Democraţia este, în continuare, o „operă deschisă”. Sub umbrela ei încap „muie”, #rezist, haştag „marş din Guvern!” (contribuţie Băsescu) şi altele. Chestiunile serioase sunt derivate din „demos” (popor) şi „cratos” (putere), dar încap şi trăsnăi. Una dintre ele a fost şi este libertatea de a concura la demnitatea cea mai înaltă, aceea de preşedinte al României fără acoperire valorică – experienţă, cultură, comportament.
Vă mai aduceţi aminte, desigur, de primii ani ai noii democraţii (căci şi Ceauşescu credea în ea şi avea o democraţie sui generis): o cohortă de prezidenţiabili, căci condiţiile participării la acest concurs erau minime. Adică, pe un stadion, cineva – un fan, un microbist mai acătării – putea să strângă cele câteva sute de semnături şi să se prezinte ca şef de partid…
Funcţia aceasta, la noi, a fost coborâtă foarte mult de acel preşedinte care hăhăia, bea din sticlă în faţa poporului, ba îi arunca restul de şampanie, să simtă şi acesta că susţine Cotroceniul şi este important…
Mai repede decât ne-am fi aşteptat, „Neamţul” (căci tot poporul a simplificat, numindu-i pe cei cărora le lăsa gura apă după Cotroceni, ba „Marinarul”, ba simplu „Elena” – cu diminutivul atât de românesc – „Lenuţa” – ba…) şi-a anunţat intenţia de a candida pentru al doilea mandat la Cotroceni. Reacţia a fost imediată, astfel că spaţiul public a fost aglomerat imediat cu nume ca Dragnea, Tăriceanu, Cioloş şi mai este timp şi pentru alte nume. Este de bon-ton să ai în CV faptul de a fi fost candidat, chiar dacă urnele i-au legitimat pe unii cu „0” voturi!
Am fost şi eu uimit de un episod petrecut la o televiziune. Acolo, Gabriel Liiceanu a fost întrebat: „Este doamna Kovesi prezidenţiabilă? Aţi vrea să avem un preşedinte precum Laura Codruţa Kovesi?”
Răspunsul este de reţinut pentru conţinutul lui în ton cu vremurile pe care le trăim. Îl reiau, integral: „Da, din plin. Deci, v-am răspuns, intrând în scenariul întrebării dvs simple şi provocatoare. Da, m-am gândit – Dumnezeule – cum ar arăta România cu un asemenea om care prin comportamentul ei devine aproape o abstracţie de slujire. Este slujirea! Totdeauna am visat ca oamenii care ne reprezintă, aleşi de noi, şi care sunt chemaţi să ne slujească, pur şi simplu, sunt slujitorii noştri, am obosit spunând asta, cum ar fi să apară un om care să fie slujirea pură. Eu nu cred că vrea ceva pentru ea. Este un om format în sosul justiţiei care spune: legea, legea, legea.”
Cine merge în Piaţa Ceair să-şi procure legumele şi verdeţurile poate să-şi arunce un ochi pe un loc nu tocmai salubru, e adevărat, pe care scrie: „Kovesi – preşedinte”. A apărut, deci, şi „Vax populi!”… Nu comentez, căci textul este atât de deschis… atâtor interpretări! Vă las plăcerea!
