Dintotdeauna m-a izbit contrastul vădit între locuinţele strălucind de curăţenie ale românilor şi înverşunarea şi ura faţă de spaţiile publice şi de pe străzile locuite de aceiaşi cetăţeni, presărate în permanenţă cu gunoaie de tot felul, parcă spre ciuda coşurilor şi containerelor aflate la tot pasul.
Ce anume îi face pe oameni ca, odată ce-şi părăsesc locuinţele, să umple aleile dintre blocuri şi străzile oraşului lor cu sticle goale, ambalaje, covoare de coji de seminţe, resturi de fructe, mucuri de ţigară etc? Sunt oare românii duşmanii curăţeniei şi civilizaţiei – dar în acest caz cum de îşi întreţin perfect locuinţele, ca în Occident? Sau sunt ei firi schizoide, scindate interior, dar îngemănând senin contrariile?
Este oare poluarea continuă a mediului în care trăiesc un gest de frondă faţă de autoritaţile locale sau de vină este egoismul primitiv al celor care îşi îngrijesc doar proprietăţile personale, dar rămân indiferenţi faţă de spaţiul public, COMUN, deci şi al lor, considerându-l străin de ei şi neavând, aşadar, obligaţia de a-l menţine curat? Gunoaiele aruncate pe străzi ne creează o imagine deplorabilă în ochii străinilor care ne vizitează. Şi la fel splendorile naturale ale ţării sufocate de tonele de mizerii lăsate de turişti.
Atâta vreme cât nu considerăm străzile oraşelor, munţii, văile, şoselele patriei ca făcând parte tot din CASA noastră, nu le vom respecta şi îngriji. Iar impresia pe care o creăm, ca popor, nu este deloc flatantă.
Liana ALECU
