. A mers din clasă în clasă şi a întrebat copiii dacă sunt dornici de mişcare şi vor să vină la sala de box. Am fost primul pe care l-a întrebat pentru că eram de serviciu pe şcoală. Am fost entuziasmat, mă încânta ideea să fac ceva în afara şcolii. A doua zi eram la sală, alături de foarte mulţi colegi. Ne-am apucat de antrenamente, trăgeam tare, ne plăcea ideea de a face mişcare, ajungeam acasă topiţi, dar era frumos.
Antrenorul Daniel Preda este mândru de elevul său
* Cum au văzut părinţii noua ta pasiune?
** Credeţi că le-am spus? Nici vorbă. Mama şi tata nu iubeau boxul, erau mai paşnici. Timp de şase luni habar nu au avut că eu eram legitimat la un club şi practicam boxul. Şi nu ar fi aflat prea repede de noua mea pasiune, însă trebuia să merg la o competiţie şi aveam nevoie de acordul părinţilor, fiind minor. Antrenorul a mers acasă la mine şi i-a rugat pe ai mei să-mi dea voie să particip la un concurs la Vâlcea. Atât mama, cât şi tata au rămas surprinşi pentru că nu ştiau nimic. Domnul antrenor le-a spus că sunt pregătit, că practic acest sport de o jumătate de an şi că are mare încredere în mine. Mama a acceptat imediat, însă tata a fost mai reticent. Am mers la concurs şi am câştigat două meciuri. La scurt timp a urmat Campionatul Naţional de cadeţi de la Ploieşti şi am venit acasă cu prima mea medalie, am luat bronzul. Atunci au spus că trebuie să mă lase să practic boxul pentru că am potenţial şi mă vor sprijini. Dacă la început am mers în sala de box din simplă curiozitate, apoi am făcut totul de plăcere. Antrenorul îşi dădea silinţa, era dedicat şi făcea totul să aducă tinerii la sală. Când am luat prima medalie, am fost foarte fericit. Eram doar un copil, aveam 12 ani, nu pot exprima în cuvinte ce am simţit atunci. Am văzut că şi tata era mândru de mine. Mi-a spus că pentru a face performanţă e nevoie de multă muncă şi implicare consecventă. Dacă mama este al doilea antrenor al meu, fiind tot timpul alături de mine, tata, de emoţii, nu vine nici acum la meciurile mele.
„Un an m-am pregătit singur”
* Au urmat alte competiţii şi alte medalii, nu-i aşa?
** Exact. La 13 ani am devenit vicecampion naţional la cadeţi, apoi am concurat la categoria juniori, adjudecându-mi alte distincţii: un bronz la Campionatul Naţional, apoi medalie de argint, în condiţiile în care nu aveam colegi de antrenament şi boxam cu antrenorul meu din acea perioadă, Liviu Ungureanu. Colegii mei nu au mai continuat cu boxul, au abandonat, am rămas doar eu. Antrenorul încă boxa la profesionişti la momentul acela, aşa că am avut multe lucruri utile de învăţat de la dânsul. Mă antrenam constant, munceam foarte mult, eram serios, ştiam ce vreau. După ce am terminat clasa a XII-a, am trecut la seniori. Am luat un bronz la o întrecere naţională care a avut loc la Brăila. Pot spune că acea medalie a fost rampa mea de lansare. A urmat o perioadă de declin în carieră. Antrenorul şi-a dat demisia de la club şi a plecat în străinătate, iar eu nu am mai participat la nicio competiţie. Un an m-am pregătit singur.
* Datorită cui ai revenit în circuit?
** Antrenorul de la CS Preda Piteşti, Daniel Preda, m-a chemat să particip la Cupa Argeşul. Am avut o prestaţie bune, iar acesta mi-a spus să nu mă dau bătut pentru că se va ocupa dânsul de mine. După trei luni am câştigat Cupa României la box, seniori, întrecere rezervată sportivilor sub 21 de ani. Am simţit că răsărise soarele şi pe strada mea. Am boxat şi la un turneu internaţional, am participat apoi la Centura de aur şi am luat locul al treilea. Evoluţiile bune m-au propulsat şi la lotul naţional de seniori. Am participat cu acesta la turnee de pregătire în Ungaria şi Suedia. În 2017 am câştigat o medalie care-mi este tare dragă: am ieşit campion naţional. La meciul din finală m-am accidentat şi am fost nevoit să iau o pauză pentru a mă recupera. Am revenit în ring şi anul trecut am urcat pe treapta a doua a podiumului la Campionatul Naţional. Pun mult suflet în ceea ce fac, acesta cred că este secretul meu. Mi-a plăcut de la bun început acest sport, deşi recunosc faptul că nu m-am gândit în copilărie că voi urma acest drum. Îmi place să fiu altfel, să nu mă pierd în mulţime. Fac ceea ce-mi place şi mă ambiţionează mai mult pentru a deveni un adevărat campion.
* Ce urmează anul acesta? La ce competiţii vei participa?
** Prima competiţie oficială din acest an este Cupa României, apoi voi boxa la turnee internaţionale. Urmează calificările pentru Campionatul European din vară, voi participa şi la Centura de aur, iar în luna noiembrie vreau să urc pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Campionatul Naţional.
„Boxul m-a disciplinat”
* Dacă nu ai fi ajuns să practici boxul, ce carieră îţi alegeai?
** Dacă nu ajungeam pugilist, vă spun că nu făceam nici şcoală, ci stăteam în faţa blocului şi spărgeam seminţe. Boxul m-a disciplinat, m-a ajutat cum să devin om, m-a făcut să fiu mai responsabil, să-mi doresc să devin cineva în viaţă. Colegilor mai mici le spun că trebuie să se ţină de box, să-şi croiască un drum în viaţă. Timpul meu liber este limitat, aproape că nici nu există. Sunt student în primul an la Facultatea de Mecanică, lucrez în schimburi la Uzina Dacia şi merg la sala de box, particip la competiţii sportive. Dar fac totul cu pasiune. Le mulţumesc tuturor celor care au încredere în mine şi mă înţeleg. Eşti uşor de înţeles când ai rezultate.
* Care este cea mai arzătoare dorinţă a ta?
** O dată la patru ani apar la televizor nişte cercuri… Vreau să particip la Jocurile Olimpice, ar fi fascinant. Ştiu că pentru a ajunge acolo contează enorm efortul pe care-l depui pentru a-ţi îndeplini un vis măreţ. Iar eu sunt dispus să lupt pentru realizarea lui. Încrederea în propriile forţe contează enorm, apoi seriozitatea, să îşi dorească să ajungă în vârf.
* Ce mesaj ai pentru tinerii care aleg să îmbrăţişeze o carieră sportivă?
** Să facă totul cu pasiune, să-şi dorească cu ardoare să fie cei mai buni, să nu se dea bătuţi niciodată, să muncească şi să aibă ambiţie. Orice sport cere sacrificii, dar merită. Eu am avut trei antenori şi îmi spuneau mereu înainte de a intra în ring: „Uiţi de tot şi câştigi, tu eşti cel mai bun!” Boxul nu este un sport dur, agresiv şi urât. Este un mod de viaţă, concentrare maximă şi multă stăpânire de sine. Nimic nu este imposibil în viaţă.
