Interesul investitorilor pentru activele considerate riscante a permis monedelor de la marginea zonei euro să se aprecieze față de euro, tendință de care a profitat și leul.
Cursul euro a scăzut de la 4,6428 la 4,6426 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat într-un culoar îngust, 4,642 – 4,646 lei. Cotațiile de la ora 14:00 se plasau în jurul valorii de 4,643 lei.
La aprecierea leului au contribuit și declarațiile guvernatorului BNR, conform căruia banca centrală a revizuit în scădere, de la 3,6% la 3,5%, prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an. Pentru finalul lui 2019 estimarea a coborât de la 3 la 2,7%.
„Rămân presiuni inflaţioniste în economie. (…) După aproape jumătate de an în care toţi au scris despre inflaţia de 5%, au apărut aşteptări inflaţioniste. Şi la agenţii economici, dar şi la bancheri”, a spus Mugur Isărescu (foto).
Media dolarului american a coborât de la 4,0055 la 4,0024 lei, cotațiile lui fluctuând între 3,994 și 4,008 lei.
Moneda elvețiană s-a depreciat pe piețele internaționale la 1,154 – 1,156 franci/euro, astfel că media ei a coborât de la 4,0255 la 4,0218 lei.
Injecția de lcihiditate la care a recurs BNR la începutul săptămânii, când a împrumutat băncile cu 10,5 miliarde lei, printr-o operațiune de tip repo, la o dobândă de 2,5%, și-a menținut efectele și ieri, indicii ROBOR înregistrând noi scăderi.
Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a scăzut de la 3,36 la 33% iar cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a coborât de la 3,46 la 3,45%. La rândul lor, indicii la nouă și 12 luni au scăzut de la 3,52 la 3,49%, respectiv de la 3,57 la 3,56%.
În regiune, moneda poloneză se deprecia ușor față de euro la 4,254 la 4,266 zloți, însă cea maghiară se aprecia la 318,9 – 320,2 forinți.
Perechea euro/dolar creștea la 1,1584 – 1,1628 dolari.
Decizia Securities and Exchange Comission (SEC), supraveghetorul pieței financiare americane, de a amâna decizia asupra propunerii bursei din New York de a crea o piață dedicată criptomonedelor, a avut ca efect deprecierea rapidă a bitcoin.
Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg a scăzut ieri la prânz la 6.495,56 față de7.036,35 dolari, valoare care se înregistra la jumătatea zilei de luni.
2 Comentarii
Goargăș
Hai s-o dăm pe bitcoin, ajungem iar în 2008, mai întinerim și noi…
Puiu
Hai sa nu o mai dam după vișin și să ne spui ce faci cu aurul la Londra.? Sunt atât de satul de tine și de Vasilescu la fel cum eram de Sandu și Dragomir. Cand pleci să-l iei și pe Suciu!Tu nici nu o sa realizezi ce viața de pensionar o sa ai,nu ca noi.