Toată Europa trăieşte un sentiment de teamă şi de lipsă de comodiate pentru că toată structura Europei s-a schimbat foarte mult. Nu mai este nimic din ceeea ce era Europa la începutul Uniunii Europene… Problema noastră, ca naţiune, este că nu ştim ce mutări să facem pe tabla de şah europeană. În această cheie a început emisiunea „Subiect de presă” de la „Antena 1” Piteşti realizată de Cristina Munteanu şi Mihai Golescu, avându-l ca invitat pe arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Calinic Argeşeanul. Câteva idei desprinse din interviul de pe micul ecran (partea a doua, de joi) citiţi în ceea ce urmează.
Uniunea Europeană nu trebuie mâncată şi batjocorită!
Calinic Argeşeanul:
* Slăvit să fie Domnul că în Uniunea Europeană e şi România, ca ţară ortodoxă. Noi avem credit dumnezeiesc şi credit pământesc. România în Uniunea Europeană este o floare într-o grădină.
* Trebuie să avem grijă la tigaia aceasta mare în care suntem. Din tigaia aceasta trebuie să luăm frumuşel ca să ajungă la toată lumea. Uniunea Europeană nu trebuie mâncată şi batjocorită! Ea trebuie sprijinită, sfătuită… Să ne rugăm la Dumnezeu să fie unitate! Că toţi oamenii ăştia care fac parte din structurile europene trebuie ajutaţi cu cuvântul, cu rugăciunea…
* Nu trebuie să transmitem energia negativă nici nouă, nici celorlalţi. Trebuie să gândim frumos, să nu mai blamăm. Trebuie să ne îndreptăm ca să fim şi noi trataţi ca toţi ceilalţi, ca să fim şi noi consideraţi.
* România nu este în Uniunea Europeană ca o ţară bleagă şi săracă. Şi experţii europeni ştiu exact care sunt bogăţiile României. România este o ţară biblică, este o ţară atât de bogată, încât de 2000 de ani a tot fost luată şi jefuită şi batjocorită şi va mai fi încă 2000 de ani de acum înainte.
„Nu se mai nasc oameni în România”
Alte subiectele abordate în cadrul dezbaterii televizate au fost despre ceea ce se întâmplă după Revoluţia din 1989 (exodul dezarmant al românilor, declinul demografic din România, numărul exorbitant al avorturilor, fenomenul globalizării pacea, rezultatul referendumului pentru familie, Catedrala Mântuirii Neamului Românesc) dar şi despre cele petrecute în vremurile demult apuse (pierderile uriaşe de vieţi omeneşti în timpul celor două Războaie Mondiale).
Calinic Argeşeanul:
* Românul este un om extrem de curios. N-au plecat românii numai de sărăcie. Eu cred că e pe jumătate problema. La mijloc este şi un snobism.
* N-ar trebui să spun asta, să mă ierte toată lumea, dar avem un pic de comportament de turmă duhovnicească. Dacă o oaie se duce undeva, atunci toate oile o urmează şi nu le mai poţi salva.
* În plecările noastre de aici (n.n., din România) nu e vorba de un diletantism, ci şi de o curiozitate.
* Problema este că în Occident, acolo unde au mers românii noştri, sunt zeci de mii de botezuri şi zeci de mii de căsătorii, iar la noi în România satele noastre sunt depopulate. La noi e jale mare; nu se mai nasc oameni în România aşa cum trebuie să se nască, în chip sănătos
* Să vedem cum e cu armamentele astea şi cu ameninţările de război. Ia să facem noi o pace grozavă! Tot armamentul să fie luat de îngeri şi mutat pe planete care nu s-au descoperit încă. Şi să împărţim bucăţica de pâine care este ca să ajungă la toată lumea. Şi să ne rugăm la Dumnezeu să ne vină mintea la cap, că asta ne lipseşte!
Cărţile Centenarului
La finalul emisiunii au fost prezentate câte noutăţi editoriale, dintre care amintim: „Din suferinţele Sfintei Mari Uniri”, de Calinic Argeşeanul, „Biserica Ortodoxă Română şi Marea Unire” (două volume), „Preoţimea română şi întregirea neamului” (două volume), volumul aniversar „Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri”, editat de Bogdan Bucur, „Preoţi şi monahi în tranşee” ş.a.
Un Comentariu
Anonim
Vreți să ne mai lăsați cu „maximele” acestui pui de moldovean căruia nu i-a plăcut munca…şi a găsit proşti/fraieri (şi în sec.21 !) sa se închine la izmenelile…Sale ???!