Din 7 mai, de când maestrul Marin Ioniţă a plecat în eternitate, presa şi literatura din Argeş sunt mai sărace… Dacă timpul ar fi avut răbdare, în această vară, regretatul profesor, jurnalist şi scriitor ar fi împlinit 89 de ani. Ieri, postul de televiziune locală „Antena 1” Piteşti a difuzat o ediţie specială a emisiunii „Subiect de presă” – in memoriam Marin Ioniţă – cei doi realizatori – Cristina Munteanu şi Mihai Golescu – avându-i ca invitaţi, în platou, pe poeta Denisa Popescu şi scriitorul Augustin Doman.
Înveşmântată în sentimente de tristeşte, dezbaterea televizată a conturat o parte dintre faţetele celui dispărut dintre noi. Cum s-a raportat Marin Ioniţă la viaţa lui şi ce rămâne după omul de cultură al cărui suflet i-a plecat către Înalt – în jurul acestor întrebări s-a construit emisiunea.
Telespectatorii au aflat că, la 22 septembrie 2017, a fost ultima apariţie publică a profesorului, scriitorului şi jurnalistului argeşean. Atunci, sediul Filarmonicii Piteşti găzduia concertul aniversar „Marin Ioniţă – 88”, eveniment organizat în colaborare cu Centrul Cultural Piteşti, Biblioteca Judeţeană şi Teatrul „Al. Davila”.
Dna Munteanu a subliniat că profesorul Marin Ioniţă i-a învăţat ABC-ul Jurnalismului – în special cel cultural – pe mulţi dintre ziariştii argeşeni din „garda de aur” a anilor 1990-2000. „Graţie lui Marin Ioniţă am făcut deosebirea între genurile presei, am aflat ce este un reportaj şi m-am îndrăgostit de interviu”, a afirmat Cristina Munteanu.
Fost gazetar corespondent al „României libere”, colaborator permanent al ziarului „Argeşul” şi al revistelor culturale, coordonator de cenaclu literar, fost realizator de televiziune şi autor al unor piese de teatru, Marin Ioniţă a fost – în primul rând – un bun condei, făcând parte din Uniunea Scriitorilor Profesionişti din România. Zeci de titluri ale sale au văzut lumina tiparului, ultima sa carte fiind „Kiseleff 10. Fabrica de scriitori”, ediţia a IV-a, revizuită şi completată, cu o prefaţă semnată de criticul literar Alex Ştefănescu.
Dna Denisa Popescu l-a cunoscut pe regretatul profesor cu mai bine de 30 de ani în urmă, pe când era elevă. „Ca dascăl, domnul Marin Ioniţă era un profesor atipic. Cu vocea lui de Zeus care tună intra în clasă şi se adresa elevilor: „Vă salut, iubiţi mei!” Mie mi-a fost foarte drag… Reuşea să adune în jurul lui generaţii… Ştia să te transforme din anonim în… subiect de presă. Pe mine m-a scos din sala de clasă şi m-a trimis direct în braţele cenaclului „Liviu Rebreanu”. Pe atunci, eu eram temătoare, mi-era frică, aveam doar 17 ani…
Îi datorez profesorului Marin Ioniţă începutul carierei literare. Mulţi dintre cei care-l plâng astăzi i-au fost elevi şi îi datorează faptul că i-a scos din anonimat. Domnul Ioniţă era partenerul meu, camaradul meu de… şotii culturale aceşti. M-a ajutat, prin confesiunile pe care le-a făcut, să-i cunosc marile lui frici: îi era teamă de sigurătate, de intimitate şi de moarte.
Multă vreme nu am priceput de ce un om atât de generos era atât de fragil. Domnul Marin Ioniţă a plecat fără să fi înţeles o ultimă lecţie: seninătatea; nu a ştiut cât de mult este iubit. Vă spun sincer: eu însămi am realizat că nu ştiam cât de mult îl iubesc. Domnul Marin Ioniţă va rămâne una dintre iubirile mele, a plecat din dimensiunea aceasta cu o parte din mine… O spun cu mâna pe inimă: eu voi duce cu mine o umbră şi umbra aceea va fi domnul Ioniţă”, a mărturisit dna Popescu.
Bibliografie de scriitor american…
„L-am cunoscut târziu pe domnul Marin Ioniţă, atunci când am venit la Piteşti, prin anii 90-91, dar eu am fost impresionat de la început de faptul că are o bibliografie de scriitor american. A fost printre cei care au… fluierat în biserică.
A fost un non-conformist. S-a definit de la început ca un om deosebit şi în presă. Marin Ioniţă scria mult mai mult decât puteam noi citi. De câte ori vorbeam la telefon cu el şi îl întrebam ce face spunea: „Dau cu condeiul”.
Când nu a mai putut ţine pixul în mână, dicta; avea o memorie extraordinară. „Mireasa neagră” (n.n., volum semnat de Marin Ioniţă) este o carte testament. Obsedat de ideea morţii, autorul a scris, la un moment dat: „Ultima lopată de ţărână care mi se aşterne peste sicriu este uitarea…
Marin Ioniţă era un luptător, un bun manager al propriile lui scrieri. Mi-aduc aminte că, uneori, îşi modera singur lansările de carte. În ultima vreme mi s-a părut a fi într-o transă continuă şi am certitudinea că, acolo unde este acum, domnul Marin Ioniţă este fericit…„, a punctat dl Augustin Doman.
Dorinţa de a fi omniprezent…
Dl Mihai Golescu a povestit o scenă de acum douăzeci şi ceva de ani, când maestrul i-a călcat pragul biroului pentru a-i cere un sfat cu privire la operaţia de inimă pe care urma să o suporte într-un spital din Bucureşti.
„De atunci s-a bătut ca nimeni altul pentru supravieţuirea lui fizică. A fost ba pe patul de spital, ba la cenaclu, ba la întâlnirea cu cititorii.
Domnul Marin Ioniţă nu se simţea suficient de publicat… Tot trăia spaima că e uitat, că nu îl băgăm suficient în seamă… Avea această dorinţă de a fi omniprezent – dacă se poate chiar la… propria lui moarte.
Adesea orgolios şi suspicios, Marin Ioniţă rămâne unul dintre primii scriitori argeşeni care îşi revendică dreptul la un loc important în istoria culturii naţionale. Timpul aşează valorile şi este în favoarea lui Marin Ioniţă”, a conchis Mihai Golescu.
