Inspirat sau nu de ce se întâmplă în jurul nostru, cotidianul „Argeşul” s-a simţit dator şi-n acest an să facă o reverenţă feminităţii şi feminelor, cu prilejul Zilei Internaţionale a Femeii. De douăzeci de ani face acest lucru, în ideea că fiecare dintre noi, femei ori bărbaţi, simţim nevoia unei sărbători de suflet care se poate întâmpla în familie, dar şi-n familia spirituală şi profesională, în societate, acolo unde petrecem o bună parte a timpului nostru social. Este şi acesta un semn că nu ne-am ratat viaţa, că suntem obsedaţi de bucuria de a trăi şi de a ne împlini, dogorind la flacăra sufletelor noastre avide de prietenie, de iubire, de solidaritate socială, de a fi împreună când ne bântuie singurătatea.
Sincer să fiu, cred că n-am simţit niciodată mai multă emoţie concentrată pe centimetru pătrat, cum s-a întâmplat la acest eveniment desfăşurat în eleganta şi spirituala sală a Fundaţiei „Ilfoveanu”, printre cărţi şi tablouri, la un ceai ori o cafea purtătoare de fecunde relaţii umane de frisonantă calitate. Aici am făcut cunoştinţă cu domnişoare şi doamne purtându-şi sufletul în palmă, cu inima palpitând la imaginea unei coroniţe meritate de fiecare cu asupra de măsură. Flori, feminitate, nobleţe, sensibilitate, frumuseţe, poezie, verb înaripat, culori pastelate, sinceritate debordantă, mărturisiri, modele de viaţă, unele deja celebre, altele în curs de consacrare, educaţie, cultură, actorie, sensuri etice ale gesturilor amirosind a umanitate, amirosind bucuria de a trăi în spaţiul unei zile în care ele, femininele, se simt bine, tare bine, discriminate pozitiv măcar o singură dată pe an. La 8 Martie!
Mărturisesc, deşi la al 20-lea eveniment „Femina”, devenit înrădăcinată tradiţie, m-am trezit şi eu din nou cuprins de emoţie şi de starea de bine pe care o încerci atunci când porţi la gât sau în inimă medalionul cu chipul mamei, al bunicii, al iubitei, prietenei, logodnicei, femeii căreia i-ai jurat credinţă şi iubire pentru totdeauna. Motiv pentru care m-am trezit invocând figuri de femei celebre, recitând versuri alături de sărbătorite, făcând declaraţii de iubire oraşului nostru drag Piteşti, invocând primăvara şi cerul senin al familiei, feminitatea nărăvaşă şi întreprinzătoare, modele feminine care ne-au vegheat viaţa şi istoria, sub curcubeul celor o sută de ani cât sărbătorim anul acesta de la înfăptuirea Marii Uniri.
Regina Maria, cu înflăcăratele ei gesturi de înaltă nobleţe patriotic românească, a aprins imaginaţia deopotrivă a dăscăliţelor, doctoriţelor, asistentelor, actriţelor, inginerelor, truditoarelor pe şantierele familiei, ale profesiei, ale viitorului ţării pe care l-ar dori mult mai strălucitor decât ni se înfăţişează astăzi. La Conferinţa de Pace de la Paris, a pledat cu atâta înfocare cauza României Mari în faţa premierului Clemenceau, încât acesta s-a trezit făcându-i o reverenţă protocolară, exclamând cu admiraţie: „O regină ca a dumneavoastră trebuie primită numai cu onoruri militare”.
Cum un gest de reverenţă se cuvine să facem acum, la anul de graţie 2018, în martie, femeilor care au vegheat creaţia politică şi socială a bărbaţilor din stirpea Brătienilor, Goleştilor, Pillaţilor ş.a.m.d.
