Dr Viorel Pătraşcu
Începând din anul trei de facultate, studentul medicinist face succesiv stagii prin clinici universitare având profilul tutoror specialităţilor medicale. Venind în contact cu sute şi mii de bolnavi, abia atunci realizează cât de vastă este patologia umană, câte surprize şi capcane pot să apară şi ce responsabilitate va avea de-a lungul carierei.
Eram în anul patru când am făcut un scurt stagiu de ortopedie la Spitalul de Urgenţă Floreasca. Într-o dimineaţă, fiind într-un salon de femei la vizita în care unui reputat universitar i se prezentau toate cazurile internate, proful s-a întors spre grupa de studenţi şi ne-a spus: „Priviţi cu atenţie şi stocaţi în retină acest caz. Este o suferinţă rarisimă. Un asemenea pacient poate intra în cabinet în prima zi când te prezinţi la muncă la terminarea facultăţii, sau niciodată în toată cariera. Boala se transmite genetic de la unul dintre părinţi. Nefericitul moşteneşte o fragilitate excesivă a oaselor care se fracturează foarte uşor, iar porţiunea din globii oculari care se îngălbeneşte în caz de icter, la aceşti bolnavi are tenta precum albastrul de Voroneţ!”
M-a ajutat Dumnezeu să am o foarte bună memorie vizuală. Fără această înzestrare, mai ales în dermatologie, unde multe boli seamănă între ele, nu ajungi la performanţă. În manuale această suferinţă apare ca Boala Lobstein („maladia sclerelor albastre şi a oamenilor de sticlă”). Am întâlnit în toată cariera patru cazuri, ultimul în urmă cu trei săptămâni. Pacienta venise la noi pentru o problemă dermatologică. Aspectul ochilor l-am remarcat de cum a deschis uşa cabinetului: parcă-şi pusese picături cu cerneală albastră. Are în antecedente fracturi multiple, luxaţii sau entorse şi probleme cu auzul din cauza afectării oscioarelor din urechea internă. Au avut aceeaşi suferinţă: străbunicul, bunicul, mama, trei fraţi şi trei dintre copiii acestora. O boală ca un blestem în familie.
