Comuna Bradu este una dintre cele mai importante localităţi din judeţul Argeş, aflată în continuă extindere şi modernizare. Graţie apropierii de Piteşti, aici s-au stabilit numeroase firme importante care, evident, aduc bani frumoşi la bugetul local. Iar aceşti bani sunt investiţi, după cum se va vedea, pentru ca Bradu să arate ca o adevărată localitate europeană, mai ales sub conducerea edilului Dan Stroe (PSD).
La răscruce de drumuri
Bradu este una dintre cele 95 de comune ale judeţului Argeş şi se situează din punct de vedere geografic în Câmpia Piteştilor, fiind formată din lunca şi terasele râului Argeş. Comuna Bradu este o aşezare de terasă de tip adunat, dezvoltată de-a lungul drumului judeţean care leagă oraşul Piteşti de comuna Ştefan cel Mare. Teritoriul comunei este drenat de văile Argeşului şi ale afluenţilor săi Neajlov, Geamăna Mare şi Geamăna Mică, Rogozul şi Zama Rece, dar şi ale Dâmbovnicului care traversează, la rândul lui, vatra satului. Satele care alcătuiesc comuna sunt dispuse de la nord spre sud, pe ruta Piteşti, Ştefan cel Mare şi se învecinează la nord cu municipiul Piteşti, la sud cu comunele Oarja, Suseni şi oraşul Costeşti, la est cu oraşul Ştefăneşti şi comuna Căteasca, iar la vest cu comuna Albota.
De pe vremea lui Mircea cel Bătrân…
Primele ştiri privind spaţiul de locuire al celor din cătunele „Bradurilor” se datorează vecinătăţii acestora de „Târgul Piteştilor”, târg menţionat pentru prima dată într-un hrisov din 1388 al domnitorului Mircea cel Bătrân. Voievodul dăruia atunci mănăstirii Cozia „o moară în hotarul Piteştilor”.
Se pare că locuri „cu morile” ar fi fost mai multe „la vale de Piteşti”, pe firul apei, unele în stânga Argeşului, la Isvorani, altele în dreapta râului, la vărsarea celor două pâraie „Gemenele”. Celelalte două sate care alcătuiau în secolul al XIX-lea comuna „Bradurile” nu s-au bucurat asemenea cătunului Gemenilor de atenţia unor izvoare istorice scrise.
Scurtă prezentare
Iată însă care sunt principalele elemente definitorii ale localităţii în momentul de faţă:
* Sate componente
Satele ce alcătuiesc comuna sunt Geamăna şi Bradu. La limita sudică a municipiului Piteşi se situează satul Geamăna. În prezent se întinde până sub dealul Albotei la nord, nord-vest, până la râul Neajlov la sud şi în lunca Argeşului în est. Râul Neajlov desparte la sud Geamăna de satul Bradu.
* Suprafaţă şi populaţie
Comuna se întinde pe o suprafaţă de 4.166 de ha, dintre care 2.017 ha sunt teren intravilan şi 2.149 ha sunt extravilan şi are o populaţie de aproximativ 7.800 de locuitori.
* Relief
Relieful se încadrează în două unităţi morfostructurale: în nord – Piemontul Getic, iar în sud – Câmpia Română, astfel că principalele forme de relief sunt terasele, care de dezvoltă pe malul drept al râului Argeş, şi văile relativ adânci, mărginite de pante înalte şi abrupte.
* Căi de acces
-DJ 659 Piteşti – Ştefan cel Mare, care străbate comuna de la nord la sud
-DN 65 Piteşti – Craiova
– DN 65B, legătură directă cu A1
* Agenţi economici
În comuna Bradu îşi desfăşoară activitatea aproape 900 de agenţi economici din diverse domenii de activitate: industrie, comerţ, agricultură, zootehnie, turism şi alimentaţie publică etc.
Cuvântul primarului
„Comuna Bradu are două sate şi o populaţie de aproape 8.000 de locuitori. Aşezarea geografică în proximitatea Piteştiului, infrastructura şi, nu în ultimul rând, deschiderea administraţiei din Bradu de a atrage investitori şi de a oferi facilităţi au dat roade, trecând printr-un proces continuu de transformare menit să schimbe viaţa economică şi socială a locuitorilor săi.Tendinţele de dezvoltare sunt îndreptate permanent spre activităţile de mica industrie şi nu numai, precum şi de activităţi comerciale. Această tendinţă de dezvoltare necesită o bună organizare şi un management performant, fiind unul dintre obiectivele majore ale administraţiei publice locale. Alinierea calităţii vieţii locuitorilor comunei Bradu la standardele întâlnite în mediul urban din România, precum şi la cele deţinute de comune similare din ţări membre ale Uniunii Europene presupune o implicare activă a administraţiei publice locale. Comuna noastră înţelege în totalitate obiectivul Uniunii Europene de a crea convergenţa şi participă la aceasta prin acţiunile prezentului şi perspectivele de viitor”, ne-a declarat primarul comunei, Dan Stroe.
