Discuţiile au avut loc în foaier
După ce, alaltăieri, tineri din noul val al regizorilor din România au coagulat, la Piteşti, o platformă a lor, ieri a venit rândul criticilor de teatru să… iasă la rampă. Colocviile celor două bresle au avut loc în foaierul Teatrului „Al. Davila”, cu prilejul Festivalului internaţional al teatrului de studio şi de forme noi.
„La vremuri noi, tot noi…”
Colocviul de ieri, intitulat sugestiv „Cronica de teatru, o schimbare de strategie?”, a fost moderat de Doru Mareş, critic de teatru. La masa rotundă au formulat răspunsuri nume cunoscute în peisajul teatral, precum: Doina Papp, critic şi istoric de teatru, Ludmila Patlanjoglu, critic de teatru, Aura Corbeanu, vicepreşedinte executiv UNITER, Mircea Morariu, critic de teatru şi profesor universitar, Emil Boroghină, vicepreşedinte al Reţelei Europene a Festivalurilor Shakespeare şi Societar de Onoare al Teatrului Naţional „Craiova”.
„Pe măsură ce trec festivalurile şi anii, suntem mereu aceiaşi şi din ce în ce mai puţini. La vremuri noi, tot noi; sună cam bizar… Or, fiecare generaţie ar trebui să aibă rezonerii ei…”, a dat tonul discuţiilor Doru Mareş.
Critică la… critică
Iată şi câteva concluzii ale colocviului. Critica de teatru este o profesie pe cale de dispariţie. Critica nu mai are spaţii de manifestare. În zona televiziunilor e… secetă absolută în domeniu. Cel puţin un motiv există: emisiunile de critică şi actualitate teatrală nu fac rating. În presa scrisă, puţine publicaţii sau platforme online oferă spaţii pentru analiza unui spectacol, cu bune şi cu rele. Astfel de subiecte nu se mai citesc, nu mai interesează pe nimeni – este premisa de la care se pleacă. Iar cine scrie o cronică de teatru nu o face în niciun caz din motive financiare, ci din dragoste de meserie şi de teatru. Nici în radio lucrurile nu stau mai bine. Paradoxal, în mediul universitar sunt ocupate locurile subvenţionate la secţiile de teatrologie. Cu toatea astea, vocea criticilor literari nu se simte în Cetate, pe cât ar trebui. Mişcarea teatrală are nevoie de o împrospătare a generaţiilor de critici. Însă are nevoie de critici de teatru profesionişti, care să promoveze direcţii noi.
