Una peste alta, sărbătorile de iarnă au fost profitabile pentru proprietarii pensiunilor agroturistice din judeţ. Acum am intrat în extrasezon, iar gospodarii argeşeni care i-au primit cu ospitalitate pe turişti de Crăciun şi Revelion îşi fac planuri pentru a repeta pricopseala şi în vacanţa de Paşte.
103% grad de ocupare
Ana Vorovenci, preşedinta ANTREC, filiala Argeş (Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural), ne-a spus că de Revelion gradul de ocupare al pensiunilor omologate a fost de… 103%. Capacitatea fiind depăşită, turiştii rămaşi pe dinafară nu au fost trimişi acasă. Doamna Vorovenci a găsit o soluţie, în sensul că a apelat la colaboratorii asociaţiei, oaspeţii fiind cazaţi şi în case de vacanţă neomologate care sunt la fel de primitoare fiindcă îndeplinesc condiţiile de confort ale ANTREC. Este vorba despre vile sau cabane construite în satul Sătic, pe Cheile Dâmbovicioarei etc.
În schimb, de Crăciun, gradul de ocupare al pensiunilor ANTREC Argeş a fost de aproape 50%. Una peste alta, afacerea a fost profitabilă.
Lipsa zăpezii nu a creat un gol în buzunarele gospodarilor argeşeni care i-au primit pe clienţi cu braţele deschise. „Abonaţi” la frumuseţea meleagurilor argeşene au fost turişti din Bucureşti, Ploieşti, Alexandria, Constanţa, Brăila etc.
De regulă, grupurile de turişti au fost constituite din tineri şi adolescenţi. Obiceiurile tradiţionale (brezaie, răscovit) au fost atracţia sezonului.
În medie, şederea au fost de trei-patru nopţi. În funcţie de clasificarea margaretelor şi de serviciile oferite, preţurile practicate pentru un sejur întreg au fost cuprinse între 280 şi 450 lei. Toată lumea a fost mulţumită de afacere, mai ales că tarifele au fost negociabile.
ANTREC Argeş însumează 38 de pensiuni omologate. Acestea se găsesc la Rucăr, Dragoslavele şi Dâmbovicioara.