Consiliul Judeţean Argeş prin Şcoala Populară de Arte şi Meserii Piteşti organizează, în perioada 1-2 noiembrie, cea de a IX-a ediţie a Festivalului-Concurs Internaţional de Muzică Populară „Sus pe Argeş la izvoare”.
Concursul se adresează tinerilor cu vârste între 16 şi 35 de ani din Şcolile Populare de Arte şi Meserii din România, precum şi din instituţiile similare din Republica Moldova, evenimentul având ca scop descoperirea şi încurajarea talentelor muzicale.
Prima seară a festivalului este rezervată concursului care începe la ora 18 şi se desfăşoară pe două secţiuni – Interpretare vocală şi Interpretare instrumentală. Fiecare concurent va interpreta o doină sau o baladă şi o piesă ritmată cu acompaniament.
La ediţia din acest an, în urma preselecţiei, au intrat în concurs 19 solişti vocali şi instrumentişti, dintre care trei din Republica Moldova.
Acompaniamentul va fi realizat de către Taraful Şcolii Populare de Arte şi Meserii din Piteşti, dirijat de celebrul violonist Cătălin Iancu, doctor în muzică. La ţambal, Cătălin Iancu junior, cel mai tânăr component al corpului de experţi al Şcolii Populare de Arte. La vioară: Nicolae Oprea, Mihai Muscalu, Nelu Tudor. La contrabas – Ionel Feraru, la acordeon – Petrişor Mihalcea, Dragoş Dinescu şi Gigi Stoica, la clarinet – Viorel Predoiu, iar la nai – maestrul Vasile Răducu. De asemenea, vor face parte din orchestră şi colegi invitaţi de la Şcoala Populară de Arte din Focşani şi de la Liceul de Muzică „George Enescu” din Bucureşti.
Juriul este format din personalităţi de renume ale muzicii şi folclorului românesc: Gabriela Rusu-Păsărin, conf. univ. dr., realizator la Societatea Română de Radiodifuziune; Daniela Roxana Gibescu, doctor muzicolog şi director la Casa de Discuri „Electrecord”; Elena Sima, interpret de muzică populară, profesor şi expert în cadrul Şcolii Populare de Arte Piteşti; Felix Goldbach, lector dr. la Universitatea „Valahia” din Târgovişte; prof. dr. Camelia Vodă, de la Colegiul Naţional de Muzică „George Enescu” din Bucureşti.
Seara de joi va fi completată de recitaluri susţinute exclusiv de cursanţi şi profesori ai Şcolii Populare de Arte şi Meserii Piteşti.