1 aprilie 2014. Prim-ministrul Victor Ponta anunţa naţiunea că, pentru a avea mai mulţi bani pentru construcţia de autostrăzi, introduce o supraaciză în preţul benzinei şi motorinei, în valoare de 7 eurocenţi (plus TVA) pe litru.
„Din banii aceştia vom finanţa extinderea reţelei naţionale de autostrăzi şi drumuri expres, de care ţara noastră are mare nevoie”, declara dl Ponta, la vremea respectivă.
În ciuda datei anunţate pentru introducerea acestei supraaccize, n-a fost nicio păcăleală. Preţurile carburanţilor au crescut, încă de a doua zi, cu 45-60 de bani pe litru.
Birul respectiv a fost în vigoare – şi l-am plătit cu toţii – până în decembrie 2016, când noul Guvern PSD l-a eliminat, conform promisiunilor cuprinse în documentul intitulat „Programul de guvernare”.
Bani s-au strâns, promisiunile au curs
În cei doi ani şi jumătate în care cabinetele conduse de premierul Victor Ponta au perceput acest bir, în vistieria statului s-au strâns, în total, 8,46 miliarde de lei, potrivit cifrelor făcute publice de Ministerul de Finanţe.
Adică aproape două miliarde de euro. Victor Ponta chiar promitea, la începutul mandatului de premier, că va demisiona şi va ieşi din politică dacă în mandatul său nu va fi gata autostrada Comarnic-Braşov. Evident, autostrada aceea nu e gata nici azi. Nici nu avea cum, din moment ce lucrările nu au început încă.
Dl Ioan Rus, fost ministru al Transporturilor între iunie 2014-iulie 2015, declara colegilor de la „Capital” că „Reţeaua autostrăzilor din România, care totalizează 700 de kilometri în prezent (2015 – n.r.), va fi extinsă cu 50 kilometri în acest an şi cu 200 de kilometri în 2016.
În 2016, cu siguranţă finalizăm şi vom putea circula pe Sibiu-Nădlac, pe Cluj-Borş, cu o excepţie între Mihăieşti şi Suplacu de Barcău, care ar putea fi finalizată în 2017, pe Cluj-Târgu Mureş, Târgu Mureş-Făgăraş, Sibiu-Făgăraş, Făgăraş-Braşov, în situaţia în care vom fi extraordinar de activi; dacă nu, în 2017. Cu certitudine vor fi încă 250 de kilometri de autostradă în 2016”.
Rezultate, zero barat
Fireşte că niciuna dintre promisiunile ministrului Rus nu s-a materializat, aşa cum nu s-au materializat nici cele ale fostului său şef de partid şi de Guvern, Victor Ponta.
Aceasta în ciuda faptului că au avut la dispoziţie vreo două miliarde de euro, bani suplimentari, proveniţi din supraacciza la carburanţi.
Ce s-a făcut cu aceşti bani, e imposibil de aflat din surse autorizate, guvernamentale. Cert e doar că populaţia a fost jecmănită de bani, dar drumurile promise nu s-au făcut.
Ţinând cont de standardele de cost ale Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere CNAIR (6 milioane de euro pe kilometrul de autostradă construit în zone montane, respectiv 3 milioane la şes), cu aceşti două miliarde de euro s-ar fi putut construi peste 330 km de autostradă de munte.
Adică şi autostrada Piteşti-Sibiu, şi Piteşti-Craiova, şi ciotul lipsă dintre Lugoj şi Deva, şi centura completă a Capitalei, ca să avem şi noi, în an Centenar, măcar o autostradă cap-coadă care să lege ţara de restul Europei, iar Bucureştiul să nu mai fie singura capitală europeană fără o astfel de centură.
Toate astea, fără a lua în calcul că Uniunea Europeană finanţează cu 85% – bani nerambursabili – construcţia de autostrăzi pe culoarele europene de transport, cum sunt tronsoanele menţionate. Guvernul ar fi urmat să contribuie doar cu restul de 15% din bani.
De ce s-a reintrodus supraacciza?
Colac peste pupăză: deşi experienţa introducerii acestei supraaccize a relevat că s-au colectat miliarde de euro de la populaţie, cu efect zero asupra construcţiei de autostrăzi, noua guvernare PSD a reintrodus supraacciza la carburanţi, din septembrie anul trecut. Asta deşi, nota bene, în mult-invocatul „program de guvernare” scrie de eliminarea ei, nu şi de reintroducere.
Nu mai are niciun rost să mai spunem că nici cu banii colectaţi de guvernele Tudose şi Dăncilă nu s-a făcut (aproape) nimic în materie de autostrăzi.
Aproape sigur, nu vom vedea autostrăzi făcute din banii din supraacciză. Cu aceştia vor fi cârpite, probabil, găurile tot mai mari din buget, se vor inventa, cine ştie, alte pensii speciale etc.
2 Comentarii
Geo
Cei mai multi Km de autostrada s-au facut pe timp de criza, in guvernarea Boc, fara supraaciza la carburant.
Anonim
În Ardeal?