De la 10 octombrie şi până în august anul viitor, Palais de la découverte, un loc important de expoziţii din Paris, vă propune… frisoane de frică. Pentru prima dată vor fi prezentate în Franţa treizeci de specii animale vii care figurează, din cauza veninului lor, printre cele mai periculoase din lume: şerpi, păianjeni, broaşte şi scolopendre (un fel de miriapozi).
Va fi prezentă, în afară de frumuseţea speciilor, şi fascinaţia amestecată cu teamă pe care ne-o inspiră aceste fiinţe, generată de pericolul otrăvii lor. Dar vor avea loc conferinţe privind utilizarea acestor substanţe în cercetarea ştiinţifică, mai ales în medicină. Prezentate într-un decor similar mediului lor natural, aceste fiinţe sunt o poartă de intrare fascinantă către lumea otrăvii. Unele dintre veninuri, prelucrate, pot deveni medicamente preţioase. Această dualitate confirmă, o dată în plus, importanţa protecţiei biodiversităţii.
Am aflat astfel că veninul lor este de apărare sau de atac. Un exemplu îl constituie broscuţele colorate din America de Sud. Sunt foarte simpatice, dar nu le mângâiaţi, pentru că pielea lor emană o otravă puternică. Eu n-aş vrea să rămân în istorie ca omorât de o broscuţă. Mai departe sunt salamandre care-şi fac mendrele cu broaştele cu cap de maimuţă.
Numeroase specii prezente în expoziţie utilizează otrava, dar şi alte mijloace în viaţa lor. Culori foarte vii pe corp, zgomote îngrijorătoare, comportamente ameninţătoare sunt folosite de unele animale pentru a semnala că sunt periculoase.
Utile pentru animalele şi plantele care le produc, aceste veninuri (substanţe active) sunt folosite şi în cercetarea chimică şi medicală pentru punerea la punct a unor noi medicamente. În plus faţă de cele 30 de specii prezentate la expoziţie, sunt înregistrate până acum vreo 4.900 de specii interesante din punct de vedere farmacologic.
La ieşirea din această desfăşurare de otrăvuri puteţi face o plimbare în pădurea Vincennes, care nu-i departe. Şi e fără otravă. Pentru aerisire.