Ştie oricine că dezvoltarea fiecăruia dintre noi depinde de mediul în care trăim. Mai ştim că acest mediu conferă identitate comunitară celor ce-l formează.
Iar dacă ne referim la o anumită localitate, aceasta se bucură de existenţa câtorva instituţii publice şi religioase, dar şi de prezenţa unor figuri reprezentative, care, datorită calităţilor umane şi sociale, acumulează, păstrează şi transmit mai departe valorile comunităţii respective.
Motiv pentru care astăzi mă voi referi la comuna Vultureşti, cunoscută şi sub denumirea de „localitatea fântânilor”. Majoritatea locuitorilor comunei se caracterizează printr-o participare largă la întreaga viaţă comunitară.
Din această pricină, ei sunt agenţii de închegare a unei identităţi comunitare, de intensificare a vieţii sociale de aici. Fără să fie creatori în sensul cultural, ei sunt totuşi creatori din punct de vedere spiritual; fiind păstrătorii tradiţiilor locale.
Oamenii care participă la viaţa comunei sunt figuri reprezentative în tot ceea ce priveşte cultura, tradiţia, religia, viaţa comunitară, identitatea ei, „gura satului”, cum se spune. Sigur, unii locuitori, din motive foarte diferite (bătrâneţe, invaliditate, sărăcie, indiferenţă etc), au un contact social sărac.
Ei au relaţii sociale puţine (prieteni puţini, nevoi puţine) şi manifestă o lipsă de interes pentru ce se întâmplă cu localitatea lor, ducând o viaţă mai mult izolată.
De data aceasta, însă, mă voi referi la un om care se identifică în cele mai mici detalii cu tot ce este bun la Vultureşti. Este vorba de preotul Emilian Constantinescu. Un preot care a slujit în biserica din sat peste cincizeci de ani. Timp de o jumătate de secol, aşadar, în comună s-a întâmplat acea minune când inimile tuturor locuitorilor sau contopit într-o singură inimă, care este cea a preotului Emilian. Iar dacă îţi lipeşti urechea de această inimă uriaşă şi îi asculţi bătăile, auzi vocea comunei Vultureşti. Şi când inimile se întorc în piepturile oamenilor, fiecare dintre ei, stând cu respect şi dragoste în faţa bătrânului preot, în faţa simţitoarei pulsaţii a inimii sale, recunoaşte bătăile propriei inimi. Iar dacă eu vreau să scriu tot ce simt, ar trebui să caut putere în propriul suflet, care îmi şopteşte că mă refer la un om deosebit, frumos şi credincios. El este fostul preot din satul Vultureşti, iar preotul mai tânăr, care slujeşte astăzi în biserica satului, are atâtea de învăţat de la el!
Prin urmare, preotul Emilian Constantinescu a fost păstorul sufletesc şi pentru părinţii mei. În tot acest timp el a fost chemat să-i ducă pe oameni la fericire.
Dar noi ştim că oamenii nu sunt spirite pure, ci fiinţe care constau din trup şi din suflet. Iată de ce omul este înclinat ca fericirea căutată de el să fie mai mult trupească decât sufletească.
Or, preotul Emilian i-a îndrumat pe credincioşi către cele ale sufletului şi, atunci când a simţit nevoia, a dat dovadă de milostenie cum rar ne este dat să mai vedem în zilele noastre. El nu a perceput taxe celor săraci pentru nunţi sau înmormântări, cedând chiar şi locuri de veci fără să primească bani.
Şi astfel de exemple ar putea continua la nesfârşit. Bătrânul preot a urmărit mereu fericirea oamenilor, potrivit naturii firii lor, conştientizându-i permanent că această fericire nu e cu putinţă decât prin viaţa trupească, care este o pregătire pentru cealaltă.
Iar fericirea pământească influenţează mult viaţa sufletească. De aceea, păstorul sufletelor lucrează pentru aceasta din urmă, dar nu o poate trece cu vederea pe cea dintâi.
Misiunea unui preot, precum vedem, este una dintre cele mai grele misiuni, de care preotul Emilian s-a achitat cu demnitate şi cu har.
Mai ales că acela care se angajează la o astfel de misiune trebuie să aibă cunoştinţele cele mai vaste şi mai variate, să aibă chemare şi cultură evanghelică. Or, preotul Emilian are toate acestea.
Iată de ce Dumnezeu l-a trimis în rândul întâi al oilor pierdute ale satului său. Se spune că fiecare preot este un soldat al lui Iisus Hristos. Ei făcând parte din statul major al credinţei întru Hristos.
Fiecare preot trebuie să fie un bun strateg, ceea ce preotul acesta, timp de o jumătate de secol, a demonstrat cu prisosinţă, punându-şi în valoare şi astăzi din harul său duhovnicesc.
Mai ales că astăzi, mai mult ca oricând, forţele duşmane bisericii noastre sunt concentrate într-un punct, şi anume pe terenul sociologic.
Eticienii şi unii dintre sociologi propovăduiesc principii îmbrăcate în forma evanghelică, dar fără spirit evanghelic.
Preotul Emilian Constantinescu crede că aceştia sunt lupi îmbrăcaţi în blană de oaie, împotriva cărora trebuie luptat cu cuvântul şi cu fapta întru Hristos.
