O recomandare adoptată în cadrul Conferinţei Generale UNESCO din 1991, privind promovarea libertăţii presei în lume, a reprezentat iniţiativa declarării zilei de 3 mai Ziua Mondială a Libertăţii Presei.
Rezoluţia din 1991, adoptată în capitala namibiană Windhoek, a recunoscut că o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a unei societăţi democratice.
Asta este teoria pe care azi o auziţi la toate posturile de radio şi televiziune şi pe care o puteţi citi în toate ziarele şi site-urile de presă.
Presa, din ce în ce mai săracă şi deci mai puţin liberă
Practica, însă, la noi cel puţin, arată că presa şi-a pierdut şi îşi pierde constant încrederea oamenilor şi că s-a transformat, treptat, dintr-un câine de pază a democraţiei într-un pudel care face necondiţionat sluj în faţa mai-marilor zilei.
Lipsită aproape total de orice fel de sprijin din partea guvernelor care s-au perindat la conducerea ţării (au perceput-o ca pe un potenţial inamic, căreia e de preferat să i se pună lesă), majoritatea mass-media de la noi se chinuie să subziste de la o lună la alta.
În alte ţări europene hârtia de ziar e scutită de TVA sau plăteşte TVA redus. La noi, se plăteşte aceeaşi cotă de TVA la hârtai de ziar ca şi pentru parfumurile de lux, de exemplu.
Regula, în Uniunea Europeană, este că presa e scutită, total sau parţial, de plata TVA aferentă publicităţii. În România, nicio înlesnire în acest sens.
Toate guvernele ultimelor trei decenii s-au lăudat că „sprijină libertatea presei”. Însă toate s-au străduit, din punct de vedere economic vorbind, s-o limiteze cât mai sever cu putinţă, restrângându-i sursele de finanţare până la limita de jos a subzistenţei.
Din acest punct de vedere vorbind, nu puţini colegi de breaslă regretă vremurile când premier era Adrian Năstase. Ceea ce era greu de crezut, atunci, că se va întâmpla vreodată.
În ce ne priveşte, am rezistat pe piaţă din 1989 încoace (ne referim la seria nouă a Argeşului) şi, foarte probabil, vom mai rezista. Pentru că ne place ceea ce facem, facem această meserie cu pasiune şi, mai ales, cu bună credinţă.
E drept, greşim şi noi. Mai des decât ne-am dori. Dar corectăm de fiecare dată atunci când constatăm că am greşit ceva. Aici de foarte mare ajutor ne sunteţi dumneavoastră, cititorii, fapt pentru care vă mulţumim.
Am fost criticaţi, câteodată, că nu scriem şi despre cutare sau cutare lucru. Niciodată n-am omis ceva cu intenţie.
Singurele explicaţii pe care le putem da că nu scriem şi despre aia, şi despre ailaltă constau în faptul că suntem mai puţini decât ne-am dori să fim, că ziua are şi pentru noi doar 24 de ore, că avem şi noi familii, părinţi bătrâni şi bolnavi, copii etc. Ca fiecare dintre dumneavoastră.
Ce vă putem promite, la această aniversare deloc fericită pentru breasla gazetărească, e că vom pune şi de aici înainte, în tot ceea ce facem, onestitatea şi buna credinţă pe primul plan.
Până la urmă, dincolo de orice filozofii savante despre presă, totul se reduce la geniala descriere a nemuritorului Caragiale: cinste şi gramatică. Dublate, am zice noi, de ceva pricepere. Care câtă are.
