Sudul judeţului Argeş n-a prezentat un interes deosebit pentru investitorii privaţi din perioada interbelică şi nici statul român nu prea avea ce să găsească deosebit în regiune. Liderii de la Bucureşti doreau să sară din pământ norocul şi averea pentru a acorda ceva fonduri. Plasa Costeşti rămânea în acea vreme încremenită ca-n secolul al XIX-lea. Ţăranii munceau însă mult şi din greu pentru recolte ce puteau fi frumoase dacă ploua bine şi la timp. Astfel, în primăvara anului 1943 au fost cultivate 5.703 hectare cu cereale, cartofi şi plante furajere, 26.797 hectare fiind păstrate pentru planta de bază a ţăranului, porumbul. Cum era război, statul a trimis seminţe pentru înfiinţarea culturilor necesare trupelor. Au fost date 66.540 kg ovăz, 77.320 kg orz, 20.500 kg porumb, 14.620 kg cartofi, mazărea a ajuns la 2.000 kg, borceagul la 3.750 kg, lucerna la 2.700 kg şi trifoiul la doar 100 kg. Ţăranii erau dornici să muncească fiindcă altfel nu aveau cu ce trăi, dar trebuia să se pună ceva de-a curmezişul. A aînceput seceta de primăvară, iar plugurile nu mai puteau fi înfipte în solul uscat cu slaba forţă a braţelor. Au putut fi însămânţate numai 1.977 ha dintre cele 32.500 ha menite culturilor de primăvară. Cum un necaz nu vine niciodată singur, autorităţile locale consemnau apariţia a trei focare de pestă porcină în Costeşti, Şerboeni şi Stolnici. Starea de spirit a maselor era definită drept mulţumitoare, dar oamenii erau speriaţi de seceta ce ameninţa să compromită grâul şi nici cultura de porumb nu putea fi înfiinţată.
Prof. Ionel-Claudiu DUMITRESCU
