Conducerea Ordinului Asistenţilor Medicali Argeş, reprezentată de Estera Stămoiu, preşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali din România – filiala Argeş, a participat în perioada 15-17 martie la şedinţa Consiliului Naţional al OAMGMAMR, în calitate de consilier naţional. A răspuns invitaţiei şi a fost prezent la lucrările consiliului şi Cristian-Vasile Grasu, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.
Unul din punctele agendei de lucru a fost prezentarea activităţii externe a organizaţiei profesionale, context în care membrii consiliului au fost informaţi că la data de 12 martie 2018 a avut loc la Bucureşti o nouă întâlnire a Adunării Generale a Consiliului European al Asistenţilor Medicali (ENC), prilej cu care a fost aleasă noua conducere a ENC. Astfel, Mircea Timofte, preşedintele OAMGMAMR, a fost ales preşedinte al organizaţiei europene. În lumina noii responsabilităţi încredinţate, Mircea Timofte a lansat în dezbatere proiectul Planului strategic al ENC pentru perioada 2018-2022. Documentul conţine patru direcţii strategice (leadership şi reformă managerială, sustenabilitate financiară, comunicare şi, respectiv, vizibilitate şi impact internaţional), cu obiective şi acţiuni specifice pentru fiecare direcţie, care vor ghida mandatul noii conduceri executive în punerea în aplicare a viziunii şi misiunii ENC.
„În mandatul care mi-a fost încredinţat vor fi continuate realizările înregistrate până în acest moment, cât şi extinderea vizibilităţii şi influenţei ENC la nivelul Uniunii Europene, astfel încât să sprijinim profesia asistentului medical în beneficiul îngrijirilor de sănătate şi al populaţiilor noastre. Este un mandat care pune o responsabilitate şi mai mare pe OAMGMAMR în a continua să fie un exemplu de bune practici în plan internaţional, în a continua să promoveze un model de succes al unei autorităţi de reglementare credibile şi responsabile, precum şi un model de colaborare interinstituţional apreciat în rândul comunităţii europene”, a declarat Mircea Timofte, preşedintele OAMGMAMR.
Un alt punct pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului naţional a fost prezentarea a două acţiuni de succes ale Ordinului Asistenţilor Medicali din România privind derularea de proiecte europene. Prima se referă la includerea ca şi beneficiar în POCU şi posibilitatea dezvoltării unor proiecte de training, iar cea de-a doua este selectarea proiectului „Servicii medicale îmbunătăţite calitativ printr-o nouă politică publică privind valorile profesiilor de asistent medical şi moaşă-POLMED”.
„Proiectul are impact naţional şi urmăreşte să îmbunătăţească relaţia asistent medical-pacient printr-o politică publică de dezvoltare a unui set de valori fundamentale care să ghideze asistentul medical şi moaşa în relaţia cu pacientul, aceste demersuri fiind fundamentate pe dorinţa de a creşte calitatea îngrijirilor medicale furnizate.
Beneficiile politicii la care face referire proiectul sunt tridirecţionale:
– pentru pacienţi – creşterea calităţii serviciilor primite;
– pentru asistenţii medicali – evoluţie personală, stimă de sine şi creşterea competenţei profesionale;
– pentru sistem – creşterea calităţii îngrijirilor furnizate şi a încrederii pacientului în sistem.
Pe lângă beneficiile pentru îngrijirile de sănătate, pentru imaginea profesionistului şi pentru pacient, proiectul vine în sprijinul obiectivelor de reformă asumate de autorităţi în sectorul de sănătate şi susţine îndeplinirea obiectivelor asumate prin Strategia Naţională de Sănătate 2014-2020, respectiv creşterea calităţii serviciilor medicale centrate pe pacient”, a declarat Estera Stămoiu.
În cadrul şedinţei de lucru, au mai fost supuse dezbaterii şi aprobate o serie de hotărâri privind activitatea cabinetelor de practică independentă, exercitarea profesiei de asistent medical ca persoană fizică independentă, modificarea şi completarea Normelor de acreditare a furnizorilor de educaţie medicală continuă şi a Normelor de creditare a formelor de educaţie medicală continuă.
„După cum se ştie, în primul semestru al anului 2019, România va deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, pe durata căreia ţara noastră are obligaţia de a organiza o serie de conferinţe la nivel înalt. În calendarul de evenimente este inclusă reuniunea medicilor şefi, asistenţilor şefi şi a dentiştilor şefi, reuniune care se va desfăşura sub patronajul Ministerului Sănătăţii. În acest context, doamna secretar de stat Rodica Nassar, coordonatorul activităţii de pregătire a preşedinţiei RO2019, a solicitat OAMGMAMR sprijinul prin asumarea responsabilităţii de pregătire a organizării, cât şi organizarea acestui eveniment. Solicitarea Ministerului Sănătăţii este o dovadă indubitabilă a încrederii în profesionalismul Ordinului Asistenţilor Medicali din România, dar şi o maximă responsabilitate a organizaţiei pentru realizarea unei sarcini de asemenea anvergură. Evaluând toate aspectele, membrii Consiliului naţional au aprobat asumarea pregătirii acestui eveniment, pentru care se va constitui un grup de lucru”, a mai declarat Estera Stămoiu, preşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali din România filiala Argeş.
Un Comentariu
andy
zeroooooooooooooooo, zero, nu se vede cate accesari are cele spuse de ea?????