Nu ştiu cum se face, dar am devenit mai receptivi la adevărurile spuse de voci din afară, faţă de semnale, tot atât de adevărate, din interiorul ţării. Este aici consecinţa faptului că, în general, credibilitatea este o medalie rară, pe care n-o poartă oricine. De ce? Analiştii obiectivi sunt rari faţă de corurile grupurilor de interese! Când aceştia taie în carne vie, exprimând adevăruri incomode, atunci sar de pe margine o droaie de oportunişti.
Face carieră, în aceste zile, zicerea senatorului McCain. Referindu-se la aprecierea unor conaţionali că SUA ar fi în pericol dacă preşedinte ar ieşi magnatul CNN, Donald Trump, acesta a replicat că nu-i niciun pericol: „Avem Congresul. Avem Curtea Superioară de Justiţie. Nu suntem în România”. Ei, aici e aici! Să fi ales întâmplător România? Nu! A spus, chiar dacă ne atinge în orgolii, un adevăr. De ce? Păi, experienţa traversării democraţiei noastre originale îl îndreptăţeşte la această afirmaţie.
Tangoul instituţiilor noastre numai stat de drept nu se numeşte! Voluntarismul preşedintelui Băsescu în cei zece ani de mandat, numai respectarea ordinii de drept, a Constituţiei şi a fişei postului de preşedinte nu se numeşte! Apoi, din patru în patru ani, eşafodajul administrativ este total destructurat de virusul politic! Ce mai! Suntem departe de esenţa democraţiei, fixată, de pildă, de Lincoln în sintagma largă „guvernarea poporului de către popor şi pentru popor”. Nu prea ne regăsim în acest mecanism!
Suntem după noi alegeri. Poporul suveran şi-a exprimat opţiunea. La noi, nu prea contează ce-a zis… „poporul”. Multe valori ale democraţiei sunt, la noi, călcate în picioare, sau interpretate după interesele partidelor!
Deci, am ales reprezentanţi oficiali care să administreze, la veriga de jos, lângă cetăţean, programe de dezvoltare spre binele public. Au fost spuse atâtea enormităţi în campanie, încât unii candidaţi au dovedit chiar subestimarea – în dauna lor, desigur! – a electoratului.
Rezultatul alegerilor locale spune totul; neadevărurile, prostia, îngâmfarea, suficienţa, habarnismul au fost sancţionate de electorat. Aprecierea comunităţilor a contat. La noi, buna guvernare – la nivelul de sus al deciziei pentru ţară – binele public, obiectivul oricărui act administrativ, sunt, uneori, devalizate de conţinut. Românul şi-a pierdut, treptat-treptat, încrederea în instituţiile statului şi acest fapt este foarte grav.
Domnul Gh. Pană, din Bucureşti, fiu al comunei Suseni, îmi trimite o lungă scrisoare, cu fotografii-document în care arată că primarul Radu Doru a neglijat buna gospodărire a satului Ţuţuleşti (şi dă exemple: drumul comunal Pădureni-Găleşeşti, un pod, clădirile fostelor şcoli din Odăeni, Ţuţuleşti şi Pădureni etc.). Petentul chiar s-a oferit, în 2015, să dea primăriei contravaloarea a două tone de ciment pentru refacerea podului de peste Dâmbovic, dar degeaba! Este doar un exemplu care arată că aleşii locali pot fi subiectivi sau chiar surzi la doleanţele celor care i-au ales.
Are dreptate McCain! El statorniceşte adevărul fundamental al statului de drept: puterea, rolul instituţiilor care, funcţionând corect, limitează sau, mai bine zis, controlează sau chiar cenzurează actele voluntariste ale aleşilor. Fie el şi preşedinte! Da, Mister McCain: suntem în România! Zic cu durere: din păcate!
Traian ULMEANU
