Unirea se construieşte în fiecare zi. Cum? Prin muncă, iniţiative, gânduri bune şi speranţe. Prin sacrificiu. Vineri dimineaţă, cu această credinţă şi cu inima sus, m-am dus şi eu să clădesc unirea, la Consiliul Judeţean, acolo unde noi, gazetarii din Argeş, aveam întâlnire cu vreo 30 de colegi de breaslă vorbitori de limbă română din comunităţile istorice din afara ţării: din Ucraina, Albania, Republica Moldova şi Serbia. Cu fraţii noştri!

Nu-i cunoşteam, dar mi-era dor să-i văd, să vorbesc cu ei, să facem schimb de emoţii, să învăţ ce înseamnă cu adevărat românismul. Cu ani în urmă am avut şansa să mă împrietenesc cu Boban, un român din Valea Timocului, şofer de camion, care, în cele câteva zile cât a stat la Piteşti, m-a impresionat profund. Am văzut la el nu doar legătura emoţională de nezdruncinat faţă de ţară şi neam, ci şi felul cinstit de a discuta, conştiinţa lui curată, atribute din ce în ce mai rare pe meleagurile noastre. Nu ştiu ce părere aveţi dumneavoastră, stimaţi cititori, dar eu mă simt mai român când vorbesc cu oameni precum Boban, cu basarabeni, cu fraţi din Ucraina. Graniţele dintre noi dispar, iar asta nu poate fi altceva decât… unire.

E exact ce am căutat vineri la Consiliul Judeţean. Numai că acolo am dat de „românaşii” noştri! Unii gazetari excelau prin absenţă, fiindcă evenimentul respectiv nu era despre sânge, crimă sau viol, subiecte care fac „reiting” în „democraţie”. Şi nici despre… banu’ pe care au învăţat să-l aştepte (sau să-l ia!) de la Manu pentru publicitate. Alţi jurnalişti, foarte puţini la număr, vreo cinci-şase, s-au plictisit tot ascultându-i pe unii oficiali ai noştri perorând despre Centenarul Unirii. Poate că exagerez – fiindcă aplaud prezenţa unor parlamentari la o astfel de întâlnire: Valeca, Bucura Oprescu, Georgescu, Bica – dar de multe ori am impresia că acest „tapaj patriotard” nu este decât o şmecherie politică, precum multe altele din Românica…

Drept urmare, gazetarii argeşeni – repet, o mână de oameni – au plecat la un moment dat. Dar au făcut-o exact când, în sfârşit, li s-a dat cuvântul oaspeţilor. Aşa că e lesne de înţeles cum au relatat ei evenimentul. Procese verbale! Despre discursurile oficialilor argeşeni şi de la Bucureşti, dar nimic despre ziariştii vorbitori de limbă română din comunităţile istorice!

Poate că la asta nu s-au gândit gazdele, dar aşa a ieşit: un eveniment organizat defectuos (ca să nu zic prost!), la care n-au fost invitaţi reprezentanţii ziariştilor profesionişti din Argeş şi, în consecinţă, a lipsit dialogul „de breaslă”, schimbul de idei, de opinii, vectorii puternici de transmitere, dacă vreţi, a mesajelor unioniste.

De „partea cealaltă” însă ne-au onorat cu prezenţa: preşedintele Ligii Aromânilor din Albania (care a spus că, printre altele, legea învăţământului pentru minorităţi nu există în ţara lui); redactorul-şef al ziarului „Zorile Bucovinei” din Ucraina şi, totodată, preşedinte al Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi (îndemnând la înfrăţire, el a concluzionat, punând mâna la inimă: „Distanţa se poate scurta dacă aici este ceva”); reprezentantul postului de radio în limba română „Ucraina Internaţional”, tot din Cernăuţi (el a vorbit despre lipsa acută de carte românească din bibliotecile săteşti); preşedintele Uniunii Românilor din Transcarpatia, regiune din Ucraina unde trăiesc 50.000 de români (el a cerut ca în Parlament să fie aprinsă o lumânare care să ardă până când românii din această regiune vor primi recunoaşterea istorică).

Cum spuneam, unirea se construieşte în fiecare zi. Cu români şi „românaşi”.

Distribuie pe Facebook

Gabriel Lixandru

See Full Bio