Iată cum evocă, de pildă, Pia Pillat puterea de nebiruit a familiei, valoare care astăzi se află în suferinţă şi care „compune plămada sufletească şi dă tăria orizontului fiinţei. Are forţa exemplară şi sevele nesfârşite ale rădăcinilor afective, psihologice, morale, sociale şi psihice care definesc armonia individuală” („Sufletul nu cunoaşte distanţele”, Humanitas, Buc. 2011). Aşadar familia, ţara, personalităţile de excepţie, experienţa fecundă a unor iubitoare de pământ românesc, de cultură, umanitate şi libertate, cum au fost Zinca Golescu, Eliza Brătianu, sfătuitoarea reginei Maria, farmacista Tatiana Bobancu, Maria Teiuleanu şi atâtea fizionomii spirituale renumite prin gesturile lor de înaltă nobleţe civică, de trăire românească.
Câte fete din tânăra generaţie se pot plânge astăzi de absenţa marilor modele de urmat pentru cariera lor socială şi profesională?
Ele nu sunt altceva decât modele de conduită care au inspirat şi continuă să inspire putere unor vieţi care-şi doresc astăzi să fie la înălţimea unei lumi ce s-a dus şi din care nu ne-a rămas decât pilda lor pilduitoare. Întrebarea este dacă, într-o lume a ignoranţei, deriziunii şi abandonului educaţiei, suntem capabili – autorităţi, instituţii, presă, societate civilă – să simţim în noi puterea şi chemarea să ne plecăm frunţile, să facem cuvenita reverenţă în faţa celor care ne-au fost şi ne sunt strălucite modele? De douăzeci de ani, noi, cei de la „Argeşul”, ne străduim să ţinem în lumina tiparului, în spaţiul public, astfel de modele de viaţă. De ieri şi de azi! Este o reverenţă şi totodată o provocare pentru cei vulnerabili faţă de fişa lor de post. Pentru care altminteri primesc stipendii grase. Dacă nu reuşesc spiritual, să încerce măcar afectiv şi etic. Tot ar fi ceva, decât nimic! O reverenţă. Măcar o reverenţă. Dincolo de ipocrizie!
8 Comentarii
DELIA DUMITRICA
Am fost mereu, maestre, de ideea ca ipocrizia oamenilor este, de fapt, efectul neputintei lor . Un om poarta o masca, devenind de multe ori ipocrit. De ce spun de multe ori si nu mereu? Pentru ca unii poarta masca din timiditate . Dar cei care poarta masca pentru a-si atinge un scop, inducandu-i pe ceilalti in eroare cu starea de fapt a lucrurilor sunt ipocriti. Unde apare ipocrizia moare inocenta. Am observat ca numai oamenii neputinciosi recurg la trucuri, la minciuni, la falsuri, la ipocrizie, deoarece ,altfel, nu ar putea sa obtina ceea ce doresc. Deci ipocrizia este urmarea unei neputinte. Referitor la femeile-model din istoria meleagurilor noastre, cred ca sunt de neconceput in actualul climat social, nu numai romanesc… Cred ca femeia si-a dorit mereu sa fie unica, sa fie un simbol, sa marcheze ceva; spre deosebire de acele mari femei ale neamului romanesc, care si-au dorit sa marcheze pagini in cultura sau istoria propriei patrii, cele din ziua de azi isi doresc sa fie un simbol al revistelor si al ziarelor de scandal, sa tea tonul in moda la nivel de cartier sau la marca de masina , sa aiba un serviciu cat mai bine platit in schimbul unui minim efort; evident, dupa acest efort, vor sa fie top prin salile de fitness (ca la gimnastica sunt mai lente decat bunica de 89 de ani)… Din pacate, o reverenta fata de ceea ce ati scris d-voastra, cu amaraciune, pare-mi-se, o vor face tot oamenii de calitate. Eu nu ma consider neparat un om de calitate, dar ma inclin… Cu stima, Delia
Anonim
Unor domni şi unor doamne („maeştri” şi „aspirante”!), le-aş aminti (chiar dacă nu aş „face”-o eu, oricum , o „face” (inexorabil!) VIAȚA-Realitatea!) :
Pentru ADEVĂR , criteriul (suficient logic) este numai „concordanța” dintre IDEÉ şi REALITATE (Experiență -relă sau „rațională”!), NU „Succesul”, „Utilitatea”, „Trăirea”(afectivitatea) şi nici măcar numai CORECTITUDINEA (care, singură, este doar NECESARĂ ,da nu SUFICIENTĂ pentru ADEVĂR)…Sigur ,…” E …Greu” !!!…Să(ne) auzim de Bine !
