Este 18 octombrie 2018. S-au scurs nouă luni şi 18 zile din anul Centenarului Marii Uniri. Timp suficient să probăm că suntem puternici şi uniţi în jurul unor idei şi fapte, timp destul să demonstrăm că ştim să ne preţuim valorile şi să ne cinstim înaintaşii. N-am făcut-o. Şi suntem blânzi când spunem asta. Părintele Constantin Necula era tranşant când afirma zilele trecute că de cei peste 99 de ani din acest Centenar „ne-am bătut joc”. „Acum e aceeaşi ură, aceeaşi aroganţă socială, aceeaşi dictatură a propriei opinii împotriva celorlalţi”… – opina preotul, dezamăgit şi de rezultatul de la referendum.
În ceea ce ne priveşte, o spunem din nou răspicat: Centenarul Marii Uniri nu se poate rezuma la aprinderea unei torţe simbolice şi plimbarea ei prin toate localităţile judeţului (am salutat ideea la vremea respectivă, dar n-o putem face de 102 ori, cum, probabil, doresc oficialii!). Centenarul înseamnă… 100 de ani sau – dacă vreţi, stimabili conducători ai judeţului – 100 de idei, 100 de fapte, 100 de oameni, 100 de caractere, 100 de locuinţe sociale date în folosinţă, 100 de drumuri asfaltate, 100 de grav bolnavi cu speranţa de viaţă ameliorată, 100 de arbori plantaţi în fiecare localitate, 100 de tineri valoroşi trimişi în excursii gratuite în ţară sau străinătate, 100 de minuni ale Argeşului ş.a.m.d. Sau, dacă nu se poate cu 100, măcar să fie unul sau una: un om, o faptă, un drum, o locuinţă, o minune. Dar să fie!
Ionela Ungheanu Mateescu şi Mărţişorul Centenar
Şi mai înseamnă ceva: un proiect de ţară! Sau – la scară redusă – un proiect de judeţ! Îl avem? Poate că da. Pe hârtie ni se flutură din când în când o strategie… „Dă-mi şi mie un exemplu de proiect de ţară” – m-a provocat ieri cineva. Şi m-am gândit că Brătienii, argeşenii noştri, făceau „prin noi înşine” o Românie modernă şi mândră, cu Constituţie şi cu reforme, de care azi de batem joc. Şi m-am gândit că, mai târziu, socialiştii au realizat – e adevărat, cu multe exagerări şi suferinţe – industrializarea şi urbanizarea, care tot proiecte de ţară se numeau. Dar astăzi cum stăm?
Poate că mulţi nu ştiu, dar Academia Română, cel mai mare for ştiinţific şi cultural pe care îl avem, a propus un proiect de ţară. Mai exact, o strategie de dezvoltare în perioada 2016-2035, care se referă la domenii fundamentale ale societăţii noastre: economia şi calitatea vieţii, resurse naturale – rezerve strategice, securitatea şi eficienţa energetică, şcoala şi educaţia, sănătatea, cultura, siguranţa informatică etc. Sunt, de fapt, 11 proiecte interconectate, toate cu analize, cu puncte tari şi puncte slabe, cu oportunităţi, ameninţări şi scenarii. Dacă tot am invitat academicieni la Argeş, cu ce ne-am înscris şi noi în acest proiect?
Ţine cineva cont de această lucrare amplă a Academiei? Nu ştim. Până acum nu se vede! E clar însă că nu reuşim să terminăm nici lucrările începute pe vremea lui Ceauşescu. Nu suntem în stare să facem o pârtie de schi, să dezvoltăm cum trebuie o zonă turistică pe Transfăgărăşan, să construim o autostradă spre Sibiu, să terminăm o cale ferată spre Râmnicu-Vâlcea (care era aproape gata în 1989), deşi avem aceste proiecte de pe timpul lui „nea Nicu” şi doar ar trebui actualizate.
Este 18 octombrie. Mai e puţin până la 1 Decembrie, la Centenar. Cu ce ieşim în faţa lumii? Cu aceeaşi ură şi dezbinare, cu aroganţă socială şi cu… încă o torţă aprinsă?