Proiecte în derulare
Iată care sunt cele mai importante proiecte în derulare în comuna Bradu:
– Construire reţea canalizare pluvială pe străzile Principală, Tăbăcăriei, Serelor, Buna Vestire;
– Asfaltare pe străzile: Gorunului şi Liliacului;
– Asfaltare pe străzile: Câmpului, Panselelor, Traian, Teilor, Florilor;
– Foraj vertical dirijat şi fântâna publică în satul Geamăna, comuna Bradu;
– Covor asfaltic pe strada CET-ului;
– Modernizare parcuri existente;
– Construire locuri de joacă;
– Canalizare pluvială pe strada Toporaşilor;
– Construire trotuare pe străzile: Principală, Tăbăcăriei, Serelor şi Buna Vestire;
– Construire pod peste Neajlov, pe strada Toporaşilor;
– Construire drum de legătură strada CET-ului – strada Toporaşilor;
– Eficientizare sistem iluminat public;
– Extindere reţea iluminat public;
– Extindere reţea alimentare cu apă şi canalizare;
– Extindere reţea gaze;
– Amenajare spaţii verzi.
Să vedem ce spune şi analiza punctelor tari, slabe, a oportunităţilor şi ameninţărilor.
Puncte tari
Aşezarea este aproape de municipiul Piteşti, care asigură accesul forţei de muncă în diferitele ramuri ale industriei, precum şi dezvoltarea industriei mici şi a comerţului prin prezenţa unor importante centre comerciale cum ar fi Carrefour, Auchan etc., dar şi accesul rapid la Autostrada A1 printr-o reţea de căi de comunicaţii asfaltate. Dezvoltarea utilităţilor publice, electricitate, gaze, canalizare, iluminat public stradal este de asemenea un mare avantaj. De asemenea, în vreme ce multe localităţi se confruntă cu scădere demografică, în Bradu se constată creşterea continuă a populaţiei şi a numărului de gospodării.
Puncte slabe
Existenţa unor probleme de fond funciar nerezolvate încă, exodul copiilor şcolari către unităţile de învăţământ din Piteşti, în ciuda existenţei pe teritoriul comunei a unor şcoli la standarde moderne, pierderea obiceiurilor şi a datinilor locale din cauza apropierii faţă de Piteşti.
Oportunităţi:
– Dezvolarea continuă a industriei prin punerea la dispoziţie a terenurilor pentru investiţii
– Accesarea fondurilor europene pentru dezvoltarea agriculturii
– Facilităţi legislative pentru arendarea suprafeţelor agricole.
Ameninţări
– Degradarea infrastructurii cu tendinţa spre alunecări de teren în zona Geamăna
– Exodul copiilor şcolari către unitatile de învăţământ din Piteşti, în ciuda existenţei pe teritoriul comunei a unor şcoli la standarde moderne
– Pierderea obiceiurilor şi a datinilor locale
– Slaba informare a producătorilor agricoli cu privire la normele europene
– Frecvenţa ridicată a perioadelor secetoase în agricultură, cât şi riscul sporit de inundaţii.
În loc de concluzie…
„Comuna Bradu trece printr-un proces continuu de transformare menit să schimbe viaţa economică şi socială a locuitorilor săi, dispunând de toate atuurile civilizaţiei pentru a deveni o comună la standarde europene”, conchide edilul-şef Dan Stroe sub a cărui „comandă” comuna a început să se schimbe mult în bine şi să îşi accelereze ritmul de dezvoltare şi atragere a investitorilor.
5 Comentarii
Anonim
Buna ziua!
O gramada de proiecte figureaza pe hartie, suntem in 2019 august, strada Teilor din Geamana, ce figureaza printre prioritati, este inca neasfaltata. Va rog sa mai verificati si daca promisiunile desarte scrise de dvs la indemnul primarilor se si indeplinesc.
Cu stima
Turica Crăița
Aveți un târg săptămânal? E sâmbătă sau duminică?
Anonim
O localitate cu multi bani…care sunt cheltuiti aiurea pe afaltari si reasfaltari, echipe de sport, etc., de catre niste …
Anonim
Asa
ANONIM
CIND DOMNUL PRIMAR VA RESPECTA LEGEA SI VA PUNE IN APLICARE HOTARIRILE JUDECATORESTI DEFINITIVE?