Dan Ivănesei şi Mirela Cioabă, într-un recital actoricesc de excepţie
Premiera „Delir în doi… în trei, în câţi vrei”, de Eugene Ionesco – adusă la rampă de Teatrul „Al. Davila” Piteşti vinerea trecută – este prezentată într-o manieră experimentală. Fiind focalizată puternic pe textul dramatic, actorii sunt provocaţi să se concentreze exclusiv pe valenţele scriiturii, iar spectatorii sunt incitaţi să-şi imagineze posibile montări, căştile de studio purtate deopotrivă de personaje şi de spectatori fiind liantul-tehnic al spectacolului-laborator regizat de Alexandru Boureanu.
Un spectacol-lectură
Piesa „Delir în doi… în trei, în câţi vrei”, noua premieră a teatrului din Piteşti, este debarasată de mişcarea scenică, regizorul pariind doar pe sunet ca mijloc de expresie a actorilor.
Viaţa cuplului se petrece într-un spaţiu închis, izolat. El (Dan Ivănesei) şi Ea (Mirela Cioabă) percep acţiuni care sugerează războiul şi, în final, pacea, însă fără a participa efectiv la ele. Cum între cei doi nu mai există comunicare, dialogul absurdului ar putea să fie purtat numai în gând… Publicul conectat la echipamentul tehnic este ţinut în… priză de vocile radiofonice ale actorilor ascultate (şi) prin căşti. Drama prezintă povestea a doi îndrăgostiţi care au fost împreună timp de şaptesprezece ani, dar relaţia lor începe să se destrame. Aceştia se ceartă între ei din cauza celor mai banale lucruri: printre altele, dacă broasca ţestoasă şi melcul aparţin aceleiaşi specii sau nu.
Personajele secundare (Marius Bălan, Ruxandra Buşe şi Marius Pieca) asigură fundalul sonor. Actorii creează o atmosferă sinistră, folosindu-se de voci (la-la-la), dar şi de buze (fluierat), de limbi (plescăit), de câteva obiecte de recuzită (bucăţi de lemn, o sticlă). „Partiturile” suplinesc lipsa mişcării, investigând totodată zone ale conştiinţei umane care generează dialogul absurd. Band-ul redă zgomotele lumii reale sau imaginare, stările obsesionale ori angoasele celor doi eroi principali.
Prin unicul element de decor – un hublou – se derulează pe un ecran imagini din spaţiu, din ocean şi de pe pământ. Costumaţia actorilor ne duce cu gândul la filmul Star Trek.
„Cuplul este lumea însăşi, este bărbatul şi femeia, este Adam şi Eva, cele două jumătăţi ale umanităţii care se iubesc, care se regăsesc, nu mai sunt în stare să se iubească; care, orice-ar fi, nu pot să nu se iubească, care nu pot fi unul fără altul. Personajele, desemnate aici în mod pur generic prin El şi Ea, sunt prinse într-un război pe cât de crud, pe atât de derizoriu, un război devenit pur şi simplu mod de existenţă”. (Eugene Ionesco)
