Copiii buni la toate de la Peştera Dâmbovicioara
După lungi zile cu ninsori, ploi şi alte urgii, sâmbătă a fost, în sfârşit, o zi frumoasă. Dornic de aer curat şi de peisaje care să reîncarce bateriile, am plănuit o excursie de o zi în zona Câmpulung. Am ajuns în zona Voina a Lereştiului, am poposit la Mănăstirea Nămăeşti din Valea Mare Pravăţ, dar am intrat şi în Peştera Dâmbovicioara. Ziua superbă, peisajele de vis. Păcat că omul, prin mizeria pe care o lasă în urma sa, strică tot!
Drum în reabilitare?
Ca să ajungi la Câmpulung trebuie să parcurgi DN73, drum aflat de o bună bucată de timp în reabilitare. Pe ici, pe colo, am găsit câţiva muncitori care puneau glisiere. În rest, pauză. În multe zone drumul nu este marcat, spre Braşov, pe culoarul Rucăr-Bran încă sunt surpări de carosabil şi gropi „neatacate” de constructor, iar dacă ai norocul să prinzi trenul pe traseu stai la toate trecererile peste calea ferată de pe DN73. Noroc că majoritatea a fost reabilitată şi modernizată, cu excepţia celei de lângă Câmpulung. Ne-a surprins în mod plăcut calitatea drumului spre Cabana Voina, drum pe care, însă, atenţie!, sunt căderi de pietre şi încă nu era deszăpezit în totalitate (pe toată lăţimea).
Copiii buni la toate de la Peştera Dâmbovicioara
Ţinutul broaştelor
Când ajungi la Voina, timpul parcă stă în loc. Peisajul îţi taie respiraţia, iar aerul tare de munte îţi îmbujorează imediat obrajii şi forţează plămânii să cureţe smogul de oraş. Două autocare cu turişti vâlceni erau parcate la cabană, iar oamenii erau care la terase, care pe traseul drumului care mergea către creste. Din loc în loc, în Râul Târgului puteam vedea spectacolul demn de National Geographic al broaştelor aflate în plină perioadă de împerechere. Păcat că, peste tot, puteam zări resturi menajere şi mizerie…
Din copil în copil
Luăm apoi în piept dealurile Mateiaşului şi intrăm în pitiorescul culoar Rucăr – Bran. La Dâmbovicioara, localitate declarată recent de Guvern staţiune de interes naţional, ne fixăm ca obiectiv vizitarea peşterii cu acelaşi nume. Sălbăticia semeaţă a pereţilor tăiaţi de apa Dâmboviţei, crestele semeţe, vântul suflând prin canion – toate te extrag din lumea tumultoasă a prezentului şi te transpun în realitatea liniştitoare a naturii. La peşteră dăm peste o liotă de copii de-ai locului, cu vârste până la 17 ani, care muncesc de zor: cară pietre pentru amenajarea unei noi intrări în peştera care ascunde atâtea legende fascinante. Unul dintre copii se oferă imediat să ne fie ghid. Ne spune despre lungimea peşterii, despre haiducii Fulga şi Bugeac, despre rămăşiţele ursului găsite aici, despre asemănarea unor pereţi ai peşterii cu pielea de şarpe, cu un mamut, cu un altar… Ba chiar despre pustnicul care s-a nevoit aici pe la 1.700, dar şi despre stalagmite şi stalactite care cresc, atenţie, cu 1 cm în 100 de ani! O clipă pentru timpul universal, enorm de mult pentru un om… Aflăm că, nefiind un ghid adult, copiii învaţă prezentarea peşterii unii de la alţii şi transmit cunoştinţele mai departe, de la unii la alţii. Sunt pasionaţi de ceea ce fac, iar pentru ei lumea virtuală generată de Facebook şi alte reţele de socializare sunt în plan secund, dacă nu chiar terţiar. Ce ne-a frapat a fost mizeria care domnea pe lângă peşteră, dar şi în albia Dâmboviţei care, printre valuri de spumă albă era rănită de PET-uri şi alte ambalaje. Poate că nu ar strica deloc ca Guvernul să declare şi… curăţenia ca fiind de importanţă naţională!
Copiii buni la toate de la Peştera Dâmbovicioara
Procesiunea
După ce oprim la o păstrăvărie şi luăm vreo 2 kg de peşte, că tot urmau Floriile, ajungem pe drumul de întoarcere la Nămăeşti, acolo unde măicuţele tocmai ieşeau la procesiunea cu crengi de sălcii care imită celebra sosire a lui Iisus în Ierusalim călare pe asin, primit cu ramuri de măslin. Procesiunea este tulburătoare, un spectacol minunat asemeni şi mănăstirii în sine care se bazează pe o veche biserică rupestră. Două astfel de biserici rupestre mai sunt în Argeş: la Cetăţeni şi la Corbi, formând tustrele un triunghi echilateral care poate că nu este deloc întâmplător. Şi aici, însă, lasă de dorit… curăţenia umană, cerşetorii asaltând turiştii de cum coboară din maşini. În concluzie, merită să îţi aloci o zi pentru a face un astfel de traseu (ostoit la final cu o masă bună la un restaurant din vechiul târg al Câmpulungului), dar e nevoie să se facă mult mai multe pe linie de infrastructură şi de curăţenie. Altfel, turiştii nu vor da năvală…
