Săptămâna trecută, când aşteptam autobuzul în staţie, o femeie la vreo 40 de ani îşi certa copilul, care, cică, făcuse ceva grav, de… viaţă şi de moarte: obţinuse un amărât de şase la matematică! Mi-am zis: ne-om fi tâmpit cu toţii. Să cerţi un copil pentru aşa ceva… Iată ce mi-au auzit urechile:
– Băăăă, te joc în picioare! Cum, mă, să iei şase la matematică! Te tai de la calculator, de la tooot! Băăăăă, dacă află tac-tu, te omoară!
Copilul, săracul, nu spunea nimic. Era prea speriat de ţipetele maică-sii.
A venit autobuzul, m-am urcat, s-a urcat şi mama cu băiatul, m-am aşezat pe scaun, puştiul a stat lângă mine. Mama lui s-a dus mai în faţă pentru că autobuzul era foarte aglomerat, nu înainte de a-i transmite un mesaj ameninţător: „Vezi că la a treia coborâm, prostule!”
Eu sunt un tip sociabil, care intră în vorbă cu oricine, chiar şi cu copiii. Aşa că l-am întrebat pe puşti:
– Ce clasă eşti?
– A şasea.
– Şi ce vrei să te faci când o să fi mare?
– Avocat! Să-i ajut pe cei sărmani! Îmi place foarte mult să citesc!
– Matematica îţi place?
– Nuuuuu, dar o învăţ de frică. Părinţii mei vor să ajung inginer.
Nu le spulberaţi visele!
De aici pleacă toată povestea! Faptul că părinţii decid viitorul copiilor este, cred, o problemă gravă. Ce n-au reuşit să fie ei vor să devină odraslele lor. Dragi părinţi, înţelegeţi că lumea se schimbă, evoluează! Nu mai este ca acum 30 de ani când toată lumea se ducea la serviciu pentru un salariu şi atât. Nu-i poţi cere unui copil să înveţe matematică, să ajungă inginer şi să regrete o viaţă că a făcut această alegere doar de dragul părinţilor, când, de fapt, el voia să devină avocat. E valabil pentru orice meserie.
Mamă, tată, lăsaţi-l pe copil să facă ce vrea el, nu-l mai certaţi când mergeţi cu el la cumpărături şi, din neatenţie, loveşte o pungă cu pufuleţi! Nu-i mai ziceţi: „Ce faci, Andrei? Eşti prost? Uită-te pe unde mergi, căscatule!” Copilul o să ţină minte momentul, iar mai târziu o să şi-l aducă aminte. Şi ne mai întrebăm de ce mulţi părinţi sunt părăsiţi de copii sau, mai rău, li se întâmplă ceva grav. Dacă fiul creşte într-o familie în care bătaia şi certurile sunt la ordinea zilei, atunci puştiul de ieri poate ajunge infractorul de mâine.
Nici şcoala românească nu vine în ajutorul copiilor (de mici sunt învăţaţi să vâneze nişte note pentru a ajunge cineva în viaţă; o mare porcărie). Unii profesori sunt… depăşiţi, e multă teorie, puţină practică, manualele sunt învechite etc. Sistemul ăsta de învăţământ care e bolnav contribuie şi el într-un fel la distrugerea copiilor din România. Nu-i lasă să fie creativi, să se bucure de lucruri mărunte, să simtă copilăria… Nuuuuu…”Tu tre’ să iei 10 la română, că te căşun cu bătaia!”…
Drept urmare, vă spun cu mâna pe inimă că mulţi nu vă meritaţi copiii. Trebuie să conştientizaţi faptul că puiul vostru de om mai târziu fie vă va mulţumi că l-aţi încurajat să-şi urmeze visul, să ajungă ce a vrut el, chiar dacă uneori a dat greş şi a devenit vânzător sau casier la vreun hipermarket, fie vă va reproşa obsesiv că a ajuns ce aţi vrut voi, să lucreze la o corporaţie pe un salariu bun, dar după 12 ore de muncă zilnic, va veni acasă trist şi obosit, cu visele-i spulberate.
La final, iată un pasaj pe care l-am citit într-o carte: „Toţi taţii au fost fii, mulţi fii devin taţi, însă unii au uitat ce au fost, iar celorlalţi nu are cine să le explice ce vor fi!”
Andrei NEACU
Un Comentariu
Anonim
Ai dreptate, eu ieri am vazut în parcul preferat al ficei mele, o mamă cu o fata, maica-sa zicea: joacă-te ca de ce te-am adus apoi a loato și a lovit-o, fata a plecat plângând din acel parc, asa ca va rog sa va purtați mai frumos cu copii dumneavoastră!