Aflat ieri în vizită oficială la Uzina Dacia din Mioveni, premierul României, Dacian Cioloş, a declarat că proiectul autostrăzii Piteşti – Sibiu rămâne printre priorităţile Guvernului în ceea ce priveşte infrastructura şi că există finanţare pentru realizarea sa.
Confirmare
„Am discutat un subiect care este, trebuie să recunosc, întotdeauna pe agenda discuţiilor cu industria auto din România: problema infrastructurii. În mod specific, ştiu că aici este unanimitate, iar conducerea Uzinei Dacia, dar şi muncitorii, sindicatele sunt direct interesaţi de avansarea proiectului autostrăzii Piteşti – Sibiu. I-am confirmat conducerii uzinei că acest proiect rămâne în priorităţile noastre în ceea ce priveşte construcţia de autostrăzi, avem şi finanţarea”, a spus Cioloş. Premierul a precizat că obiectivul Guvernului este „să finalizăm studiul de fezabilitate care, după cum ştiţi, din cauza modului defectuos în care a fost gândit şi licitat de la început, a trebuit să prelungim termenul de finalizare a lui. Obiectivul nostru este ca până la sfârşitul anului să avem un studiu de fezabilitate bun, consistent, care să ne permită un proiect tehnic şi construcţia autostrăzii, în aşa fel încât să putem menţine calendarul din master planul de transporturi”, a explicat Cioloş.
Centenarul Unirii
Prim-ministrul a mai spus: „Acest proiect de autostradă va fi şi parte a legii centenarului (Unirii de la 1 Decembrie 1918 – n.n.), care va avea o componentă de infrastructură prioritară pentru România dedicată centenarului. Legea respectivă va sublinia nu doar prioritatea acestor proiecte, dar şi un cadru instituţional, administrativ, care să permită accelerarea respectivelor investiţii. Deci, din acest punct de vedere, întrebarea care se pune nu mai este dacă autostrada Piteşti – Sibiu va fi construită, ci cât de repede vom reuşi să finalizăm acest proiect care este o prioritate”, a mai afirmat premierul Cioloş.
Claudiu DIŢA