Prima emisiune „Subiect de presă” din acest an difuzată ieri la „Antena 1” Piteşti a fost una de forţă. Primarul Cornel Ionică a fost provocat să dezvăluie măcar o parte dintre proiectele Piteştiului din 2018, în condiţiile în care administraţia locală lucrează încă la elaborarea bugetului. „Piteştiul în 2018” a fost tema generală a emisiunii moderate, ca de obicei, de Cristina Munteanu şi de Mihai Golescu.
Strânşi la pungă…
Paradoxul este următorul. În vreme ce una dintre componentele bugetului, cea de funcţionare, este pe deficit masiv (circa 67 milioane lei, după cum a spus primarul), cealaltă – de dezvoltare, adică pentru investiţii – este pe plus. Prima componentă înseamnă cheltuieli cu salariile aparatului propriu, cu întreţinerea, cu serviciile – salubritate stradală, spaţii verzi, pieţe etc. Or, salariile bugetarilor au fost majorate anul trecut. „Deşi s-au majorat salariile, acestea sunt rezonabile. Ani la rând, angajaţii din primărie au lucrat pe salarii de mizerie. Acum veniturile sunt în limite normale. Alte primării s-au dus la limitele maxime prevăzute de lege, noi nu. De exemplu, arhitectul-şef al Piteştiului are salariul de 7.000 lei, cel de la Alba Iulia are 13.000 lei”, a declarat Cornel Ionică, stârnit de întrebarea directorului Mihai Golescu privind povara pusă de stat în cârca angajatorilor privaţi obligaţi să sporească salariile minime cu mult peste posibilităţile unora de susţinere. Pe de altă parte, o veste bună este că nu se va renunţa la subvenţiile la transport şi termoficare, acestea fiind menţinute în limitele de acum. De la anul, însă, la termoficare, cel puţin, subvenţia va fi redusă, mai ales că sunt şi norme europene care cer acest lucru. „Va trebui, totuşi, ca la bugetul de funcţionare să facem economii cam de 20%, să fim strânşi la pungă”, a spus Cornel Ionică.
Tehnică… pe înţelesul tuturor
De unde, aşadar, această scădere de venituri la bugetul local? Din… pixul guvernanţilor care, pe de-o parte, au redus impozitul pe venitul global de la 16% la 10%, dar au majorat cota care revine administraţiilor locale cu numai 1,3% (de la 41,7% la 43%). „Banii se fac aici, în Piteşti. Ca să fie echitabil, ar fi trebuit ca 70% să rămână la nivel local şi restul să meargă la nivel naţional. Pe de altă parte, unele tarife pe care le practicăm sunt mici. La Filarmonică, de exemplu, lumea dă 5 lei să îl vadă în spectacol pe Tomescu, dar pe un pachet de ţigări dă 18 lei!”, a mai declarat edilul-şef.
Buget
Dacă la funcţionare sunt unele probleme, la capitolul cheltuieli de dezvoltare stăm, după spusele lui Ionică, cel mai bine după Revoluţie. „Bugetul de dezvoltare are, la rându-i, mai multe componente: buget propriu – cam 100 milioane lei; buget din fonduri europene şi buget din resurse de la nivel central – cam 200 milioane lei. Ca o comparaţie, anul trecut bugetul propriu pentru investiţii a fost de numai 60 milioane lei. Am început să semnăm contracte şi sperăm să facem cât mai multe lucruri, să începem cât mai multe proiecte. Cât despre banii europeni, acesta s-ar putea să fie ultimul tren, căci România contribuie la bugetul UE, dar nu e în stare să absoarbă decât o mică parte din cota care îi revine. Or, după câţiva ani nu vor mai fi nici fondurile europene disponibile”, a spus Ionică.
Proiecte proprii
În ceea ce priveşte proiectele care vor fi realizate din bani proprii, Ionică a amintit:
– reabilitarea infrastructurii (cum ar fi Calea Drăgăşani, Papuceşti etc.);
– construcţia a trei săli de sport (la Şcolile „Ion Pillat”, „Nicolae Iorga” şi la fostul Liceu Sanitar);
– amenajarea de locuinţe – 52 de apartamente şi garsoniere;
– platforme îngropate de gunoi;
– bloc de locuinţe pentru sportivi (este 60% gata, în curtea Inspectoratului Şcolar);
– modernizarea pieţelor agro-alimentare Trivale şi Găvana (în iulie ar trebui să fie gata);
– modernizarea de locuri de joacă etc.
Proiecte cu bani europeni
În ceea ce priveşte banii europeni, 43 milioane euro costă numai lucrările de reabilitare a reţelelor de apă şi canal pe 86 de străzi din oraş, plus refacerea carosabilului. De asemenea, începe semnarea unor contracte pentru proiecte precum achiziţia de autobuze electrice, modernizarea a 100 staţii de autobuz, montarea de camere video de supraveghere etc.
Bani de la Guvern
Nu mai târziu de această săptămână a fost în Piteşti chiar vicepremierul Paul Stănescu, acesta făcând câteva anunţuri pe placul nostru şi al primarului. Şi anume, că sunt în curs de avizare documentaţiile pentru construcţia unui pod nou peste râul Argeş, a unei săli polivalente, a unei centuri ocolitoare (varianta Vest) şi modernizarea stadionului „Nicolae Dobrin”. „Promovăm?”, l-a iscodit Mihai Golescu pe Cornel Ionică. „Avem printre cele mai bune condiţii din ţară şi un antrenor de mare anvergură, Emil Săndoi. Atacăm promovarea în sezonul 2018-2019, nu acum. Lumea vrea fotbal de calitate şi încercăm să le oferim acest lucru”, a spus primarul. La rândul său, Cristina Munteanu a atras atenţia că sunt, desigur, şi unele lucruri care par mărunte (cum ar fi parcarea maşinilor în Piaţa „Vasile Milea”), dar de care administraţia trebuie să se preocupe, iar primarul Cornel Ionică a spus că este… pe fază. Şi că prin februarie-martie, când va fi bugetul gata, va detalia toate investiţiile gândite pentru 2018 şi nu numai…
Un Comentariu
Anonim
Pitestiul a fost ceva O data , acum vreo 20 de ani, S a ales praful un Oras mort, S a furat orbeste..