Anonim
COMPLETARE : de la ARITOTEL , „citare” …(!)
Anonim
P.S. /Bineînțeles, ARISTOTEL !
Anonim
ps ,la P.S./ …vezi şi ARGHEZI (ca să nu /MAI/ avem „vorbe” !
Anonim
D-le Mihai Golescu, pentru că ADEVĂRUL nu este doar dur/ştiințific,logic,rece (aşa este perceput pt. că este obiectiv !), ci şi FRUMOS ,iată :
„Cred că Platon e cel care a spus că frumosul a splendoarea adevărului (…)
Adevărul este văzut de Intelect (…),
Frumosul este văzut de Imaginație (…),
relațiile cele mai satisfăcătoare ale sensibilului trebuie AŞADAR să corespundă fazelor necesare ale perceperii artistice.
Găsindu-le pe acestea, găseşti însuşirile FRUMOSULUI universal. d’Aquino spune „Ad pulchritudinem tria requiruntur : integritas , consonantia , claritas”. Eu aş traduce aşa : „Trei lucruri îi trebuie frumosului : integritate , armonie şi luminozitate.” ( J. JOYCE – „Portret al artistului la tinerețe”)
Anonim
Doamnelor, pe vremuri, una dintre întrebările de maximă importanță în ARTĂ era
„Dacă FRUMUSEȚEA era cu adevărat „ÎN” obiectul estetic sau era „INERENTĂ” obiectului estetic ?
Realiştii (OBIECTIVISTII) susțin că FRUMUSEȚEA este „IN” obiect , ca proprietate a OBIECTULUI ,şi că FRUMOSUL este independent de de convingerile (prejudecățile/presupozițiile ) unei persoane (de exemplu , DAVID -sculptura lui MICHELANGELO- ar fi frumos , chiar dacă toată lumea ar crede că scultura este urâtă ).
Un SUBIECTIVIST (antirealist) crede că VALOAREA estetică (FRUMOSUL) este legat/ă indisolubil de judecățile şi reacțiile oamenilor şi, DECI , frumosul (FRUMUSEȚEA) „se află în ochiul privitorului”.
Anonim
Deoarece „în ziua de azi” au ajuns „toate” să creadă că „au şcoală”(a vieții, …”de la mami” !) şi au „talente” se savantă , artistă , ba chiar şi ziaristă , filosoafă etc. (parcă o aud pe NUTZY , cu replica ei „tăioasă” :-„păi, DA’ !” sau cu cea „ucigaşă”…: „păi ,…NU ?! !”…, DAR , să exemplificăm cu ceva REAL ( întâmplare dintr-o celebră GALERIE de Artă)!
Artista cea mai importantă („a… MOMENTULUI” !) expune în GALERIA de Artă respectivă (Paris , New York, nu mai rețin!) o „Găleată plină cu apă şi un Mop”.
Vizitatorii Galeriei sunt „extaziați”(nu mai contenesc să ceară autografe de la ARTISTĂ !)
Într-o zi,oarecare, vine şi „femeia de serviciu” a Galeriei şi „sprijină” propria găleată şi mopul de spălat podeaua lângă cele „ale ARTISTEI”(erau asemănătoare izbitor). ..Ce credeți ?!! …STUPOARE !!!…