Are dreptate Adrian Cioroianu în cartea sa, ca editor, „Un Centenar şi mai multe teme pentru acasă (Ce au învăţat şi ce nu au învăţat românii din ultimul secol de istorie)”: în România se politizează totul, sau prea mult şi consecinţele se văd.
Fiecare partid, în lupta pentru Putere, crede că deţine adevărul. Fiecare partid, dacă are pârghiile intervenţiei, îl împiedică pe celălalt sau îl întârzie să facă ceva pentru ţară, ca nu cumva acel „ceva” să se transforme în punte de persuasiune la electoral în viitoarele alegeri.
Se politizează, deşi este cea mai mare greşeală, administraţia, şcoala, educaţia, cultura, sănătatea, instituţiile de putere ale statului, armata şi rezultatele se văd: prea vremuim, în traseul pentru modernizarea ţării, în realizarea unei „bune guvernări”, concept sacrificat în numele aceluiaşi virus – politic – care s-a transformat într-o epidemie fără leac!
S-a observat, pe bună dreptate, că acelaşi politician a dispreţuit realizarea unor strategii naţionale, unor proiecte naţionale, asumate de toate forţele politice, în folosul României.
S-a ajuns la practici ridicole, trăite la inaugurarea Podului Grant sau a centurii auto Piteşti. Adică aceste realizări nu erau ale comunităţilor locale, nu erau din banii noştri, ai contribuabililor, ci ale partidelor. Centura a fost inaugurată, din acest motiv, de… două ori!
Proiectul „România educată” este, cu siguranţă, unul necesar. Ne aşteptam însă, dată fiind importanţa EDUCAŢIEI, ca el să fie rezultatul unui consens naţional. Nu este! Proiectul a devenit, din acest motiv, unul pur electoral, pentru al doilea mandat al lui Iohannis…
Un fost ministru de resort, Mircea Miclea, are un punct de vedere critic la adresa Proiectului: „«România educată» e o colecţie de păreri, o daxologie (…). Să vii după 4 ani de mandat cu teme de discuţie, nu cu soluţii strategice e cam puţin”. Şi mai departe: „E plin de truisme, de «banalităţi solemne», cum ar spune Hegel”.
Liceul de 3 ani şi probe transdisciplinare de admitere la liceu, de pildă, au fost deja implementate în varianta iniţială a Legii Educaţiei Naţionale (art. 23, art. 74), încă din 2011 – afirmă fostul ministru. Un punct slab al Proiectului este considerată şi „cariera didactică”, dar, ni se pare, „evaluarea tip 360 de grade” a cadrului didactic (director, elevi, părinţi, cercul metodic) este cam stufoasă şi dă loc multor subiectivisme.
În contrapondere la Proiectul Iohannis, M. Miclea propune: filmarea lecţiilor celor mai buni profesori, de la toate disciplinele şi puse pe o platformă on line; ierarhizarea universităţilor, cu consecinţa nefinanţării a ultimelor; dreptul şcolilor de a angaja sau concedia profesorii.
Suntem siguri că proiectul prezidenţial nu este cunoscut în amănunt de cadrele didactice. Suntem, pe de altă parte, de părere că societatea românească, deci şi şcoala, nu este încă pregătită să acorde şcolii dreptul de angajare şi concediere.
N-avem încă, în general, maturitatea, responsabilitatea, moralitatea să decidem obiectiv soarta unui om decât în cazul în care se dovedeşte, cu probe, indubitabile, că respectivul cadru didactic este total nepregătit, un pericol pentru lucrul bine făcut.
Rămânem la convingerea, pe care „Argeşul” a reiterat-o de atâtea ori, că punctul nodal al oricărei reforme în învăţământ este calitatea profesorului. Salarizarea, în funcţie de rezultate, şi ferirea lui de ingerinţe politice, de presiuni extraşcolare (exigenţa este văzută ca defect), preţuirea lui rămân factori – cheie pentru un nou început de drum în educaţie.
