Sună trompeţii: „La centenar, veniţi cu toţii la Centenarul Marii Uniri!”. Să nu cumva să scăpaţi evenimentul, că doar o dată la o sută de ani vă puteţi întâlni cu aşa ceva! Oameni politici la baricade, în tranşee, organizaţi simpozioane, faceţi expoziţii, cotrobăiţi prin muzee, scotociţi arhivele, arătaţi că sunteţi patrioţi, că vă pasă şi că nu mai puteţi de dragul judeţului ăstuia! Aprindeţi focuri pe dealuri ca la Sumedru, fotografiaţi-vă pe câmpul Marii Uniri, ba chiar şi-n tranşee dacă mai daţi peste ele la Giuvala ori la Mateiaş! Nu rataţi întâlnirile cu matusalemicii născuţi atunci, invitaţi academicienii, desferecaţi istoricii şi cercetătorii! Eliberaţi câinii propagandei! Bla, bla, bla…

Dacă nu exagerez şi eu puţin, cam aşa par să se petreacă lucrurile cu altminteri minunata idee de a revitaliza o ţară şi un judeţ, unde politica a compromis mai tot ce a atins, unde privatul gâfâie gonit din spate de falimentul bietei sale firme, unde ideile fac doar clăbuci, iar festivismul ţopăie înainte, dându-le la gioale celor care nu ţin ritmul festiv. Este momentul s-o luăm de la capăt, să lăsăm deoparte şmecheriile, aranjamentele, găselniţele. Dând imbold spiritului energizant al înaintaşilor, este momentul să declarăm război rutinei, pasivităţii, plictiselii. Să umblăm şi la substanţă, nu tot la formă. Nu mă îndoiesc că există o gândire cu acest Centenar aniversar, că există şi un proiect cu un viitor comun unde figurează cel puţin zece obiective prioritare. Pe care ne propunem să le realizăm, efectiv şi cu eficienţă, nu doar să le bifăm la partid, ori la şeful instituţiei administrative de unde vin bani mai mulţi.

Eu unul mărturisesc sincer că m-am săturat să văd mereu aceleaşi figuri care veghează la derularea unor imagini ultraştiute şi ultrapăstorite, cu mesaj patriotic, dar deloc eficient când e vorba să săltăm ştacheta judeţului, economic şi spiritual, în cheie europeană pe cât posibil. Cum am mai scris – şi este de salutat ataşamentul la idee a colegilor de breaslă, într-un număr neaşteptat de mare! – a venit vremea să punem în ecuaţie inclusiv potenţialul cultural şi educativ al presei locale în realizarea proiectului comun de revitalizare nu doar a satului, ci şi a celorlalte compartimente ale societăţii civile. Sigur că românul a răzbit prin vremi, dar nu doar pentru că a avut „pieptul de aramă”, ci pentru că şi-a pus şi mintea la contribuţie, s-a dovedit întreprid, nu s-a dat în lături de la discursul faptelor lăsându-se traumatizat de manipulatori interesaţi. Aşa este discursul, desigur, patriotismul cere sacrificiu, eroi, vorbe mari, dar poate că şi presa va trebui să-şi modifice discursul, să se înnoiască şi ea, să se aşeze mai bine şi mai responsabil asupra îndatoririlor care-i revin pentru a ridica durabil şarpanta de voinţă la cotă europeană. Şi odată cu presa, autorităţile, dragele de ele, vor trebui să-şi reînnoiască temele, obiectivele, metodele de lucru şi de convingere.

De pildă, între cele zece proiecte comune ale instituţiilor judeţului, să zicem, mi-aş dori să-i văd că măcar de câteva ori pe an îşi dau întâlnire primarii cu parlamentarii noştri de Argeş.

Şi nu pentru a-şi da cu „parul în cap”, cum exasperant se exprima un primar, ci pentru a se sfătui unii cu alţii, cum mai trebuie ajustate legile, unele cusute cu aţă albă. Cum ar putea fi simplificate procedurile de accesare a fondurilor europene, ca să n-ajungă la noi când vom aniversa două secole de aderare la UE. Întâlniri la care oamenii să-şi împărtăşească repere de bine şi de rău ale vieţii, aşa cum le-au luat a nu ştiu câta oară în piept zilnic, odată cu rafalele de viscol ale sfârşitului de ferbruarie şi început de martie.

Aud, de pildă, că parlamentarii noştri se iubesc aşa de mult, că nu le place să stea împreună nici măcar la mesele de prânz. Îşi caută fiecare o masă mai răzleaţă, unde să nu fie obligat să se prefacă, să mintă, să inventeze. Ce le lipseşte să fie împreună, să dezbată împreună chestiuni dureroase ale argeşenilor, să producă idei utile şi fertile, să apeleze măcar aici la sinceritate, lăsând clăbucii pe seama microfoanelor din şedinţele plenare şi televiziuni?

Şi eu, şi colegii mei de presă ne dorim, sub acolada UZPR, o discuţie mai aplicată asupra rostului presei nu doar pentru tămâierea Centenarului Unirii, ci mai ales pentru responsabilizarea presei pentru a scoate din inerţie societatea civilă, pentru promovarea valorilor morale, culturale, educative comune idealului naţional. Cu implicarea liderilor de partide şi de instituţii, a oamenilor de cultură, cu autoritatea celor care sunt în specialitate. Iată vin să propun a doua oară aşa ceva, să susţinem acea presă care îşi face datoria de a fi de utilitate publică, dar n-am niciun semnal că puterea pare a fi interesată. Doar colegii de breaslă sunt de acord că trebuie făcută curăţenie şi în pagina tipărită, şi pe micul ecran pentru a nu duce în derizoriu o tribună care contribuie enorm la democratizarea vieţii sociale, la aflarea adevărului, la eradicarea corupţiei.

Pe când o asemenea discuţie? Poate face şi asta parte din proiectul comun pentru unirea energiilor sociale, naţionale în anul Centenarului Marii Uniri? Altminteri, vorbim despre idei, producem clăbuci şi consemnăm eşecuri peste eşecuri la Centenarul Unirii.

Distribuie pe Facebook

Mihai Golescu

See Full Bio