Prof. V. Ghiţescu, înlăcrimat
Astăzi, în jurul orei prânzului, familia, prietenii şi admiratorii lui Marin Ioniţă vor veni să-l vadă pentru ultima dată, la schitul din pădurea Trivale, acolo unde condeierul îşi va dormi, printre călugări, somnul de veci. Regretatul scriitor era preocupat de ultimul său drum şi s-a pregătit din timp…
„Părinte, n-am mormânt”
Datorită cărţilor scrise, Marin Ioniţă îşi căpătase o notorietate naţională. Nu vom enumera titlurile născocite de autor, unele mai sugestive decât altele, ci ne vom referi la o latură mai puţin cunoscută a personalităţii sale: trăirea religioasă. Deşi părea rezervat în manifestările specifice unui creştin autentic, astăzi, vorbind la trecut, distinsa doamnă Ioana, consoarta cu care scriitorul a petrecut 56 de ani, îşi aminteşte: „Nu obişnuia să meargă des la biserică, dar îl frământa problema trecerii în altă lume. Credea sincer în Dumnezeu, dar, ca oricare, avea îndoielile sale metafizice legate de naştere, durata vieţii, moarte ori o existenţă prelungită dincolo de mormânt…” Cert este că, fin cunoscător al oamenilor, încă de acum treizeci de ani, când părintele Calinic venea la Curtea de Argeş, Marin Ioniţă a intuit potenţialul intelectual al celui care avea să devină arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului. L-a şi „încondeiat” de câteva ori şi l-a invitat la lansările cărţilor sale. Ierarhul a participat la o astfel de manifestare în urmă cu aproape doi ani, iar scriitorul, avându-l în faţă pe arhiereu, într-o discuţie pe teme spirituale, n-a scăpat prilejul de a-şi spune amarul inimii: „Părinte, eu n-am mormânt. Când o fi…” Arhiepiscopul, înţelegându-i mâhnirea, nu l-a lăsat să-şi termine „spovedania” şi i-a retazat-o scurt: „Se rezolvă!”
Printre călugări
Agapa s-a sfârşit, iar Marin Ioniţă credea că a fost doar aşa, o vorbă prin care arhiereul a vrut să-l liniştească. Totuşi, după câteva zile, familia Ioniţă a primit un telefon de la arhiepiscopie. Urmând indicaţiile, omul de litere a mers la schitul din pădurea Trivale unde stareţul i-a arătat… locul de veci! Marin Ioniţă a fost încântat de reacţia promptă a părintelui Calinic şi a surâs gândindu-se că-şi va dormi somnul de veci în micul cimitir în care se află rămăşiţele pământeşti ale unor călugări. Glumind, îi plăcea să spună că, dacă nu s-a învrednicit de un trai ascetic, după ce-şi va da ultima suflare, va fi aşezat între oamenii aleşi ai lui Dumnezeu şi poate astfel, în rând cu ei, va avea parte de mila Demiurgului, iar la Judecata de Apoi va intra „la grămadă” cu ei în Împărăţia Cerurilor…
Palidă consolare
Pe un pat al Spitalului Universitar din Bucureşti, în noaptea de luni spre marţi, Marin Ioniţă, lucid până-n ultimele clipe, dar în imposibilitatea de a mai vorbi, a închis ochii pentru totdeauna. Îndurerata lui soţie crede astăzi că el a presimţit că i se apropie sfârşitul şi în „cheia” aceasta vede acum grija pe care a mărturisit-o arhiepiscopului în privinţa locului de veci. Sicriul a fost depus la capela cimitirului „Sf. Gheorghe” unde încă de ieri-dimineaţă au început să vină cunoscuţi şi admiratori ai scriitorului. Doamna Ioana a fost surprinsă să constate însă că, până după-amiază, când am redactat noi acest articol, niciun reprezentant al administraţiei locale sau judeţene nu adusese măcar o floare! Şi asta în condiţiile în care cel plecat dintre noi era Cetăţean de Onoare al Piteştiului şi al Argeşului! O palidă consolare a venit pentru familie, totuşi, din partea fostului primar Tudor Pendiuc, care a sunat-o exprimându-şi sincere regrete. Pentru că se află la Râmnicu Vâlcea, nu va veni la înmormântare, dar va trimite o coroană de flori, declarându-se un fidel cititor al cărţilor semnate de Marin Ioniţă. Mai mult, fostul edil crede că s-ar cuveni ca o stradă să-i poarte numele.
Acces interzis
Tristeţea familiei este amplificată şi de un alt fapt pe care unii l-ar putea considera revoltător. La ora 11.30, maşina mortuară va pleca spre schit, însă convoiul funarar nu va putea intra în pădurea Trivale dinspre străzile Teilor şi Mărăşeşti, pentru că accesul este interzis autoturismelor. Există o barieră de care nu se poate trece, astfel că întregul cortegiu, maşini şi oameni, va face un ocol de câţiva kilometri traversând cartierul Trivale pe „varianta” Cornul Vânătorului. Cum mulţi participanţi sunt vârstnici, distanţa va fi o mare problemă. Ioana Ioniţă era ieri stupefiată: „Soţul meu, înainte de 1989, când lucra în presa centrală, a dus o campanie intensă pentru salvarea pădurii Trivale, fiindcă se intenţiona defrişarea unei mari suprafeţe! A avut mult curaj şi a luptat cu autorităţile de atunci pentru această cauză. Mulţi consideră că a salvat cumva pădurea pe care o iubea. Iar acum el, tocmai el, nu poate intra, metaforic vorbind, în acel spaţiu, din cauza unei bariere…”
Totuşi, trecând peste aceste aspecte neplăcute, familia speră ca, pe ultimul său drum, pe Marin Ioniţă să-l conducă toţi cei care l-au preţuit. Slujba care va începe la ora 12 va fi una specială, săvârşită de un sobor impresionant de preoţi şi monahi în mijlocul cărora se va afla părintele Calinic Argeşeanul. Cu toţii îl vor implora pe Dumnezeu să aşeze sufletul robului Său „unde drepţii se odihnesc…”
