Aclamaţiile din sală au constituit barometrul succesului de care s-a bucurat „Antigona”, cea mai recentă premieră de la Teatrul „Al. Davila” Piteşti, care poartă semnătura regizorală a rafinatului om de cultură Mc Ranin.
Secvenţădin spectacol
Ca niciodată, remarcabila producţie a fost aplaudată minute în şir la scenă deschisă, semn că tragedia antică a atins coarda sensibilă a publicului.
Piesa este o adaptare după „Oedip rege” şi „Antigona”, de Sofocle, o poveste despre dragoste, devotament şi sacrificiu. Succesiunea scenelor trezeşte în sufletul spectatorului sentimente amestecate, de la teamă şi milă, până la admiraţie şi indignare.
Măiestrie artistică
Rolurile au fost distribuite actorilor: Ramona Olteanu, Constantin Florescu, Gabriel Gheorghe, Vasile Pieca, Oana Marcu, Paula Chirilă, Dan Andrei, Daniela Butuşină, Robert Tudor şi Petrişor Stan.
Cetăţenii Tebei (Voica Mariana, Prioteasa Loredana, Titov Ramona, Andreea Dragnea/Andreea Drugulescu, Lorena Costache, Cristina State, Maria Popa, Ruxandra Tomescu, Daniel Maricescu, Mihai Dragnea/ Dobriţă Valentin, Silviu Dobriţă şi Vlad Sandu) se exprimă prin mişcare, într-o coregrafie ce surprinde trăirile eroilor.
Recitalul actoricesc a fost demn de aplauze
Corul (Diana Bagdasar, Gabriela Roşu, Daniela Marinache şi Elena Mengheşi) este liantul poveştii şi redă fundalul moral, interpretând voinţa divinităţii şi adevărurile legilor omeneşti.
Actorii s-au întrecut în a-şi arăta măiestria jocului şi nu au fost puţine momentele în care au ţinut sala cu respiraţia tăiată de emoţii.
Folosirea inspirată a luminilor şi a fumigenelor într-un decor minimalist creează efecte spectaculoase. Misticul este sugerat şi de sunete – unele ciudate, redate de voci sau de instrumente – ori de miresmele de tămâie ce învăluie, la un moment dat, sala de spectacol.
O frescă babiloniană …
Iată în ce termeni descriu oamenii de teatru spectacolul „Antigona”: „Montarea regizorului Mc Ranin pune accentul pe teatrul ritualic, care trimite cu gândul la o formă clasică de teatru. Spectacolul aduce în plus personajul lui Oedip pentru a conferi continuitate şi claritate poveştii.
Textul este în proză, reuşindu-se astfel aducerea lui în prezent, şi pare, mai degrabă, un scenariu de film, epurat de balast epic şi de întâmplările cu zei, mai puţin cunoscute şi greu de urmărit.
Cine n-a fost la spectacol a avut doar de pierdut
Scenografia Mariei Miu aminteşte de o frescă babiloniană, un spaţiu transistoric şi transcedental. Coregraful Hugo Wolff transformă mişcarea din planul doi într-o furtună ce potenţează, prin gest şi prin expresie corporală, mişcarea actorului din prim plan.
Trupurile înaintează ritualic într-un dans imaginar şi nemaivăzut până în prezent. Muzica lui Cătălin Creţu reinterpretează, printr-un cromatism ales, teme întâlnite în folclorul asiatic, utilizând instrumente tradiţionale, dar, mai ales, instrumente inventate.
Regizorul amestecă, cu mare grijă, cuvântul cu gesturile şi creează un cadru scenofonic în care muzica este interpretată de către corul antic, atunci când acesta nu incantează cuvintele lui Sofocle”.
„M-am născut ca să aduc în lume iubire…”
Demnă, hotărâtă, fără regrete, Antigona (Ramona Olteanu) apără legile nescrise, legile datoriei morale împotriva justiţiei, raţiunii de stat.
Eteocle şi Polinike, fiii lui Oedip (Constantin Florescu), se omoară unul pe celălalt într-o bătălie în care primul apără autoritatea statală, iar cel de-al doilea luptă împotriva ei. Creon (Gabriel Gheorghe), moştenitorul tronului, decretează că leşul trădătorului trebuie să fie lăsat în seama jivinelor, dar Antigona nu poate accepta această nedreptate şi anunţă hotărârea sa de a respecta tradiţia şi zeii, îngropând trupul neînsufleţit.
Singură, fără niciun alt sprijin decât îndemnurile cugetului, eroina rupe barierele sacrosancte ale familiei, fără a se teme de sancţiuni, şi îl înfruntă pe rege, sacrificându-se pentru legi care nu sunt scrise pe hârtie, declarând:
„M-am născut ca să aduc în lume iubire, nu ură…”.
Viaţa sa este ţesută din devotament pentru ai săi. Datoria faţă de alţii, ca şi cea faţă de legea morală, îi porunceşte dârzei fecioare să uite de sine. Găsim în misiunea ei o frumuseţe severă, de proporţii eroice…
