…Nu, nu este vorba despre o vizită surpriză a DNA cu noul şef în frunte, ci despre un proiect „anticorupţie” cu fonduri europene de care Primăria Piteşti va beneficia începând din acest an.
Contractul de finanţare a fost semnat la 3 iulie, valoarea totală eligibilă a proiectului fiind de aproximativ 295.000 lei. „Contribuţia de la bugetul local este mică, de doar 5.900 lei” – a anunţat viceprimarul Sorin Apostoliceanu în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc ieri.
„Este un proiect prin care încercăm să conştientizăm personalul din cadrul primăriei, cât şi publicul larg, pentru a lua măsuri anticorupţie. Ne dorim să creştem nivelul de educaţie în acest sens, în aşa fel încât toată lumea să fie mulţumită” – a adăugat viceprimarul.
Obiectivul este creşterea nivelului de etică şi integritate la nivelul municipiului Piteşti prin implementarea unor măsuri de prevenire a corupţiei, creşterea gradului de educaţie anticorupţie pentru personalul instituţiei şi combaterea corupţiei prin tehnici de evaluarea a riscurilor.
Astfel, până în luna iulie a anului viitor (un an durează implementarea proiectului), 231 angajaţi din cadrul Primăriei vor fi şcoliţi de către o echipă de experţi cu o vastă pregătire în domeniile contabil, audit financiar, juridic, asistenţă socială şi chiar IT, în cel din urmă caz urmărindu-se îmbunătăţirea site-ului primăriei prin introducerea unei secţiuni de sondaje publice.
Să sperăm că vom învăţa ceva din acest proiect şi nu doar vom mai bifa o acţiune…
3 Comentarii
Anonim
Angajati si cetateni germani !
Nu este nevoie de scolarizare , sintem pregatiti in orice domeniu cu o lista lunga cu dovezi pentru judetul Arges. Sperata moare ultima , va dorim mult succes .
Anonim
Este culmea ca lupul să se școlarizeze pe bani europeni ca să nu mai mănânce oi.
Nu cred că este cazul să negăm proverbul : „Lupul își schimbă părul, dar năravul ba.”
Anonim
Și la ISJ Argeș s-au păpat bani buni pentru anticorupție.
Nu cunoaștem din ce motive, dar se pare că mascarada asta cu anticorupția pe bani buni a avut efecte inverse, crescând gradul real de corupție .
Bineânțeles în acte stăm bine, nu există corupție în cadrul ISJ Argeș, ca de altfel în toate instituțiile care funcționează pe bani „grași” de la buget.
Parcă nici pe vremea lu’ ]mpușcatu nu eram mințiți în față într-un asemenea hal.