Zilele acestea se aşteaptă răspunsul Uniunii Europene în legătură cu prezenţa produselor agricole româneşti în supermarketuri. Este vorba despre un anumit procent din totalul mărfurilor aflate la vânzare. Iar dacă e dreaptă sau nedreaptă această realitate nu pot să ştiu. Ceea ce înţeleg e faptul că puţine sunt ţările din lume care s-au sprijinit pe pământ şi pe ţărani, aşa cum s-a sprijinit ţara noastră. Or, astăzi, în lumea satului există mai mulţi speculanţi străini decât ţărani, ceea ce provoacă o adevărată spărtură în structurile profunde ale identităţii ţării noastre. În timp ce politicienii trăiesc într-o lume iluzorie, alimentată de la Bruxelles, străinii îşi fac de cap în ţară, tăind pădurile şi jefuind bogăţiile solului şi subsolului. Vânzarea pământului din trupul ţării nu suferă apostrof, nu suferă metaforă. Este cât se poate de reală. Este o vânzare care îţi urlă în faţă şi îţi trebuie o formă rară de cinism s-o admiţi. Un cinism de care au dat dovadă toate guvernele de până acum. Adevărul e că în niciun chip nu ar trebui să fie acceptată vânzarea pământului către străini, indiferent de preţ, indiferent de miză, indiferent de angajament. Şi totuşi, pământul ţării este vândut zilnic.

Prin urmare, în timp ce ţăranii noştri sunt condamnaţi la foamete şi vlăguire, chiar la dispariţie, capitaliştii străini fac speculă cu pământul lor. Un italian a cumpărat acum zece ani câteva mii de hectare, ca să-l vândă astăzi unui conaţional al său la cu totul alt preţ. În urma tranzacţiei primul italian a câştigat cinci sute de mii de euro. În această afacere a lipsit cu totul ţăranul român. Iar pe acest ţăran nu-l spijină nimeni, pentru că guvernanţii îl dispreţuiesc, imitând un liberalism care poate constitui un ideal numai în minţile celor străini de lumea reală. În timpul acestui liberalism democrat lucrurile se petrec astfel: străinii nu au scos afară din ţară numai capitalul financiar, ci şi lemnul pădurilor, petrolul, gazele şi ce o mai avea această ţară, lăsată pradă tuturor veneticilor şi bandelor de afacerişti. Drept care, tot mai mulţi ţărani sunt astăzi sclavii comerţului mondial, iar pentru politicieni, ţăranii aceştia nu sunt ai pământului, ci o unealtă a politicii lor. De fapt, s-a ajuns să nu mai avem ţărani autentici, ci muncitori agricoli, colonişti şi fermieri, care nu sunt legaţi de pământ, ci de câştigul financiar obţinut de pe urma lui. Aceşti colonişti nu ştiu decât să cumpere ieftin şi să vândă scump. Pământul este transformat în capital, secătuindu-l de tot ceea ce-l face bogat, transformându-l într-un fel de deşert. În asemenea condiţii vom vorbi despre o dezrădăcinare a fiilor acestei ţări şi de pierdere a identităţii noastre. De fapt, ce se întâmplă cu un om fără memorie aşa se va întâmpla şi cu poporul nostru.

Iată dar că între un bătrân senil şi popor se pot identifica nenumărate similitudini.

Or, de câte ori îi aud pe politicieni că trebuie să se renunţe în şcoli la predarea istoriei, că trebuie să se mai taie din orele de limba română, îmi aduc aminte că ei nu spun nimic despre legea care le permite străinilor să cumpere pământul ţării. Oare de ce? Oare un popor care îşi pierde identitatea nu ajunge ca un bătrân senil? Fără istorie, copiii noştri îşi vor mai cunoaşte părinţii? Fără identitate o să ajungem senini şi senili, în aşa fel încât altcineva să aibă grijă de noi, să ne dea raţia zilnică de hrană şi reţeta de medicamente. Deja tehnocraţii lui Cioloş lucrează la o astfel de perspectivă, dar nu oriunde, ci la mare. În fiecare weekend aceşti tehnocraţi merg la mare şi lucrează la planul lor de guvernare. Dar este un plan care se aseamănă cu valurile mării, care aduc la mal numai nisip, ceea ce aduce ţării şi politica „guvernului meu”. Drept care, construcţia intimă a identităţii noastre, firea noastră elementară, se transformă „pas cu pas” într-o demenţă colectivă. O ţară administrată de nişte funcţionari care îşi refuză identitatea proprie nu este un popor, ci o populaţie. Or, populaţiile se pierd în istorie, nu şi popoarele. Aceste populaţii devin mase de oameni. Iar masele devin „valuri bătute de vânturi, împinse încolo şi încoace, descentrate etc” (Ilie Bădescu). Toate acestea se realizează „pas cu pas”. Mai mult, primul pas al administraţiei de la Cotroceni şi de la Palatul Victoria se face la Bruxelles.

Pe de altă parte, dispreţul făţiş pe care tehnocraţii lui Cioloş îl înfăţişează faţă de oamenii şi realităţile acestei ţări, faţă de aspectele ei economice şi sociale şi indiferenţa faţă de pământul şi pădurile noastre sunt mai mult decât un simptom de snobism, sunt un deficit de patriotism şi de cunoaştere. Realitatea din ţară poate fi un câmp de cunoaştere atât de divers şi bogat, încât să refuzi a o vedea, pe motiv că interesul tău are alte scopuri, înseamnă să te plasezi în afara ei. Or, dincolo de trecătoarea convulsie a ambiţiilor, a setei de putere, a dorinţei de înavuţire, cred că poporul nostru merită alt destin. Este vorba despre destinul lui european, dar cu păstrarea identităţii sale. Este un destin în care se vorbeşte despre o Europă Unită, dar fără ca toate naţiunile europene să formeze o singură naţiune, cu o singură limbă, într-o singură republică europeană, cum se încearcă astăzi. Politică utopică, de altfel, pentru că vedem la meciurile de la Euro-2016 cât de ataşaţi sunt oamenii de echipele lor naţionale, susţinându-le până la paroxism.

Gheorghe SAVU

Distribuie pe Facebook

Gheorghe Savu

See Full Bio