S-a scris mult despre faptul cǎ România nu mai are o putere economicǎ precum cea din perioada comunistǎ şi cǎ ţara merge în derivǎ din cauza politicienilor şi a corupţiei.
În realitate, românii produc foarte mult şi ar putea livra şi mai mult pe piaţa mondialǎ mereu avidǎ de mǎrfuri ieftine şi de calitate. Exporturile de grâu au dus ţara în 2012 pe un onorabil loc 11, dar statisticile sunt puţin mincinoase din moment ce înainte se aflǎ state precum Rusia, Australia şi Canada.
Locul 7 a fost obţinut în 2016 la exportul de porumb. Mult mai interesantǎ rǎmâne ramura producǎtoare de automobile, aici ajungându-se în 2016 la un onorant loc 27 în lume, dar liderii de la Bucureşti n-au reuşit sǎ-i atragǎ pe marii industriaşi care s-au concentrat pe capacitǎţile de fabricaţie din Slovacia, Cehia, Polonia şi Ungaria.
Locul 45 în lume la valoarea exporturilor este unul destul de bun, dar Bucureştiul rǎmâne în urma unor state precum Ungaria şi Slovacia. Cum se explicǎ însǎ faptul cǎ populaţia are totuşi un nivel de trai mult inferior celui din ţările dezvoltate ale Europei?
Simplu. Lǎsând la o parte decalajul existent încǎ din perioada regimului totalitar, partidele politice care au ajuns la putere dupǎ 1989 au avut grijǎ sǎ asigure o distribuire inegalǎ a veniturilor şi astfel s-a format o pǎturǎ prosperă, specializatǎ pe speculaţii şi pe… bugetul de stat.
Bani existǎ, dar ei se scurg dupǎ cum doresc conducǎtorii, iar ei doresc sǎ le fie bine în lumea vizibilǎ şi în paradisurile fiscale. Nu mai discutǎm aici despre completa ineficienţǎ a elitelor politice din România, dovadǎ stând exporturile unor state precum Danemarca şi Belgia.
Claudiu DUMITRESCU, profesor de istorie
