Am avut nobila intenţie de a sărbători “Mica Unire” de la 24 ianuarie (1859, ca să ne amintim) la Curtea de Argeş care după părerea unora (din păcate cu funcţii în administraţia locală) ar fi “oraş regal”. Ar putea fi cu îndreptăţire numit “oraş domnesc” sau eventual necropolă regală, dar pentru că există această atracţie (spre morbidă) pentru instituţie desuetă a regalităţii să le respectăm alegerea şi celor în ale căror competenţe nu ne încredem…
Cum ziceam am sărbătorit în cadru restrâns ziua “Micii Uniri” închinând un pahar, hai două de vin roşu (“ca sângele vărsat de miii şi milioane de eroi”, vorba poetului) pentru acel moment magic 24 ianuarie 1859. În ciuda faptului că după înfăţişarea mohorâtă şi deloc festivă, nimeni n-ar fi bănuit că este vorba –totuşi!- de o sărbătoare naţională… Asta e, la Curtea de Argeş, n-o fi ajuns vestea unirii celei mici…
Abstracţie făcând de lipsa de “recuzită” care marchează o sărbătoare naţională, ne-am adunat la “Posada” (un nume de reţinut pentru că marchează prima manifestare de stat capabil să-şi apere fiinţa şi teritoriul), un grup restrâns (doar 5!) de lucrători cu cartea (scriitori, jurnalişti, bibliotecari) provenind din Moldova, Dobrogea, Oltenia şi (majoritar!) Argeş, cu toţii români “mai mult sau mai puţin oneşti” (vorba lui Caragiale) care cu o ciorbă, o friptură, o salată, un pahar – două de vin, şi tortul (cu-rat!) aniversar ne-am amintit de acel moment astral. Şi am profitat ca să-i criticăm pe cei care n-au binevoit să facă ce-am făcut noi, aşa ca să le fie de învăţătură de minte…
Sunt convins că secţia de ortopedie a Spitalului Municipal Curtea de Argeş s-a luptat zilele acestea cu o bogată colecţie de fracturi, luxaţii, entorse, contuzii şi alte neplăceri (osoase!), pe care nu mi-am dorit s-o îmboogăţesc. Oricum, transformarea în patinoar a trotuarelor argeşene m-a dus cu gândul (să nu neglijăm teoriile conspiraţiei!) că între municipalitatea oraşului regal şi conducerea spitalului municipal (unitate sanitară care n-a fost înălţată la rangul de regală, da’ poate că urmează…) există vreun protocol bine secretizat, ca să trăiască şi ortopezii… Şi poate există o întelegere tacită şi între municipalitate şi taximetrişti (şi ei, plătiitori de taxe şi impozite), că trebuie să trăiască şi ei… ca atare după experienţa unei periculoase expediţii pe bulevardul argeşean (îngheţat – oglindă) pe traseul biserica domnească – restaurantul “Posada” (coroborat cu cele două pahare de vin închinate “micii uniri”) am decis că pericolul este foarte mare iar îngrijirile asigurate la spitalul municipal destul de criticate şi am preferat să fac drumul înapoi cu taxiul… Cum bine ziceam, trebuie să trăiască şi taximetriştii argeşeni, nuuu?
Având în vedere primirea călduroasă şi servirea foarte atentă mă gândeam că ar trebui să marcăm şi alte date din istoria şi cultuura naţională tot în această locaţie. Numai că pericolul unei alunecări este foarte mare, iar probabilitatea unei neplăceri la nivel de schelet – importantă, aşa că va trebui ca orice iniţiativă să fie amântă până la dezgheţ. Poate că între timp municipalitate argeşeană va oficializa starea de patinoar a trotuarelor oraşului şi va lua măcar o taxă de trecere chiar şi fără patine. Ar fi un ban (nu chiar) cinstit, dar în ton cu situaţia…
Cristian Constantin
