Dl Dan Manu, preşedintele Consiliului Judeţean, a depus la instituţia pe care o conduce noua declaraţie de avere, conform legii (aferentă anului 2017).
Conform documentului, familia Manu deţine terenuri în Ştefăneşti, Călineşti (Argeş), Tărtăşeşti (Dâmboviţa), dintre care un teren de 11.000 mp este moştenire la Călineşti, în anul în curs.
Familia Manu mai are o casă de locuit la Ştefăneşti (300 mp) şi o casă la Tărtăşeşti (200 mp). Preşedintele CJ conduce o Toyota Rav 4 cumpărată în anul 2005 (Călin Popescu-Tăriceanu i-ar spune rablă, dar noi ştim că nu e aşa – n.r.), nu are datorii, şi are deschise la bănci două conturi: unul de 64.843 lei, altul de 3.741 lei.
În calitate de preşedinte al CJ, Manu a încasat anul trecut o indemnizaţie totală de aproape 95.000 lei la care se adaugă 46.300 lei din activitatea de cadru deidactic universitar.
Soţia sa a avut un venit anual de 53.367 lei, în calitate de diriginte farmacist la Spitalul de Pediatrie din Piteşti.
În linii mari, familia Manu are aproximativ aceeaşi avere ca şi anul trecut.
Un Comentariu
Anonim
Ar fi fost mai frumos dacă articolul ar fi purtat titulatura „Un escroc printre escroci.”
Dv, la adăpostul anonimatului, puteţi scrie şi asta. Noi nu putem.