Cadrul istoric a fost sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, când mulţi nemţi din nordul Prusiei au fugit din calea Armatei Roşii. Unii au fost deportaţi în Rusia şi au ajuns în lagăre de muncă; cei mai mulţi şi-au pierdut viaţa din cauza bolilor, a foametei sau a execuţiilor. Aşa se explică fenomenul apariţiei puilor de lup, denumire dată copiilor orfani sau celor care se pierduseră de părinţi. Pentru a supravieţui după război, ei au fugit sau au fost deportaţi în Lituania, unde au mai fost denumiţi „micii nemţi”. Ţăranii din Lituania, având nevoie de forţă de muncă, i-au folosit pe aceşti copii sau tineri, ei primind în schimb hrană şi o nouă identitate. Unii dintre ei au fost transportaţi între anii 1947-1949 în RDG, în orfelinate. După 1951, au fost aduşi aici peste 3.000 de copii şi tineri; o parte a rămas definitiv în RDG, alţii au reuşit să fugă în Germania Federală. O minoritate a rămas însă în Lituania. Au fost adevărate tragedii de familie. Istoria acestor nefericiţi ai sorţii a fost publicată în luna mai 2012 de către o jurnalistă şi se intitulează „Noi suntem pui de lup uitaţi în Prusia de Răsărit”.
La Vilnius există o organizaţie din care fac parte şi 50 de supravieţuitori – pui de lup. După 70 de ani de la terminarea războiului, ei cer să fie despăgubiţi de statul german. Parlamentul a acordat o primă despăgubire de 2.500 euro de persoană, urmând ca aceşti oameni să primească pensii, cetăţenie germană şi alte ajutoare.
Chiar dacă acest sprijin a venit foarte târziu, el reprezintă un gest simbolic pentru umanitate şi dreptate.
