Mai sunt două săptămâni până când Transfăgărăşanul va fi deschis oficial vreme de trei luni, iar drumarii trebuie să apeleze la tot arsenalul din dotare pentru a facilita accesul conducătorilor auto în următoarea perioadă. Spunem asta deoarece la sfârşitul săptămânii trecute, aproape de Cota 2000, chiar lângă copertinele de protecţie, accesul auto era blocat de munţi de zăpadă. De „vină” e vremea rece şi instabilitatea accentuată din ultima perioadă care ne arată cât de complicat e să asiguri un traseu practicabil tot anul.
Critici dure
Ca politician sau şef din administrativ este simplu să lansezi promisiuni care alimentează pofta oamenilor de rând, dar mai ales a patronilor care, normal, îşi doresc un Transfăgărăşan deschis non-stop. Spre exemplu, Dumitru Grecu, proprietarul hotelului „Valea cu Peşti” din Vidraru, consideră că „dacă Transfăgărăşanul ar fi deschis tot timpul anulului, turismul din zonă ar fi dezvoltat şi judeţul Argeş n-ar mai depinde doar de Dacia” – cum a declarat la o conferinţă organizată de „ZF” la Piteşti în primăvară. Asta după ce a criticat dur conducerea CNADNR spunând că „nu este posibil să nu se facă ceva pentru ca acest drum să fie deschis tot anul”. Şi iată şi alte dovezi cum că până acum ne-am ales doar cu… vorbe goale.
„Vise” de politician
„Vrem ca acest drum să devină o mândrie naţională. Am decis ca în comisia noastră (n.r. – o comisie mixtă de transport şi afaceri europene din cadrul Camerei Deputaţilor), să facem lucruri utile pentru cetăţeni şi să lăsăm politica la o parte…” – spunea anul trecut şeful comisiei, deputatul PNL Mihai Lupu.
„Acest drum vreau să fie deschis 12 luni pe an. Este un obiectiv ce poate duce la o adevărată explozie economică a zonei Argeşului şi nu numai!” – concluziona la o conferinţă de presă fostul ministru al Finanţelor, Eugen Teodorovici.
Trezirea!
Ce s-a întâmplat din luna iunie a anului trecut şi până azi este lesne de văzut: mai nimic. A existat o tentativă de studiu de fezabilitate care s-a pierdut în ceaţă, iar în momentul de faţă nu se mai pomeneşte nimic despre acest obiectiv de „importanţă strategică naţională”. Adevărul e că Transfăgărăşanul chiar a fost conceput ca un drum strategic, dar din punct de vedere militar, nu turistic. Chiar şi aşa, cu toată mobilizarea dictată de soţii Ceauşescu la începutul anilor ’70, cu tot bombardamentul necesar pentru a croi drumul prin munţii stâncoşi, nu s-a putut face mai mult. În prezent, deşi se pot achiziţiona utilaje moderne şi performante, este prea puţin. Ar fi necesară încă o detonare a stâncilor, căci problema nu e doar zăpada care împiedică traficul auto, ci şi bucăţile care se desprind din munte.
Mult pomenitele copertine suplimentare sunt evident insuficiente, dovada în imaginea realizată de ghidul montan Relu Nica, dar şi în fotoreportajele colegului nostru Flavius Petrescu care a surprins mai multe aspecte nedorite: defrişările care favorizează alunecările de teren şi stâncile prăbuşite pe şosea.
Greu, dar nu imposibil
Prin urmare, toată această tevatură având ca subiect „Transfăgărăşanul, deschis tot anul!” începe să fie extrem de greu de digerat. Chiar şi eliminând banii din ecuaţie (potrivit estimărilor de anul trecut, sunt necesare investiţii de peste 10 milioane euro), obstacolul fizic – natura – stârneşte controverse. Actualmente, fără copertine suplimentare şi alte elemente de siguranţă, a ţine Transfăgărăşanul fără restricţii e moarte curată.
„A cerceta dacă poţi ţine Transfăgărăşanul deschis iarna este ca şi cum ai studia posibilitatea menţinerii în funcţiune a ştrandurilor în aer liber din România şi pe timpul iernii. Cei care spun că menţin drumul deschis folosind maşini pentru deszăpezire nu ştiu ce vorbesc. Există avalanşe continue iarna pe Transfăgărăşan. Zilnic câteva persoane ar muri acolo” – este de părere un drumar cu experienţă.
Evident, asta nu ar trebui să-i scutească de efort pe cei responsabili cu modernizarea. Soluţii există, chiar dacă sunt costisitoare. Totul e să se şi vrea cu adevărat un Transfăgărăşan deschis tot anul. Fiindcă, altminteri, ne amintim că la întâlnirea cu deputaţii s-au promis, între altele, inclusiv utilajele necesare reciclării asfaltului deteriorat pentru a renova calea rutieră. Dar mai toate astea au rămas vorbe frumoase ca şi sloganul: „Transfăgărăşanul – deschis tot anul!”
George OLTEANU
Foto: Flavius PETRESCU