Câtor piteşteni le mai spune ceva numele Constantin Zărnescu? Celor tineri, în niciun caz. Vârstnicii însă, iubitori de cultură şi pasionaţi de teatru, pot tresări la auzul acestui nume, provocator de nostalgii. Din păcate însă, „oficial” amintirea lui se şterge, la propriu…
Simbol al teatrului nostru
Deşi oraş de provincie, pe harta teatrului românesc, urbea ocupă un loc foarte important. Prestigiul ei a crescut mai cu seamă în anii regimului comunist când se făceau multe filme şi câţiva actori piteşteni au reuşit să se impună în pelicule foarte cunoscute, rămase în filmografia de aur a ţării.
Alţii au activat doar pe „scândură”, atrăgând prin prezenţa lor pe scenă, mulţime impresionantă de spectatori, fie că au jucat la Teatrul Al Davila, fie în alte instituţii asemănătoare din România.
Constantin Zarnescu, o valoare insuficient preţuită
Mai există şi genul aparte al personalităţilor complexe, oameni care au fost regizori, actori, textieri, toate aceste „roluri” găsindu-şi loc în fiinţa lor care exista doar întru slujirea artei teatrale şi a măriei sale, publicul.
Un astfel de exemplu, rămas în galeria de onoare a teatrului piteştean, a fost Constantin Zărnescu. Pentru cei vârstnici care mergeau săptămânal să guste din actul cultural desfăţurat la teatru, nu mai este nevoie de nicio prezentare.
Pentru tinerii noştri cititori pe care, poate, i-am făcut curioşi, adăugăm doar câteva „repere” ale unei vieţi dedicate publicului.
Constantin Zărnescu avea temeinice studii de specialitate, a lucrat şi la Teatrul Naţional din Bucureşti unde a foat remarcat şi apreciat însă a renunţat la faima naţională pentru a reveni în Piteşti.
Era mai important să fie alături de familie. Una specială, foarte cunoscută şi iubită fiind şi distinsa Ileana Zărnescu, despre care Ion Caramitru spunea, evocându-i amintirea, că a fost „o Doamnă a teatrului românesc”, actriţă desăvârşită.
„Icoană” pentru public
Divinitatea nu l-a hărăzit pe C-tin. Zărnescu doar cu har ci şi cu o frumuseţe fizică ieşită din comun. În 1956, pe când avea doar 25 de ani, juca rolul lui Harap Alb şi tânărul a căpătat gloria locală.
A fost magnific, chipul l-a ajutat din plin, astfel că a devenit idolul piteştencelor, mai ales al adolescentelor! Seriozitatea absolută îl caracteriza însă pe Constantin Zărnescu şi el s-a dedicat cu patimă artei sale, având succes după succes.
Spectacolele se jucau cu casa închisă şi încet dar sigur, actorul căpăta aura unui „erou”. A rămas o „icoană” a publicului care l-a cunoscut şi la care tinerii actori piteşteni ar trebui să se închine.
Nepăsare, ignoranţă…
Înaintea Crăciunului din anul 2003, actorul a ieşit din scena vieţii. Încununat de glorie, după o carieră plină: actor, regizor, textier, director al teatrului piteştean, fondator al Secţiei „Estradă”. Şi-nainte de orice, Om, pentru care a plâns întregul oraş.
În 2010, la propunerea primarului Tudor Pendiuc, Consiliul local hotăra ca o stradă să-i poarte numele. Astfel a fost „botezată” o mică arteră de circulaţie care „leagă” B-dul Republicii de str. Victoriei, nu departe de teatru.
În plus, Sevastian Tudor, directorul de atunci al teatrului, a decis ca secţia „Estradă” să poarte numele fondatorului ei. S-a vorbit mult timp şi de comandarea unui bust al lui Constantin Zărnescu.
S-au scurs 15 ani de când Harap Alb a plecat în veşnicie şi s-ar crede că nu sunt îndeajuns pentru ca amintirea lui să se şteargă.
Şi totuşi, oficial, fenomenul se întâmplă sub ochii noştri. Ideea bustului a fost abandonată iar noua conducere a teatrului a decis renunţarea la numele actorului, în cazul secţiei pe care el a creat-o!
Foarte mâhnit, reputatul avocat Nicolae Zărnescu, fost şef al Baroului Argeş, în calitate de fiu al actorului, a cerut explicaţii, însă nu le-a primit!
Ca şi cum nu ar fi fost îndeajuns, în urmă cu câteva zile, avocatul a descoperit şi starea deplorabilă în care se află tabla pe care era scris cândva numele iubitului său tată. Este atât de deteriorată încât doar cu o lupă ar mai poate descifra cineva scrisul!
Dovezi ale nepăsării, ignoranţei comunităţii faţă de cel care, odinioară, o cucerea prin harul său şi aşeza Piteştiul la loc de cinste în galeria teatrului românesc…
