Dr. Victoria Irimia, în mijlocul familiei lărgite
În educaţia mea, din fragedă pruncie, familia mi-a insuflat ideea că a fi român este o mândrie. Aşa, ca o distincţie. Sentimentul acesta mă copleşeşte şi astăzi. Chiar dacă prea mult timp am fost împinşi la un soi de „canibalism” primitiv sub imperiul „haiduciei”. Să luăm de la cei bogaţi şi să dăm la cei săraci!!! Dar cine şi de ce sunt săraci? Cine şi de ce sunt bogaţi? Cui, cât, ce şi de ce i se cuvine?
Lipsa criteriilor elementare de selecţie a calităţii şi competenţei până la ridiculizarea dorinţei de mai bine a antrenat propovăduirea tâlhăriei morale. Dar iată că ROMÂNI mai sunt! Mulţi! Zilele trecute au demonstrat că respectă fără rezerve tot ceea ce înseamnă elite, devotament, responsabilitate, rejectând organic grosolănia, lăcomia, sperjurul.
Rămâne singura temere că de multe ori ne trezim prea târziu. Că sufletele ni se înalţă abia atunci când nu prea mai avem de ce să ne agăţăm, pentru a supravieţui.
Câţi mai sunt providenţiali după Regele Mihai I? Să-i căutăm, să-i găsim repede şi să-i iubim cât timp îi mai putem avea alături! Există oameni care oferă fără a li se cere sau fără a cere ceva în schimb. Pe aceştia trebuie să-i lăsăm, să-i rugăm să ne conducă, pentru că, deşi nu-şi doresc puterea, au puterea să dăruiască.
Şi au vocaţie de luptători, aşa cum am simţit de 28 de ani alături de ziarul „Argeşul„.
Victoria IRIMIA
